Campania națională „Fii pe val” a ajuns la Soroca, reunind antreprenori, producători locali și inițiative care contribuie la dezvoltarea comunității. Evenimentul a fost organizat de Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova, în parteneriat cu Primăria Municipiului Soroca.
În cadrul conferinței, participanții au discutat despre oportunități de dezvoltare, colaborare și consolidarea afacerilor locale. Organizatorii au subliniat importanța susținerii inițiativelor care pornesc din comunitate și contribuie la crearea unui mediu economic durabil.
Evenimentul a inclus și un iarmaroc local, unde antreprenorii din Soroca și-au prezentat produsele – de la articole artizanale și ceaiuri naturale, până la servicii din domeniul HoReCa. Participanții au avut ocazia să interacționeze direct cu producătorii și să descopere diversitatea ofertei locale.
La iarmaroc a fost prezentă și Ludmila Catlabuga, care a menționat că sprijinirea producătorilor locali rămâne o prioritate, iar astfel de evenimente contribuie la promovarea acestora și la dezvoltarea economiei regionale.
Campania „Fii pe val” a fost lansată la Ungheni și continuă la Soroca și Comrat, având scopul de a încuraja antreprenoriatul local și de a susține inițiativele care cresc acasă.