Moldovenii pleacă în Germania cu tot felul de bagaje. Unii își iau haine, alții bunătăți de acasă. Dar un pasager de patruzeci și unu de ani a decis să-și ia și un „bagaj vegetal”. Și nu în valiză, ci chiar în pantofi.
Surpriza a fost descoperită la postul vamal Leușeni, unde un microbuz care se îndrepta spre Germania a fost supus controlului de frontieră.
În baza unei analize de risc, funcționarii vamali, împreună cu polițiștii de frontieră și ofițerii Frontex, au decis să verifice suplimentar unul dintre pasageri.
În încălțămintea bărbatului au fost găsite două pungi din polietilenă, care conțineau o substanță vegetală verzuie, cu miros specific, presupusă a fi marijuana.
Întrebat despre proveniența acesteia, pasagerul a declarat că substanța îi aparține și că era destinată consumului propriu.
„Bagajul vegetal” a fost ridicat și transmis pentru expertiză, urmând să fie stabilită compoziția chimică a substanței. Cercetările continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.
Așadar, spre Germania se poate pleca și cu bagaje vegetale. Numai că unele dintre ele, înainte de a trece frontiera, ajung mai întâi în laborator.
Sursa: Serviciul Vamal al Republicii Moldova.