Viața devine mai scumpă în Moldova. Prețurile medii de consum au crescut cu peste 22 la sută în luna martie 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecută, arată datele Biroului Național de Statistică.
Parcul Direcția Gospodăriei Locativ Comunale de la Soroca dar și parcul Serviciului de amenajare, se mărește. Aici au fost procurate o autospecială pentru evacuarea deșeurilor, dar și un compactor pentru efectuarea lucrărilor de terasament. Autospeciala , adusă din străinătate, este din anul 2013 și este de mâna a două.
Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, ”Buna Vestire”. Sărbătoarea marchează momentul în care îngerul Domnului, Arhanghelul Gavriil, îi spune Fecioarei Maria că a fost aleasă să-l nască pe Iisus Hristos, Mântuitorul. În popor, sărbătoarea se mai numește Blagoveștenie sau Ziua Cucului.
Continuă ajutoarele pentru refugiații din Ucraina, găzduiți la centrul de plasament din Volovița, raionul Soroca. De această dată, spriginul a venit din partea reprezentanților unei instituții bancare din Soroca.