Luni, Octombrie 05, 2026
Categorie: Social

Locuitorii comunei Vasilcău vor beneficia de drumuri bune. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de lansare a proiectului „Drumuri bune și accesibile în comuna Comarna, județul Iași și comuna Vasilcău, raionul Soroca”. La eveniment ,au participat autoritățile sorocene, autorități de la Iași, primarii satelor din raion, consilieri și oameni ai legii. Obiectivul general al proiectului, este, îmbunătățirea calității vieții oamenilor.

 

Categorie: Social

Parcul Secției de Amenajare și Înverzire din Soroca a fost suplinit cu o nouă tehnică. Primăria municipiului, a procurat un tractor pentru tuns iarba.

 

Categorie: Social

Rotary Club Fălticeni, din România, membru al mișcării internaționale Rotary, au achiziționat și au donat la Soroca, pentru refugiații din Ucraina, peste trei tone de ajutor umanitar.

 

Categorie: Social

Mai mulți oameni au venit astăzi în centrul Sorocii, pentru a participa la mitingul organizat cu prilejul zilei de 9 mai -”Ziua Victoriei”. Anul acesta se împlinesc 77 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Conducerea soroceană a ținut discursuri, la complexul memorial.

 

Categorie: Social

Soroca, ar putea avea o stație de epurare, c-am în 3 ani.

 

Log in or Sign up