Joi, Septembrie 10, 2026
Podcast Militar: Anatolie Nosatîi despre modernizarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova a ajuns la 35 de ani de la creare într-o perioadă în care securitatea țării este pusă în fața unor provocări noi, iar modernizarea instituției de apărare devine una dintre prioritățile statului.

Despre transformările prin care trece Armata Națională, capacitatea Republicii Moldova de a-și proteja spațiul aerian, pericolul dronelor, investițiile în tehnică și oameni, dar și despre viitorul serviciului militar s-a discutat într-o nouă ediție a „Podcastului Militar”, care l-a avut ca invitat pe ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Unul dintre subiectele centrale ale discuției a vizat apărarea spațiului aerian. Ministrul a vorbit despre dezvoltarea capacităților de detectare și interceptare a dronelor, investițiile necesare în sistemele de radiolocație și soluțiile analizate pentru protejarea infrastructurii critice. Printre acestea se numără sistemele antiaeriene, dronele interceptoare și alte tehnologii adaptate noilor tipuri de amenințări.

Discuția a abordat și posibilitatea dezvoltării în Republica Moldova a unor proiecte de producere a dronelor și sistemelor cu dublă destinație, inclusiv prin implicarea mediului de afaceri și cooperarea cu partenerii externi.

Un capitol aparte a fost dedicat efectivului Armatei Naționale, profesionalizării acesteia și raportului dintre militarii prin contract și cei care îndeplinesc serviciul militar în termen. Ministrul Apărării a explicat de ce trecerea spre o armată mai profesionistă trebuie realizată treptat și însoțită de salarii, condiții și un pachet social corespunzător.

În cadrul emisiunii a fost discutată și pregătirea rezervei. Potrivit ministrului, aceasta trebuie modernizată și adaptată realităților actuale, iar instruirea rezerviștilor urmează să fie organizată gradual și în funcție de resursele disponibile.

La 35 de ani de la crearea Armatei Naționale, Anatolie Nosatîi a transmis un mesaj de apreciere militarilor, veteranilor și angajaților civili care au contribuit de-a lungul anilor la apărarea și securitatea Republicii Moldova, subliniind că pacea trebuie protejată, iar pentru aceasta sunt necesare investiții în oameni și capacități.

Urmăriți ediția integrală a „Podcastului Militar” pentru întreaga discuție cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Log in or Sign up

Follow Us

Test