La Soroca va fi marcată Ziua Victoriei, pe 9 mai și Ziua Europei pe 14 mai. Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac a convocat în ședință de lucru membrii Comitetului organizatoric responsabil de organizarea și desfășurarea Zilei Victoriei, când sunt comemorați eroii căzuți în cel de al doilea Război Mondial și Zilei Europei. Cei prezenți au discutat în detaliu, programul activităților.
Ziua de 9 mai, va începe cu depuneri de flori la monumentul Voevodului Ștefan cel Mare și Sfânt în Piața Libertății, la ora 9.45. Programul va continua cu un recital de muzică și poezii, depuneri de flori la monumentul ostașilor căzuți în cel de al doilea Război Mondial din Piața Libertății, dar și de la Complexul Memorial.
Ziua Europei, va începe cu un program artistic și expoziții a instituțiilor de învățământ prin reprezentarea țărilor Uniunii Europene la Palatul de Cultură, la ora 15.00.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să participe la evenimentele organizate, subliniind importanța marcării acestor sărbători, în unitate și pace.