Marți, Iulie 21, 2026
Podiumul modei pentru micii creatori, la „Cheița de Aur” din Soroca

Costume spectaculoase realizate din materiale reciclabile, multă imaginație și mesaje dedicate protejării naturii. Grădinița nr. 17 „Cheița de Aur” din municipiul Soroca a organizat activitatea „Eco Moda – Micii ecologiști”, desfășurată cu implicarea Primăriei municipiului Soroca, în cadrul concursului „Top 3 – Cei mai activi semnatari ai Convenției Primarilor”.

Copiii, împreună cu părinții și educatorii, au transformat hârtia, cartonul, plasticul și alte materiale reciclabile în adevărate creații vestimentare, demonstrând că reciclarea poate merge mână în mână cu talentul și creativitatea. Prin jocuri, momente artistice și defilarea pe podium, cei mici au transmis un mesaj clar: protejarea mediului începe încă din copilărie.

Urmăriți reportajul video realizat de Sor TV și descoperiți cum micii creatori au transformat podiumul modei într-o lecție despre responsabilitate, imaginație și grijă față de natură.

Log in or Sign up