Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, e caracterizată de vreme variabilă cu valori cuprinse între un grad și maxime de 15 grade C.
Pentru ziua de luni izolat, vor cădea ploi de scurtă durată, iar valorile vor indica 12 grade ziua și minime de un grad noaptea.
Marți, la Soroca, maximele se vor încadra între 7 grade ziua și 3 grade noaptea, în această zi se prevăd ploi mai accentuate.
Ploile vor continua și miercuri, iar temperaturile se vor menține. Vântul va sufla din nord-vest slab până la moderat, izolat cu intensificări.
Începând cu ziua de joi, încetează ploile, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru această perioadă, iar valorile vor fi puțin mai ridicate, astfel, acestea vor atinge 10 grade Celsius ziua și 3 grade noaptea.
Vineri, cerul va fi variabil, iar termometrele vor indica 15 grade ziua și 3 noaptea.
Duminica Floriilor. Mesajul Preasfințitului Ioan, Episcop de Soroca
Compozitorul şi marele interpret Ion Aldea-Teodorovici ar fi împlinit astăzi 69 de ani. Acesta s-a născut de sărbătoarea Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți.
La îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. A studiat clarinetul, la Școala de Muzică „Eugeniu Coca”, astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”. În 1969 se înscrie la „Școala medie de muzică” din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o finisează cu succes în 1973. Este înrolat în armata sovietică în orașul Zaporojie.
În 1975 devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului „G. Musicescu” din Chișinău și activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan.
În 1981 Ion se căsătorește cu Doina Marin, tot atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru.
Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion i-a chitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme și spectacole dramatice.
Ion și Doina Aldea Teodorovici au cântat pentru suveranitate și independență. „Suveranitate”, „Sfântă ni-i casa”, „Mănăstirea Căpriana” sunt doar câteva dintre piesele care au devenit, în scurt timp, simbolul Moldovei.
Cu acest mesaj a venit astăzi personalul medical pentru pacienții internați în Spitalul Raional Soroca. Colectivul a organizat un Flash mob, prin care au îndemnat pacienții să aibă grijă de sănătate. Activitatea este organizată în cadrul proiectului “Echitate în sănătate prin responsabilizare socială".
Ziua de azi a fost una mai specială și pentru copii din Secția Pediatrie, care au avut parte de o activitate cu animatori și au primit în dar cadouri.
Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, personalul medical a împărțit hulubași simbol al păci, dar și pliante informative despre menținerea sănătății.
Ziua Mondială a Sănătății este o zi globală de conștientizare a sănătății sărbătorită în fiecare an la 7 aprilie, sub sponsorizarea Organizației Mondiale a Sănătății, precum și a altor organizații conexe. În 1948, OMS a organizat Prima Adunare Mondială a Sănătății.
Vremea se încălzește ușor, dar ploile nu ne ocolesc. De Buna Vestire, adică pe 7 aprilie, la Soroca, temperaturile vor urca până la +5 grade. Noaptea, temperaturile vor fi pozitive, termometrele indicând +1 grad.
Cerul va fi noros și sunt prognozate ploi și lapoviță. Vântul va sufla din sud-est, de la slab la moderat.
Sâmbătă, vremea se încălzește ușor, astfel termometrele indicând maxime de +7 grade ziua și +1 grad, noaptea.
De Florii, la Soroca cerul va fi noros, însă fără precipitații. Temperaturile cresc ușor, vom înregistra +10 grade ziua și +1 grad noaptea.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +10 grade, iar noaptea coboară până la 0 grade.
În Centru, termometrele vor indica până la +10…+13 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +3 grade.
Pagina 275 din 612