Duminică, Iunie 21, 2026
Tabăra „La Dumbrava” din Volovița și-a deschis ușile pentru vacanța de vară 2026.

Vacanța de vară a început la tabăra „La Dumbrava” din Volovița. Prima serie de copii a ajuns aici pe 19 iunie, iar duminică, 21 iunie, a avut loc deschiderea oficială a sezonului.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Raional Soroca, la eveniment a participat președintele raionului, Veaceslav Rusnac. Acesta i-a felicitat pe copii și le-a dorit o vacanță frumoasă, cu multe amintiri plăcute, menționând că administrația raionului își propune să le asigure condiții cât mai bune de odihnă.

În această vară, la tabăra de copii „La Dumbrava” se vor odihni aproximativ 600 de copii și adolescenți din raionul Soroca. Sunt organizate două schimburi, a câte zece zile fiecare.

Pentru sezonul de vară au fost repartizate 600 de bilete. Dintre acestea, 150 sunt compensate integral pentru elevii care întrunesc condițiile prevăzute de regulament. Alte 410 bilete sunt compensate în proporție de 80 la sută, iar 40 de bilete sunt oferite cu plată integrală.

Costul unui bilet pentru un schimb la tabăra „La Dumbrava” este de 3.800 de lei.

Educatorii au pregătit pentru copii activități, jocuri și concursuri. Pe parcursul celor zece zile, ei vor avea posibilitatea să-și demonstreze aptitudinile, să participe la diverse activități și să-și facă noi prieteni.

Tabăra de copii „La Dumbrava” din Volovița este în gestiunea Consiliului Raional Soroca și găzduiește, în fiecare vară, elevi din instituțiile de învățământ ale raionului.

Log in or Sign up