Sâmbătă, August 22, 2026
Foto Moldova 1
Categorie: Social

Alți trei bănuiți și doi martori au fost identificați de oamenii legii în cadrul investigațiilor privind pregătirile dezordinilor în masă în timpul protestului desfășurat pe 12 martie.

Este vorba de bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 75 de ani, din Bălți și Sângerei. Aceștia cooperează cu autoritatea de investigație.

Potrivit oamenilor legii, bănuiții ar avea legătură cu cei șapte trimiși pe banca acuzaților în aprilie 2023. 

Cei cinci au fost identificați, după ce oamenii legii au efectuat pe 27 aprilie, percheziții în cadrul cauzei penale pornite la finele lunii septembrie 2022, de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

O grupare infracțională, specializată în introducerea prin contrabandă a substanțelor narcotice din Europa și comercializarea lor pe teritoriul țării noastre, a fost destructurată de oamenii legii.

Schema ilegală a fost pusă în aplicare de doi bărbați, cu vârsta de 27 și 42 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău.

Potrivt poliției, unul dintre suspecți s-a deplasat cu propriul automobil în Spania, iar prin intermediul unor complici conaționali, a achiziționat 3,5 kg de marijuana de la dealerii spanioli.

 Ulterior, bănuitul a camuflat drogurile în portierele automobilului și s-a deplasat în Germania și a contractat un șofer de pe ruta Germania-Moldova pentru a transporta pe platformă automobilul în care se aflau drogurile. 

Pe 16 aprilie, ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratul național de investigații, au descins la postul vamal Leușeni și au reținut cei doi suspecți în momentul preluării mașinii.

În urma perchezițiilor, în automobil au fost depistate și ridicate 3,5 kg de marijuana. Valoarea drogurilor ridicate este de aproximativ 800 000 de lei. 

Automobilul a fost confiscat. Iar bănuiții au fost plasați în arest pentru 30 de zile.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

Fără îndreptare de la medicul de familie. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat că a semnat și a trimis în toate instituțiile medicale ordinul ce stipulează regulile de anulare a obligativității biletului de trimitere de la medicul de familie. Într-o postare pe Facebook, aceasta a specificat ce trebuie să cunoască pacienții și medicii.

Ministra spune că „de astăzi înainte sunt anulate variantele de tipul „dacă nu doriți să așteptați, plătiți și vă luăm acum” sau „nu aveți bilet de trimitere? plătiți!”.

În ordin este stipulat că pacienții asigurați, la indicații medicale, vor putea beneficia de consultații gratuite ale medicilor specialiști de profil de nivel raional și municipal fără bilet de trimitere eliberat de medicul de familie.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

src="https://www.youtube.com/embed/IPIw1Kd2xrw" allowfullscreen="allowfullscreen">Bibliotecarii din Soroca, și-au dat întâlnire la Palatul de Cultură unde și-au sărbătorit ziua profesională. Viorica Gaja a îmbrățișat profesia de bibliotecar acum 35 de ani. Este mândră de alegerea făcută, deoarece s-a împrietenit cu cartea de când se ține minte.

Biblioteca a fost, este și va rămâne întotdeauna acea componentă esențială a societății, au ținut să menționeze bibliotecarii, iar cartea este elementul fundamental al umanității şi patrimoniul spiritual, prin care se transmite cultura, valorile şi tradițiile neamului.

Elena este cea mai tânără bibliotecară din raion și deși activează de jumătate de an la biblioteca din satul Oclanda, are planuri mărețe.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

Astăzi se împlinesc 37 de ani de când reactorul patru de la centrala nucleară de la Cernobîl a explodat, afectând întreaga Europă. Victimele avariei au fost comemorate și la Soroca. Conducerea raionului, a municipiului, reprezentanți ai Organizației Obștești ”Cernobâl”, din raionul Soroca, dar și simpli soroceni au participat la un miting desfășurat la monumentul victimelor catastrofei nucleare de la Cernobîl.

Potrivit datelor oficiale, circa 3 550 de moldoveni au participat la lichidarea consecințelor avariei, dintre aceștia au rămas în viață circa 1 800, fiecare al treilea participant a decedat. Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat atunci. 

Participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, a fost și soțul acestei femei, care s-a întors acasă, foarte bolnav, iar la ceva timp s-a stins.

Mitingul a avut și un moment mai puțin obișnuit, atunci când pe stâlpul de lângă monument a venit un cocostârc, care a stat minute-n șir și-a admirat mulțimea.

Pe 26 aprilie 1986, reactorul patru al centralei nucleare Cernobîl din Ucraina a explodat, după un șir de erori umane, provocând cel mai grav incident din istoria nucleară civilă. Suprafațe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuați peste 300.000 de oameni. „Zona morţii” de la Cernobîl - un teritoriu otrăvit de radiaţii - se întinde pe 2.600 de km pătraţi.

Log in or Sign up