
Joi seara a avut loc ședința Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Soroca.În cadrul ședinței au fost abordate mai multe chestiuni ce țin de situația refugiaților din țara vecină, Ucraina.

Republica Moldova depune cerere de aderare la Uniunea Europeană. Aceasta a fost semnată, joi seara, de către președintele țării, Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu,
Republica Moldova intră în stare de urgență pentru următoarele 60 de zile, începând de joi, 24 februarie. Instituirea stării de urgență a fost cerută de Guvern, cu punerea în executare a următoarelor măsuri:
Prețurile continuă să crească în Republica Moldova. Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, în luna aprilie 2026, inflația lunară a constituit 1,8%, iar în ultimele 12 luni prețurile s-au majorat cu 6,8 la sută.
Cele mai mari scumpiri din luna aprilie au fost înregistrate la produsele alimentare și bunurile nealimentare, ambele cu aproximativ două procente. Serviciile prestate populației s-au scumpit cu peste un procent.
La produsele alimentare, cele mai accentuate creșteri de preț au fost la legume, care s-au scumpit cu aproape 17 la sută. Au crescut și prețurile la fructe și ulei vegetal. În același timp, ouăle și zahărul s-au ieftinit ușor.
Și carburanții au înregistrat majorări importante. Potrivit statisticilor, combustibilii s-au scumpit cu aproape 10 la sută într-o singură lună. Cel mai mult a crescut prețul motorinei – cu peste 20 la sută. S-au scumpit și benzina, gazele lichefiate, cărbunele și lemnele pentru foc.
Creșteri au fost înregistrate și la serviciile de transport. Transportul aerian de pasageri s-a scumpit cu 24 la sută, cursele regulate auto – cu aproape 19 la sută, iar serviciile de taxi – cu peste 5 procente.
Totodată, în aprilie, tarifele la energia electrică au scăzut cu un procent față de luna precedentă.
De la începutul anului, inflația acumulată a ajuns la 4,5 la sută. În ultimele 12 luni, cele mai mari scumpiri au fost la ouă, legume și combustibili.
Datele Biroului Național de Statistică mai arată că, față de aprilie anul trecut, tarifele pentru energia termică și gazele naturale au scăzut.
Raportul complet accesați AICI
România a aprobat 30 de cereri pentru exporturi de motorină, chiar în perioada în care autoritățile au declarat stare de criză pe piața produselor petroliere. Potrivit presei din România, majoritatea livrărilor sunt destinate țărilor vecine, inclusiv Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria și Georgia.
Ministerul Economiei de la București a precizat că, în perioada 1 aprilie – 7 mai 2026, au fost analizate 31 de solicitări din partea operatorilor economici, dintre care 30 au primit acordul necesar pentru export sau livrări intracomunitare de motorină.
Exporturile sunt permise doar cu aprobarea prealabilă a ministerelor Economiei și Energiei, măsura fiind introdusă după declararea situației de criză pe piața carburanților. Autoritățile susțin că firmele care au primit aprobările au demonstrat că exporturile nu afectează aprovizionarea internă cu combustibil.
Criza petrolieră din România a fost provocată de scumpirile accelerate ale carburanților și de tensiunile internaționale din Orientul Mijlociu, care au afectat aprovizionarea globală cu petrol și motorină. Guvernul român a introdus mai multe măsuri de protecție, inclusiv plafonarea adaosurilor comerciale și restricții temporare pentru exporturile de combustibil.
Pagina 496 din 612