Joi, Octombrie 01, 2026
Ziua Oamenilor în Etate, marcată la Soroca

La Soroca, Ziua Internațională a Oamenilor în Etate a fost marcată, la 1 octombrie, printr-un eveniment festiv care a reunit reprezentanți ai generației a treia din municipiu și raion.

Manifestarea a fost organizată de Organizația Veteranilor din raionul Soroca, în parteneriat cu Consiliul Raional Soroca, Palatul de Cultură și Direcția Învățământ.

Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, a adresat felicitări persoanelor în etate și a apreciat contribuția generațiilor mai în vârstă la dezvoltarea comunităților, precum și rolul acestora în păstrarea și transmiterea tradițiilor.

În cadrul evenimentului, mai multe persoane au fost menționate cu diplome și flori, în semn de apreciere pentru activitatea, experiența și contribuția lor la viața comunității.

Sărbătoarea a continuat cu un program artistic. Pe scenă au evoluat copii din grupa „Floricica” de la IET „Prichindel”, Ansamblul de dansuri populare „Soroceanca” de la Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”, elevi ai Centrului de Creație pentru Copii și Adolescenți „Speranța”, precum și interpreți și colective artistice din municipiul și raionul Soroca.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este marcată anual la 1 octombrie. Aceasta a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite în anul 1990, pentru a evidenția contribuția persoanelor în etate la viața societății și pentru a atrage atenția asupra drepturilor și necesităților acestora.

Log in or Sign up