Eveniment deosebit la Soroca. Mâine, 23 septembrie, sorocenii sunt invitați să participe la Festivalul Etniilor ”Unitate prin diversitate”, ediția XII. Evenimentul va avea loc la Palatul de Cultură și va începe în acordurile de fanfară, la ora 10.00.
Organizatorii, Secția Cultură și Turism, anunță un program divers cu participarea comunităților etnice conlocuitoare, ansamblurilor folclorice și de dans, corului veteranilor dar și a studiourilor muzicale. Pe lângă programul artistic, vizitatorii vor putea gusta și din bucatele tradiționale a comunităților etnice.
Festivalul Etniilor ”Unitate prin diversitate”, ediția XII multă culoare și voie bună.
Republica Moldova a cumpărat un lot de 200 de mii de doze de vaccin antigripal din Olanda, pentru care a plătit 20,5 milioane de lei din fondurile Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. O doză a costat 102,5 lei. Vaccinul a fost stocat în Depozitul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică şi va fi distribuit în instituțiile medico-sanitare din țară.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, vor fi vaccinate în mod prioritar persoanele cu maladii cronice și imunitate compromisă, vârstnicii, gravidele, lucrătorii medicali, angajații structurilor de forță şi alte categorii. Vaccinarea contra gripei poate fi efectuată concomitent cu cea împotriva COVID-19.
Potrivit autorităților din Sănătate, imunizarea se va desfășura în octombrie şi noiembrie. Aceasta fiind cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor cauzate de gripă. Imunizarea reduce riscul de dezvoltare a formelor severe de boală, previne complicațiile, spitalizarea și decesele.
Vineri, 22 septembrie, vremea se menține caldă la Soroca, astfel că termometrele vor indica până la +26 de grade Celsius. Noaptea, termometrele vor arăta până la +12 grade.
Pe întreg teritoriul țării, cerul va fi variabil, iar vântul va fi liniștit în continuare.
În Centru, termometrele vor indica până la +28 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +15 grade.
În Sudul țării, vom avea parte de circa +29 de grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi minim +17 grade.
Sâmbătă la Soroca, cerul va fi noros, însă precipitații nu sunt preconizate. Mercurul din termometre va indica +27 de grade ziua și +12 grade noaptea. Ultima zi din săptămână la fi cu cer variabil, cu maxime de +28 de grade ziua și +12 grade noaptea.
În calendarul popular, Naşterea Maicii Domnului semnifică hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. După 21 septembrie, gospodarii încep semănatul. Credinţa populară mai spune că de Naşterea Maicii Domnului nu se aprinde focul, deoarece aceasta ar putea aduce boli în familie.
Tot astăzi, în mai multe localităţi din țară se sărbătoreşte hramul. În raionul Soroca hramul este marcat la Căinarii Vechi, Cosăuți, Mălcăuți, Egoreni, Cureșnița, Oclanda,Vasilcău, Zastînca și Băxani.
Se spune că cine spală haine în această zi, va avea parte numai de ghinioane.Nu ai voie să te tunzi de Sfânta Maria. În cazul bărbaţilor, dacă se tund, riscă să chelească. Nu este bine să stai cu uşa închisă pe parcursul acestei zile. Se spune că Fecioara Maria poate intra oricând în casele creştinilor pentru a împărţi harul său divin.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează că operatorul din domeniul alimentar SRL „RAIPLAI-AVICOLA”, a inițiat procedura de retragere de la clienți a ouălor pentru consumul uman, cauza fiind depistarea prezenței Salmonella.
Astfel, operatorul recheamă de la distribuitori şi din rețeaua de comerţ toate loturile de ouă, cu termenul de valabilitate până la 17 octombire.
Persoanele care au achiziționat acest produs sunt rugate să nu le admită în alimentație și sunt în drept să le returneze unităților de comerț de unde au fost procurate.
În cazul în care se depistează produse alimentare neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, cetățenii sunt îndemnați să depună petiție la Agenție și numerul de telefon: 0(22) 26 46 87 / Linia Verde:0 800 800 33 / Viber: 067675544;
Pagina 211 din 612