Luni, Iulie 06, 2026
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Categorie: Social

O bătrână a rămas fără acoperiș deasupra capului. Asta după ce locuința acesteia a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a avut loc, în satul Schineni, raionul Soroca. La fața locului au fost alertați pompierii. Din fericire, stăpâna casei nu a avut de suferit, ieșind la timp din locuința cuprinsă de flăcări.

Potrivit primarei de Schineni, bătrânica locuia de una singură și urma în câteva zile, să-și sărbătorească aniversarea de 80 de ani. S-a pregătit pentru a o petrece alături de cei doi copii ai săi și nepoți, toți plecați din sat. De urgență a fost convocată comisia pentru situații excepționale.

La moment bătrâna locuiește în casa feciorului, din aceiași ogradă. I-a fost restabilit curentul electric, iar în ajutor i-a sărit întreaga comunitate. Potrivit Direcției Situații Excepționale, în raionul Soroca, de la începutul anului, au fost înregistrate 30 de incendii, dintre care 25 sunt din sectorul locativ.

Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Categorie: Social

În dimineața zilei de 3 septembrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență,  a recepționat informații despre producerea unui incendiu într-o casă de locuit din satul Dubna, raionul Soroca. Conform datelor, incendiul a fost stins de populație, iar intervenția salvatorilor nu a fost solicitată.

În urma incendiului, bărbatul de 59 de ani a primit arsuri la membrele superioare și în regiunea feței, fiind preluat de o echipă de medici și transportat la spitalul raional. La moment starea lui este stabilă și înafara oricărui pericol. Cazul este cercetat de către organele de drept. În acest sens, pompierii îndeamnă cetățenii să respecte regulile anti incendiare și să apeleze la Serviciul 112 în situații de risc.

Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Categorie: Social

Ofițerii anticorupție desfășoară în această dimineață percheziții în orașul Soroca în mai multe dosare de corupție ce vizează trucarea unor licitații publice. Acțiunile au loc inclusiv la Primărie și Consiliul municipal, informează MOLDPRES.

Informația a fost confirmată pentru agenție de purtătorul de cuvânt al Centrului Național Anticorupție (CNA), Angela Starinschi.

„CNA desfășoară acțiuni în mai multe dosare de corupție ce vizează trucarea unor licitații publice. Sunt desfășurate în jur de 45 de percheziții la mai multe adrese din Soroca, inclusiv la primărie și consiliul municipal. Sunt vizate atât persoane publice, cât și reprezentanții unor agenți economici”, a spus Angela Starinschi.

Alte detalii pe caz vor fi oferite ulterior.  

Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Categorie: Social

Prozatorul, dramaturgul și eseistul Ion Druță, Scriitor al Poporului, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, ar fi împlinit pe 3 septembrie, 96 de ani. Conducerea raionului Soroca și admiratorii lui, i-au adus un omagiu și au depus flori la mormântul scriitorului, din preajma monumentului Lumânarea Recunoștinței.

În preajma mormântului, prinde conturi și livada din opera lui Druță, care și-a dorit-o atât de mult, scriitorul.

Opera lui Ion Druță care face parte din fondul de aur al literaturii naționale contemporane, a fost tradusă în zeci de limbi ale lumii, iar lucrările sale sunt jucate și în prezent pe scenele teatrelor naționale. Potrivit șefului de la cultură, la Soroca, vor fi organizate mai multe activități consacrate comemorării scriitorului.

Ion Druță s-a născut la 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, raionul Dondușeni. Și-a început activitatea literară în anii 50 ai secolului trecut. Din anul 1969, scriitorul a locuit la Moscova, Rusia. La inițiativa lui Ion Druță, este înălțat în 2004, la Soroca, monumentul Poetului Anonim, numit „Lumânarea recunoștinței”. Scriitorul a decedat la vârsta de 95 de ani, pe 28 septembrie, anul trecut.

Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Categorie: Social

Primul sunet a răsunat, pe 2 septembrie, pentru elevi de la Soroca, fiind în zi de luni. Au pășit pragul școlii și elevii liceului ”Alexandr Pușkin”, unicul din raion, cu predare în limba rusă.

Emoționați și dornici de carte, însoțiți de părinți, copiii de clasa întâi au pășit într-o lume nouă. După ce au făcut cunoștință cu noii colegi, ei au recitat poezii şi au cântat. Micii elevi, au fost curioși să facă cunoștință cu prima lor învățătoare și cu clasa, în care își vor petrece următorii patru ani.

Și elevii claselor mai mari, s-au arătat a fi nerăbdători, după vacanța mare, să-și revadă profesorii și colegii. Emoționați au fost şi părinții, ei au ținut să le dorească elevilor și profesorilor, un an de studii bun. Drum bun în lumea cunoștințelor le-a dorit elevilor și consilierul raional, Ion Manea, prezent la careul de sărbătoare.

La liceul cu predare în limba rusă, ”Alexandr Pușkin”, din mun. Soroca, își vor face studiile anul acesta, circa 240 de elevi, care vor fi ghidați de 22 cadre didactice. Potrivit Direcției de Învățământ, în raionul Soroca, au pășit pragul școlii circa 7200 de elevi.

Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Categorie: Social

Sfârșit de vară cu temperaturi generoase. Pe 30 august, se prevăd ploi în unele zone ale țării - în Capitală și la Sud, în timp ce în celelalte zone cerul va fi noros. Astfel, la Soroca, temperaturile vor ajunge la +32°C pe timp de zi, iar noaptea vor coborî până la +18°C. Rămâne în vigoare și codul galben de pericol excepțional de incendiu. 

În Centru, termometrele vor indica până la +30 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +20 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +29 de grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +22 de grade.

De Limba Noastră, marcată pe 31 august, la Soroca vom avea cer variabil, maximele se vor opri la +29 de grade, iar noaptea vom avea în jur de +16 de grade. Prima zi de toamnă, ne va aduce maxime de +30 de grade și minime de +16 grade.

Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Categorie: Social

Pe 28 august, veselia și voia bună au stat în capul mesei la Soroca. Timpul frumos de afară i-a făcut pe mii de locuitori și nu numai, să serbeze Hramul în centrul orașului. Miresmele de frigărui și mici, au completat perfect distracția petrecăreților. Mâncarea bună a fost condimentată cu muzică de calitate. Iar unii moldoveni au venit la sărbătoare, reveniți din străinătate. Tradițional și gospodinele sorocence și-au încărcat mesele cu bucate alese, așteptând hramari.

Nelipsite au fost și distracțiile pentru copii, iar la topogane și carusele se formau cozi. Tot în Piața Libertății, sorocenii au avut parte și de târg cu produse autohtone.Tradițional municipalitate, a decernat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Perechile au primit diplome, premii bănești, flori și au menționat că, pentru a ajunge la nunta de aur este nevoie, de multă răbdare.

În discursul său, primara municipiului Lilia Pilipețchi, și-a exprimat admiratia, pentru cei care au ales să rămână acasă, care prin muncă, oferă un viitor Sorocii.  Primara a subliniat că proiectele implimentate și care vor urma, vor contribui la stabilitatea orașului. La rândul lor și sorocenii, au ținut să doreasca orașului în care trăiesc, prosperare și trai decent. Atmosfera s-a încins și mai mult, atunci când au urcat în scenă artiștii îndrăgiți din Moldova, dar și din România.

Potrivit Inspectortului de Poliție Soroca, la sărbătoare au participat circa 10 mii de oameni. Pe scenă principală a Sorocii au urcat Emira, Doinița Gherman, Nilly Ciobanu, Adriana Ochișanu, 3 sud este, Magnat și Feoctist.

Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Categorie: Social

În spirit medieval, la Soroca, este în plină desfășurare festivalul ”Al cincilea turn”. Sărbătoarea a început cu o paradă a costumelor medievale, din Piața Libertății, spre cetate. Aici zeci de luptători, costume de cândva, arme, luptele istorice înscenate, muzica și dansurile medicale, au atras toate privirile vizitatorilor.

Oaspeții au avut ocazia să tragă cu arcul, să îmbrace un costum, sau să țină în mână o sabie adevărată. 

Și tabăra medievală cu tot ce însemna viața cotidiană: bucătărie, artizanat, meșteșugărit, i-a atras pe vizitatorii curioși.

Captivante au fost și monedele medievale, dar și meșteșugul confecționării lumânărilor străvechi.

Organizatorii susțin că scopul festivalului, este de a reînvia istoria, menționând că fără trecut, nu avem viitor. 

Festivalul medieval ”Al cincilea turn”, se desfășoară la Soroca, pe 27 și 28 august.

Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Categorie: Social

Republica Moldova marchează 33 de ani de la proclamarea Independenței. Cu această ocazie, la Soroca, de dimineață au avut loc depuneri de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și la Complexul Memorial al Veteranilor de Război, după care cei prezenți au participat la o adunare solemnă, care a avut loc în sala Palatului de Cultură. La adunarea solemnă, au participat oficiali, dar și oaspeți din România.

În cadrul evenimentului au fost decernați trei cetățeni de onoare a raionului Soroca, Deonisii Mitrofan, Vladimir Botnari și Vasile Nitrean. Au fost oferite și Diplome de Onoare ale Consiliului raional. Diplome de Onoare au fost oferite și veteranilor războiului de pe Nistru. Pentru Nionila Popovici această zi are o semnificație aparte, femeia și-a pierdut feciorul în lupte.

Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Salariu_mare_și_un_loc_de_muncă_aproape_de casă_Ceși_mai_doresc_candidații_moldoveni_LucruMD
Categorie: Social

Pe 26 august, se menține codul galben de caniculă pe tot teritoriul țării. Astfel, temperaturile vor ajunge la +37°C pe timp de zi, iar noaptea vor coborî până la +20°C.  Rămâne în vigoare și codul galben de pericol excepțional de incendiu.

 La Soroca vom înregistra temperaturi de până la +34 de grade ziua și +16 de grade, noaptea. La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +34 de grade, iar noaptea coboară până la +15 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +35 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +17 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +37 de grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +20 de grade. În Capitală, maximele se opresc la +36 de grade, iar noaptea vom avea în jur de +18 grade.

De Ziua Independenței, la Soroca sunt prognozate averse cu descărcări. Termpometrele vor indica temperaturi de +34 de grade ziua și de +18 grade, noaptea. De Ziua Orașului Soroca, meteorologii prognozează cer variabil, cu maxime de +31 de grade și minime de +18 grade.

 

Log in or Sign up