Potrivit unui comunicat publicat pe rețelele de socializare de Consiliul Raional Soroca, tabăra de odihnă pentru copii „La Dumbravă” își va deschide oficial porțile pe 19 iunie.
Astăzi, 17 iunie, o comisie de recepție condusă de președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, a efectuat verificarea finală a instituției. În urma inspecției, membrii comisiei au constatat că tabăra întrunește condițiile necesare de siguranță, igienă și confort pentru găzduirea copiilor și au aprobat deschiderea acesteia pentru sezonul estival.
Conform sursei citate, în cadrul vizitei au fost evaluate condițiile de cazare și infrastructura taberei, fără a fi constatate neconformități.
În mesajul său, președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, a menționat că oferirea unor condiții sigure și atractive pentru odihna copiilor reprezintă o prioritate pentru autoritățile raionale. Totodată, acesta le-a urat copiilor care vor ajunge la „La Dumbravă” o vacanță plină de activități interesante, sănătate și amintiri frumoase.
Tabăra de odihnă pentru copii „La Dumbravă”, aflată în gestiunea Consiliului Raional Soroca, își va începe activitatea pe 19 iunie, odată cu sosirea primei serii de copii.