Începând cu 1 noiembrie, conducătorii auto trebuie să circule și pe timp de zi cu luminile aprinse.
Potrivit Regulamentul circulației rutiere, în perioada 1 noiembrie – 31 martie inclusiv, vehiculele care nu sunt echipate cu lumini de deplasare pe timp de zi trebuie să circule cu luminile de întâlnire, cunoscute drept faza scurtă, conectate.
Regula se aplică pe toate drumurile publice, atât în localități, cât și în afara acestora.
Măsura are scopul de a face automobilele mai vizibile în trafic, în condițiile în care, în sezonul rece, ceața, ploaia, ninsoarea și întunericul care se lasă mai devreme pot reduce vizibilitatea și pot spori riscul accidentelor.
Șoferii sunt îndemnați să verifice funcționarea farurilor înainte de a porni la drum, să adapteze viteza la condițiile meteo și să păstreze distanța de siguranță.
Totodată, anvelopele de iarnă devin obligatorii atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei.