Vineri, Aprilie 03, 2026
Tinerii Ambasadori Europeni au vizitat Liceul „C. Stere” din Soroca

Elevii Liceului Teoretic „Constantin Stere” din municipiul Soroca au avut parte de o experiență educativă inedită, alături de Tinerii Ambasadori Europeni, care au desfășurat activități interactive în cadrul programului „Mai multă UE în Moldova”.

Vizita a inclus jocuri educative și provocări menite să testeze cunoștințele elevilor despre Uniunea Europeană, valorile acesteia și oportunitățile oferite tinerilor. Participanții au fost implicați activ în concursuri și activități dinamice, iar cei mai implicați au fost premiați cu suveniruri simbolice.

Elevii spun că astfel de activități îi ajută să înțeleagă mai bine rolul Uniunii Europene și modul în care tinerii pot contribui la dezvoltarea țării. Aceștia au discutat despre responsabilitatea generației lor și despre viitorul european al Republicii Moldova.

Evenimentul a continuat cu o prezentare comună, la care au participat elevi din mai multe clase. În cadrul discuțiilor au fost abordate teme importante precum valorile fundamentale ale Uniunii Europene, procesul de aderare al Republicii Moldova, Planul de creștere economică și sprijinul financiar oferit de UE.

Reprezentanții Euro Clubului liceului au menționat că implicarea în astfel de proiecte le oferă oportunitatea de a înțelege mai bine parcursul european al țării și de a promova valorile europene în comunitate. La rândul lor, organizatorii au subliniat că scopul programului este de a aduce Uniunea Europeană mai aproape de tineri și de a crea spații de dialog despre oportunități și perspective.

Tinerii Ambasadori Europeni veniți din diferite țări au apreciat entuziasmul elevilor din Soroca, menționând că întâlnirea a fost o ocazie valoroasă de schimb cultural și de cunoaștere reciprocă.

Programul „Mai multă UE în Moldova” se desfășoară în mai multe localități ale țării, inclusiv Soroca, Ungheni și Chișinău, având drept scop informarea și implicarea tinerilor în procesul de integrare europeană.

Log in or Sign up

Test