Vineri, Mai 01, 2026
Ziua Dansului, celebrată la Soroca: sute de copii au urcat pe scenă

Sute de copii, dar și adulți, au sărbătorit la Soroca Ziua Internațională a Dansului. Scena Palatului de Cultură a prins viață prin pași ritmici și coregrafii variate, care au adus în prim-plan eleganța, tradiția și libertatea de exprimare prin dans.

Publicul prezent a avut parte de un spectacol divers, în care dansatorii au evoluat în stiluri diferite – de la dansuri populare, până la cele moderne. Emoțiile nu au lipsit nici din rândul participanților, care au mărturisit că dansul este o pasiune ce le aduce bucurie și energie.

În premieră, pe scenă a evoluat colectivul „Eleganța vârstei”, inițiat de Tamara Coșciug. Grupul a demonstrat că dansul nu are vârstă și că poate deveni o formă de comunicare și socializare pentru oricine.

Coregrafii prezenți la eveniment au subliniat că dansul este un limbaj universal, capabil să unească oamenii indiferent de vârstă sau experiență, iar fiecare mișcare transmite emoție și trăire.

Ziua Internațională a Dansului este marcată anual pe 29 aprilie și este dedicată promovării artei dansului la nivel mondial.

* Video integral vizionați AICI

Log in or Sign up