Joi, Iulie 30, 2026
Încă patru persoane, puse sub învinuire în dosarul Centrului de plasament din Bădiceni

Procuratura Generală a anunțat noi evoluții în dosarul privind presupusele ilegalități comise la Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități din satul Bădiceni, raionul Soroca.

Potrivit instituției, în legătură cu exploatarea a patru beneficiari ai centrului – un bărbat și trei femei – au fost pornite patru cauze penale, ulterior conexate într-un singur dosar.

În prezent, patru persoane, angajați ai centrului, inclusiv persoane cu funcții administrative, au fost puse sub învinuire pentru trafic de ființe umane, sustragerea mijloacelor bănești de pe cardurile beneficiarilor, fals în declarații și determinarea la depunerea declarațiilor mincinoase. Față de trei dintre acestea a fost aplicată măsura suspendării provizorii din funcție.

Procuratura Generală mai informează că, într-un alt dosar, trei persoane sunt acuzate de trafic de ființe umane soldat cu decesul unei victime. Cauza a fost expediată în instanța de judecată în luna august 2025 și se află în prezent la etapa examinării probelor acuzării.

Potrivit Procuraturii Generale, urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.

Conform legii, toate persoanele acuzate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.

Sursa: Procuratura Generală a Republicii Moldova.

Log in or Sign up