Sâmbătă, Octombrie 31, 2026
Democrația la Soroca începe din școală

Democrația se învață la școală nu doar din manuale, ci și prin dialog, colaborare și participare la luarea deciziilor. La Soroca, reprezentanții celor 31 de consilii școlare ale elevilor din raion s-au reunit pentru a pune în practică aceste principii.

Evenimentul „Democraty Run – Soroca 2026” s-a desfășurat pe 30 octombrie, în scuarul Cetății Soroca, la inițiativa Consiliului Raional al Elevilor.

Participanții au fost implicați în activități interactive, dezbateri și provocări educaționale organizate sub forma unui concurs „City Quest”, menite să dezvolte spiritul civic, capacitatea de colaborare și abilitățile de lider.

La deschiderea evenimentului, președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, i-a încurajat pe elevi să participe activ la viața comunității și să promoveze propriile inițiative.

Activitatea a fost organizată în colaborare cu Consiliul Raional Soroca și AO „STUDEM” din Bălți, în cadrul proiectului „Prin participare – spre decizie. Tinerii modelează democrația locală”, cu sprijinul financiar al New Democracy Fund, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret.

Evenimentul a demonstrat că implicarea civică poate începe încă de pe băncile școlii, acolo unde tinerii învață să-și exprime opiniile, să colaboreze și să-și asume responsabilități.

Foto: Consiliul Raional Soroca

Log in or Sign up