Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a efectuat o vizită la stația de captare a apei din satul Cosăuți, obiectiv care asigură alimentarea cu apă a raioanelor Soroca, Florești și Sîngerei, precum și a municipiului Bălți.
Potrivit Ministerului Mediului, în cadrul vizitei au fost verificate starea echipamentelor și capacitatea stației de a funcționa în cazul unei eventuale scăderi a nivelului râului Nistru.
Conform informațiilor prezentate de minister, stația funcționează normal și dispune de un sistem de pompe amplasate la o adâncime care permite captarea apei chiar și în condițiile unui nivel redus al râului.
De asemenea, rezultatele probelor de apă analizate de laboratorul Autorității Meteorologice și de Monitoring indică faptul că parametrii de calitate ai apei se încadrează în limitele admisibile.
Ministerul Mediului anunță că va continua monitorizarea nivelului râului Nistru, a funcționării stațiilor de captare și a stării resurselor de apă, în colaborare cu instituțiile competente, pentru prevenirea eventualelor riscuri privind alimentarea cu apă a localităților.
Urmăriți reportajul video realizat de Sor TV.