În urma incidentului nefericit petrecut ieri, unde un copac a căzut în apropierea unei mame cu cărucior, ministrul Mediului a convocat în această dimineață o întâlnire de urgență cu directorii Agenției de Mediu, Institutului de Cercetare și Amenajare Silvică (ICAS) și Agenției Moldsilva.
Conform informațiilor primite, Întreprinderea Municipală „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” nu a solicitat autorizație de defrișare a copacilor din acea zonă de la Agenția de Mediu și nu a făcut nicio notificare privind eliminarea arborilor uscați din perimetru. Ministerul Mediului subliniază că, în situații în care copacii prezintă un pericol iminent pentru sănătatea și securitatea publică, aceștia pot fi defrișați imediat, fără a aștepta aprobări suplimentare. În astfel de cazuri, este suficient ca Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” sau oricare altă autoritate locală să informeze Agenția de Mediu despre lucrările efectuate până la sfârșitul zilei, conform prevederilor Articolului 26 din Legea regnului vegetal nr. 239/2007.
Din imaginile disponibile, se poate observa că arborele implicat în incident era uscat de mult timp, ceea ce sugerează că intemperiile recente nu au fost cauza principală a prăbușirii sale.
Ministerul Mediului amintește cetățenilor că aceștia pot solicita defrișarea copacilor care prezintă pericol prin apelarea la 112, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Întreprinderea Municipală „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, Ministerul Mediului sau orice altă autoritate locală. În perioada 1 ianuarie - 12 august 2024, Agenția de Mediu a recepționat 521 de solicitări de autorizații pentru tăiere din partea Întreprinderii Municipale „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, dintre care doar 4 au fost respinse. Termenul mediu de examinare a acestor cereri a fost de doar 5-7 zile, mult sub limita legală de 20 de zile lucrătoare.
Ministrul a cerut Agenției de Mediu să continue examinarea cererilor de defrișare pentru municipiul Chișinău într-un termen cât mai scurt, subliniind importanța monitorizării continue a stării arborilor de către autoritățile locale. Siguranța cetățenilor este o prioritate, iar asemenea incidente trebuie evitate cu orice preț printr-o gestionare responsabilă și proactivă a riscurilor.
Tragedie pe șosea. Grav accident rutier în apropierea satului Cenac din raionul Cimișlia. Un bărbat de 27 de ani a decedat, iar altul de 39 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce mașinile pe care le conduceau s-au lovit frontal. Tragedia a avut loc în această dimineață, informează oamenii legii. Conform informațiilor preliminare, un Mercedes Sprinter, condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, a fost implicat într-o coliziune frontală cu o Toyota, la al cărei volan se afla un bărbat în vârstă de 27 de ani.
Potrivit datelor preliminare, șoferul Toyotei a intrat pe contrasens, provocând astfel accidentul.
Inspectoratul General al Poliției anunță că, în urma impactului, conducătorul autoturismului Toyota a decedat pe loc, iar șoferul din Mercedes a fost transportat în stare gravă la spital. Alte circumstanțe se stabilesc.
Creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc vechi intră din 14 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului, numit în popor şi Postul Sfintei Marii. Postul va dura pînă la 28 august, cînd se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului.
Deşi este un post relativ scurt, de două săptămâni, acesta este unul aspru. Dezlegare la peşte şi vin se face doar la un singur praznic, la 19 august, de Schimbarea la Faţă a Mîntuitorului, indiferent în ce zi cade această sărbătoare. În rest, în zilele de luni, miercuri şi vineri creştinii mai rîvnitori consumă bucate fără untdelemn, iar în zilele de marţi, joi, sîmbătă şi duminică au dezlegare la untdelemn.
Biserica dezleagă postul pentru copii, gravide, persoane bolnave în măsura în care să-şi menţină puterile şi sănătatea trupului. Totodată, creştinii sînt îndemnaţi să se abţină de la petreceri, să frecventeze slujbele şi să se împărtăşească cu sfintele daruri. Enoriaşii se pot împărtăşi din prima duminică, în ajun mergînd la spovedanie. În ultima zi a postului se merge seara la vecernie.
În ziua Marelui Praznic se oficiază Sfînta Liturghie, după care se poate gusta din toate bucatele. Acesta este unul dintre cele patru posturi din an.
Poliția Republicii Moldova a anunțat că o serie de escrocherii deosebit de grave, care au afectat numeroase persoane din întreaga țară, a fost stopată recent. Suspecții, implicați în cel puțin 20 de cazuri de înșelătorie, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, conform legislației în vigoare. Aceștia riscă pedepse cu închisoarea de până la 7 ani.
Înșelătoria, cunoscută sub denumirea de „Ruda implicată în accident rutier”, presupune contactarea telefonică a victimelor și inducerea lor în eroare printr-un scenariu bine pus la punct. Escrocii se prezentau drept polițiști, avocați sau chiar rude, afirmând că o persoană dragă a victimei a fost implicată într-un accident rutier grav. Sub pretextul de a rezolva rapid situația sau de a evita complicații legale, aceștia solicitau transferuri urgente de bani.
Conform informațiilor furnizate de autorități, prejudiciul total provocat de aceste escrocherii se ridică la aproximativ 3 milioane de lei. Suspecții au acționat atât pe teritoriul municipiului Chișinău, cât și în diverse raioane ale țării, vizând în special persoane vulnerabile, care au fost păcălite prin această metodă de înșelătorie.
Reținerea suspecților a fost rezultatul unor măsuri speciale de investigație desfășurate de către ofițerii de investigație din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău și Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea procurorilor Procuraturii municipiului Chișinău – Oficiul Botanica. La operațiune au participat și mascații din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, asigurând astfel un cadru sigur pentru desfășurarea acțiunilor de reținere.
Polițiștii și procurorii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care au fost comise aceste infracțiuni și pentru a identifica eventualii complici sau alte victime ale acestei scheme.
Acțiunile rapide și coordonate ale autorităților au dus la reținerea suspecților, care riscă acum pedepse severe conform legii. Este un semnal puternic că astfel de infracțiuni nu vor fi tolerate și că autoritățile sunt hotărâte să protejeze cetățenii de escrocherii perfide, menținând în același timp un climat de siguranță publică.
O persoană necunoscută a sunat astăzi la numărul de urgență 112 și a anunțată că pe peronul Gării Auto din centrul capitalei staționează un microbuz alb în care este un obiect explozibil. Angajații secției tehnico-explozivă au verificat minuțios 53 de unități de transport, iar într-un final au anunțat că alerta s-a dovedit a fi falsă, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, apelul a parvenit din afara țării și este parte a atacului hibrid din țară. „Astfel de misiuni sunt ordinare pentru noi și fac parte din rutina de activitate a Poliției, însă consecințele acestor apeluri nefondate sunt numeroase și aici ne referim la resurse, indiferent de forma lor. Nu poate fi exclus și deranjul imens pentru cetățeni în asemenea cazuri”, precizează IGP.
Conform legislației, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 42 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau până la 2 ani de închisoare.
Pagina 150 din 433