Copii de la grădinița ”Izvoraș” din municipiul Soroca, se pot bucura de un teren sportiv nou-nouț. Colectivul grădiniței și părinții, în parteneriat cu primăria municipiului, au construit și dotat un teren de agrement, cu toate cele necesare pentru practicarea mai multor tipuri de sport.
De astăzi copii, alături de educatori, vor învăța să joace fotbal, baschet și să facă gimnastică. Deși au câte 5 anișori, Mia și Suzana, iubesc să facă sport, se pare că noul teren, este pe placul lor. Terenul de sport, este și pe placul părinților, care sunt mândri pentru faptul că au putut contribui și ei, la deschiderea lui. La deschiderea terenului, au participat mai mulți eroi din poveștile și desenele animate îndrăgite ale copiilor. Împreună au organizat diverse competiții sportive.
Instituția de educație timpurie ”Izvoraș” din municipiul Soroca, este frecventată de 175 de copii, care sunt îngrijiți de 30 de angajați.
Declarațiile Șefului Inspectoratului General al Poliției- Viorel Cernăuțeanu și Procurorului General Ion Munteanu în legătură cu incidentul de la AIC din data de 30 iunie 2023
Declarația Șefului IGP Viorel Cernăuțeanu despre acțiunile derulate la ziua de ieri:
Declarația Procurorului General Ion Munteanu despre cauza penală:
Procuratura Generală a Republicii Tadjikistan a emis un comunicat, cu privire la agresorul de la Aeroportul Chișinău, din 30 iunie, în care se menționează:
”La 23 iunie 2023, la ora 22:10, Shukhrat Abdugafforovich, prim-vicepreședinte al Orienbank OJSC, a fost răpit de un grup criminal organizat pe strada Zakariye Rozi din Dușanbe.
În aceeași zi, pe acest fapt a fost deschis un dosar penal și a fost creat un grup operativ-investigativ pentru soluționarea acestei infracțiuni și aducerea făptașilor în fața justiției.
În cursul anchetei, s-a stabilit că unul dintre membrii grupului criminal organizat este Ashurov Rustam Karimovich, cetățean al Republicii Tadjikistan, născut la 25 martie 1980, rezident al orașului Dușanbe, care, după comiterea acestei infracțiuni, a fugit în Republica Moldova prin Republica Turcia pentru a se ascunde în țările Uniunii Europene.
Trecând frontiera de stat a Republicii Moldova și încercând să-l rețină, acesta a luat un pistol de la unul dintre oamenii legii de pe aeroportul din Chișinău, a împușcat doi polițiști și a luat ostatici mai multe persoane.
În timpul operațiunii antiteroriste, R.K. Ashurov a fost rănit și reținut.
Ancheta în acest caz penal este în curs de desfășurare.”
După câteva zile răcoroase, revin temperaturile generoase ale verii. Prima zi de iulie, aduce la Soroca, ploi slabe, cu temperaturi de +25 de grade ziua și +11 grade, noaptea. Duminică, cerul va fi variabil, iar termometrele vor indica +29 de grade C.
Specialiștii Serviciului Hidrometeorologic de Stat au emis o alertă de cod galben de caniculă în toată țara. Mai exact, în perioada 2-7 iulie, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge valori cuprinse între +33...+35°C.
În această perioadă, există riscul de afectare a stării de sănătate a populației (leșinuri, crize de hipertensiune, insolații, arsuri, deshidratări), îndeosebi a celor din grupele de risc major (copiii, vârstnicii, bolnavii cu afecțiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii). Totodată, capacitatea de muncă va fi afectată.
Un alt risc este uscarea, îngălbenirea frunzelor, fructelor coapte şi necoapte, întreruperea creșterii culturilor agricole.
Specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11–18, purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise, confecționate din țesături naturale. De asemenea, este important consumul zilnic a circa 1,5-2 litri de lichide, evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice, dar și reducerea intensității şi ritmului activităților fizice.
Astăzi, 30 iunie, la ora 18 și 30 minute MAI al Republicii Moldova a comunicat că la Aeroportul Internațional Chișinău a avut loc un grav incident cu folosirea armei de foc de către un cetățean străin căruia nu i-a fost admisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.
Brigada de poliție cu destinație specială FULGER a capturat agresorului.
Cu regret MAI informează publicul că există două victime ale agresorului. Acestea și-au pierdut viața în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, la datorie.
Autoritățile restabilesc situația în zonă. Agresorul va fi tras la răspundere de instituțiile de aplicare a legii care au deschis dosar de cercetare penală pe această cauză. Cercetarea este deja declanșată de către Procuratura Generală.
Activitatea comercială și regimul zborurilor la acest moment continuă să fie întrerupte.
Pe timpul intervenției autoritățile au avut grijă să protejeze civilii care se aflau în zona de pericol.
Conducerea țării a fost informată de urgență în legătură cu situația respectivă.
Pagina 237 din 612