Încă două cupluri din mun. Soroca au ajuns la Nunta de Aur. Sărbătorile Pascale, sunt mai deosebite în acest an pentru soții Pavel și Raisa Leahu, Mihail și Maria Gușila. Cele două cupluri, care au trăit, în armonie și bună înțelegere, 50 de ani, au fost felicitate de primarul Lilia Pilipețchi.
Sărbătoriții Pavel și Raisa Leahu, Mihail și Maria Gușila, pe lângă frumoasele urări de bine și sănătate, au primit Diplome de fidelitate, o susținere financiară din partea primăriei în valoare de o mie de lei, câte o pască și un buchet de flori.
Potrivit serviciului de presă al primăriei, la Soroca există frumoasa tradiție ca acele familii care au viețuit 50 de ani neîntrerupți să fie felicitați de conducerea municipiului.
Dacă pentru sărbătoarea de Paști ați gătit multe feluri de mîncare este important să știți cîte zile pot fi păstrate la frigider aceste alimente, fără să vă alegeți cu vreo intoxicație nedorită.
Specialiștii spun că alimentele care stau prea mult în frigider ar putea duce la probleme de sănătate serioase.
Ouăle fierte pot fi păstrate în frigider timp de aproximativ o săptămâna, dacă sânt păstrate în caserole sau containere închise ermetic.
Carnea gătită poate fi păstrată la frigider timp de maximum 3-4 zile.
Maioneză se poate păstra în frigider 2 luni după ce a fost deschisă. Aceasta are un conţinut ridicat de grăsimi, ceea ce înseamnă că nu este la fel de sensibilă la creșterea bacteriilor.
Mezelurile, după ce le deschidem pot fi păstrate în frigider timp de maximum 6 zile. În cazul mezelurilor conservate, acestea pot fi păstrate timp de 1 săptămână. Mezelurile și cîrnații proaspeți pot fi congelați și se vor păstra timp de 2 luni.
Peștele gătit poate fi păstrat la frigider timp de maximum 2-3 zile, în funcție de tipul și prospețimea peștelui.
În caz de urgență, specialiștii recomandă să apelați 112.
Soroca a devenit pentru o zi, altar al cântecului pascal. Tradiţional în a treia zi de Paşti, la Palatul de Cultură, are loc festivalul-concurs de muzică sacră „Cu noi este Dumnezeu”. În cadrul concursului, colectivele artistice au interpretat cântece pastorale dedicate Învierii lui Hristos.
La festival au participat 18 colective artistice – coruri de copii, ansambluri vocale, coruri bisericești și coruri mixte din raioanele Soroca, Drochia, Florești, Șoldănești, Criuleni și Glodeni.
Organizatorii evenimentului au menţionat că de la an la an, participanții sunt tot mai buni. Concurenții au fost apreciați de un juriu, printre jurați fiind președintele raionului Soroca, dar și episcopul de Soroca.
Prestația colectivelor artistice a fost apreciată atât de membrii juriului cât și de publicul spectator.
În cadrul festivalului-concurs, nu au lipsit bucatele tradiţionale, iar doritorii au putut învăța tehnica de încondeiere a ouălor. Mai multe gospodine din localităţile raionului Soroca au gătit plăcinte, pască, cozonaci şi miei copţi. Cea mai mica gospodină fiind Galina, în vârstă de 10 ani.
Festivalul organizat de Secția Cultură și Turism a Consiliului raional Soroca în parteneriat cu Vicariatul de Soroca a ajuns în acest an la ediţia a XXVI-a. Premiul cel mare al festivalului i-a revenit corului ”Balada” din satul Măgdăcești, raionul Criuleni.
Pentru premiul mare și locurile premiante ale festivalului concurs, colectivele artistice au primit diplome și premii bănești.
Un bărbat a fost reținut, după ce și-a stropit vecinul cu acetonă și i-a dat foc cu un chibrit.
Poliția din Soroca a fost sesizată azi dimineață, în jurul orei 7⁴⁰ de o locuitoare a satului Vădeni, care a comunicat că soțul acesteia ar fi fost incendiat de către un vecin, ne-a comunicat Svetlana Talpă, ofițer de presă IP Soroca.
Ajunși la fața locului, preliminar polițiștii au stabilit că un bărbat de 60 de ani, aflându-se la domiciliul vecinului său, un bărbat de 55 de ani, ar fi fost stropit de acesta cu o substanță lichidă pe diferite părți ale corpului, ulterior l-ar fi incendiat.
Victima de 60 de ani a fost transportată la Spitalul Raional Soroca pentru îngrijiri medicale.
Suspectul de 55 de ani se află în custodia poliției, iar actualmente, polițiștii din Soroca întreprind un șir de acțiuni de urmărire penală, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, pe caz fiind inițiată o cauză penală.
Oamenii legii au reținut la intrare în Cimișlia doi cetățeni ai Ucrainei, joi, care ar fi introdus ilegal în Moldova peste 440.000 euro.
În aceeași zi, procurorii au solicitat și au obținut la Judecătoria Cahul plasarea în arest preventiv a acestora pentru 30 de zile, în vederea continuării obiective a investigațiilor.
Cei doi sunt din regiunea Odesa a Ucrainei și au vârste de 32 și 39 de ani, cu activitate în transportul de pasageri și de mărfuri. După traversarea frontierei, primul din ei l-ar fi contactat pe complicele, care la solicitarea acestuia a traversat și el hotarul ulterior. Activitatea infracțională a acestora a fost sistată grație intervenției polițiștilor, care în baza informației operative au staționat mijlocul de transport, au documentat cazul și au ridicat cei peste 440.000 de euro, depistați într-un loc adaptat acestui scop, în automobilul cu care se deplasau.
Investigațiile în acest dosar de contrabandă continuă, timp în care cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Pagina 268 din 612