Miercuri, Octombrie 21, 2026
Stația de epurare de la Soroca: amplasamentele au fost transmise antreprenorului

Un nou pas spre construcția stației de epurare a apelor uzate din municipiul Soroca. Pe 20 octombrie 2026, primara Lilia Pilipețchi a semnat actul de transmitere către antreprenor a amplasamentelor destinate realizării lucrărilor de construcție și modernizare a infrastructurii de canalizare.

Investiția, estimată la aproximativ 11,5 milioane de euro, prevede construirea unei noi stații de epurare a apelor uzate, reconstrucția și modernizarea stațiilor de pompare „Centru” și „Sud”, precum și realizarea unui colector de canalizare, care va fi conectat la sistemul existent.

Proiectul urmărește reducerea poluării mediului, protejarea resurselor de apă și îmbunătățirea serviciilor de canalizare pentru locuitorii municipiului Soroca.

Investiția face parte din proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord și Primăria Soroca, cu sprijinul Grupului Banca Mondială.

Problema epurării apelor uzate rămâne una dintre cele mai importante provocări de mediu ale municipiului Soroca, fiind discutată de-a lungul anilor la nivel local și național.

Transmiterea amplasamentelor către antreprenor reprezintă o etapă în realizarea investiției. Deocamdată, în informația făcută publică nu sunt precizate data începerii efective a lucrărilor și termenul estimat pentru punerea în funcțiune a noii stații de epurare.

.

Log in or Sign up