Joi, Aprilie 02, 2026
Un gest de primăvară pentru femeile din Soroca, oferit de Primărie

Lalele, felicitări și alese urări le-au fost oferite astăzi femeilor din Soroca, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii. Gestul a venit din partea conducerii municipiului, care a dorit astfel să aducă un strop de lumină și să le facă ziua mai frumoasă doamnelor și domnișoarelor din oraș.

Funcționarii Primăriei au ieșit în stradă și au oferit flori femeilor întâlnite în cale, adresându-le cuvinte de felicitare și urări de sănătate, pace și fericire.

Cu flori au fost surprinse nu doar trecătoarele, ci și șoferițele, vânzătoarele și farmacistele, care au primit cu bucurie acest gest simbolic.

Multe dintre femei spun că aprecierea și atenția din această zi le-au făcut ziua mai frumoasă și le-au adus zâmbetul pe buze. De Ziua Internațională a Femeii, ele își doresc, în primul rând, sănătate, liniște și pe cei dragi aproape.

Primara municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi, a transmis un mesaj de recunoștință pentru rolul și contribuția femeilor în familie și în societate, subliniind importanța acestora în viața comunității.

Log in or Sign up

Test