Duminică, Iulie 05, 2026
Categorie: Social

În dimineața zilei de astăzi, 9 martie, autoritățile de la Tiraspol, au anunțat că Ucraina ar fi pregătit un atac asupra regiunii transnistrene, transmite Știri.md.

Potrivit informației, un automobil de model Land Rover ar fi fost minat, însă autoritățile au depistat acest fapt, evitând o eventuală explozie.  Potrivit informației suspecții au fost reținuți, iar presupusul autor a dat mărturii.

Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 44 de ani, originar din orașul Tiraspol, care 12 ani locuiește în Ucraina, Odesa, iar anul trecut a fost înrolat în cadrul SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei), unde a fost instruit cum să mineze. Ca rezultat, acesta ar fi primit o misiune în Transnistria, mai exact să urmărească și mai apoi să lichideze autoritățile.

Totodată, autoritățile de la Tiraspol susțin că ținta ar fi fost cel puțin doi oficiali, dar și civili,  atacul urma să fie desfășurat în zona centrală a Tiraspolului, în locul în care era așteptată o mare concentrare de cetățeni, a declarat procurorul din regiune.

În contextul situației relatate, autoritățile de la Chișinău nu au informații despre pregătirea unui atentat în stânga Nistrului, despre aceasta a anunțat premierul Dorin Recean.

 

 

Categorie: Social

Inspectorii de mediu din Soroca au desfășurat mai multe razii anti braconaj și de contracarare a tăierilor ilicite de arbori în trei localități din raion: Parcani, Hristici și Pârlița. În cadrul acestor acțiuni, două echipe de vânători, compuse din 21 de persoane, au fost supuse verificărilor riguroase ale autorităților.

În urma examinării atente, inspectorii de mediu au identificat un caz de încălcare a regulilor de securitate la vânătoare. Drept urmare, s-a întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului menționează că astfel de acțiuni sunt necesare pentru a proteja patrimoniul natural al țării și pentru a preveni infracțiunile împotriva mediului înconjurător.

Categorie: Social

Guvernul a pus în aplicare mecanismul de acordare a protecției temporare pentru persoanele refugiate din Ucraina. Aceasta este o măsură excepțională de acordare a protecției imediate și temporare persoanelor refugiate ce le-ar oferi mai multe facilități pentru o perioadă determinată. Astfel, refugiaților le va fi asigurată protecția temporară la modul practic, beneficiind de un document de identitate, acces la educație, asistență medicală, statut juridic etc. 

 Pentru a afla cine poate obține protecție temporară în Republica Moldova și care sunt beneficiile, accesați pagina Inspectoratului General pentru Migrație: http://bma.gov.md/ro/content/protecția-temporară-în-republica-moldova-1

 Pentru a solicita protecție temporară trebuie să vă înregistrați pe pagina  www.protectietemporara.gov.md  

Categorie: Social

Femeile predomină în Moldova în rândul populației cu rezidență permanentă: 52,3% față de 47,7%, datele sunt cuprinse în portretul statistic al bărbaților și femeilor pe baza datelor disponibile, care au fost prezentate de Biroului Național de Statistică.

"În grupa de vârstă de la 0 la 34 ani predomină populația masculină, diferențele dintre sexe sunt diferite pentru populația cu vârste peste 35 și 64 de ani și peste, unde sunt 92, respectiv 60 de bărbați la 100 de femei", a precizat BNS.

Femeile trăiesc, în medie, cu 7,8 ani mai mult decât bărbații și se căsătoresc mai devreme. Totodată datele studiului arată că femeile au un nivel de instruire mai înalt decât al bărbaților, iar rata de ocupare a pieții muncii în rândul femeilor este mai mică decât cea abărbaților, ele câștigând în medie cu 14% mai puțin decât bărbații.

Categorie: Social

Astăzi, 8 martie, când marcăm Ziua Internaţională a femeii, zi specială pentru mame, soții, bunici, surori și fiice, mai multe doamne și domnișoare din Soroca care se aflau la volan, au fost felicitate de către angajații IP Soroca.

Polițiștii din cadrul Serviciului Supraveghere Tehnică și Accidente Rutiere au oferit flori și au felicitat reprezentantele sexului frumos.  Plăcut surprinse femeile au mulțumit de felicitări, menționând totodată că cel mai puțin s-au așteptat ca de 8 martie să fie felicitate polițiști. Gestul din partea polițiștilor vine să aducă primăvara în sufletele celor mai tandre ființe-femeile.

Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU, care a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975.

Categorie: Social

Flori și alese urări le-au fost aduse astăzi în dar femeilor din mun. Soroca, cu prilejul Zilei de 8 Martie, din partea conducerii municipiului. Primarul Lilia Pilipețchi, alături de angajați ai primăriei, tineri și copii, a oferit flori doamnelor și domnișoarelor și le-a dorit să fie frumoase asemeni primăverii, fericite și iubite.

Plăcut surprinse femeile au mulțumit de felicitări, menționând totodată că nu s-au așteptat ca de 8 martie să fie felicitate chiar de primarul orașului. La fel şi doamna primar a primit în dar mesaje de felicitare şi mulțumiri din partea femeilor pentru gestul deosebit.

Potrivit primarului mun.Soroca, acțiunea vine să aducă bucurie și zâmbet pe chipurile femeilor. Iar pentru că nu toate femeile au avut ocazia să primească astăzi flori, din partea conducerii primăriei, primarul municipiului Soroca, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor tuturor doamnelor și domnișoarelor.

Categorie: Social

MESAJUL Primarului mun.Soroca, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii

Categorie: Social

Surprize de 8 martie pentru șoferițe. La Soroca angajații Inspectoratului Naționat de Patrulare au felicitat conducătoarele auto cu Ziua Internațională a Femeii și le-au adus în dar flori. Fiind stopate în trafic, femeile emoționate au crezut inițial că au încălcat ceva.

Prin astfel de acțiuni agenții de patrulare își propun să încurajeze femeile să respecte regulile de circulație când se află la volan. Această acțiune se desfășoară deja ani la rând, devenind deja o frumoasă tradiție la Soroca. Ziua Internațională a Femeii  este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât  și discriminarea și violența care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii.

Categorie: Social

Mâine, 8 Martie - o zi multașteptată pentru femei și responsabilă pentru bărbați.  Sorocenii se pregătesc diferit pentru această zi, cert este că florăriile de astăzi au fost luate cu asalt.  Echipa noastră a efectuat un mini sondaj: cum ei vor marca această zi? Răspunsul aflați din materialul video.

Categorie: Social

Un bărbat care a rămas blocat în cabina unui tractor de tip încărcător frontal, a fost salvat de salvatori, după ce tehnica s-a inversat în timpul lucrărilor de reparație a drumului. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 6 martie în localitatea Volovița, raionul Soroca.

Pentru efectuarea lucrărilor de descarcerare, la fața locului a fost trimis un echipaj de salvatori și pompieri. Bărbatul de 34 de ani, a rămas blocat în cabina tehnicii inversate. În mai puțin de 20 de minute, echipajul de intervenție a salvatorilor a reușit să deblocheze bărbatul aflat în fiarele tehnicii. În urma incidentului, persoana a suferit diverse traumatisme ușoare, fiind transportată la spitalul raional pentru îngrijiri de rigoare.

Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite ulterior.

Log in or Sign up