În continuarea informațiilor referitoare la seismul care a avut loc în data de 6 februarie în sud-estul Turciei, la granița cu Siria, MAEIE prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Ankara s-a autosesizat și a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale cu privire la verificarea apartenenței la cetățenia țării noastre a victimelor cutremurului. Din verificările efectuate până la momentul actual, printre victime nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați în urma cutremurului.
Responsabilii de la secția consulară sunt pregătiți să acorde asistența de specialitate iar în caz de necesitate sau urgență consulară, cetățenii noștri pot solicita ajutor sau informații din partea misiunii diplomatice, inclusiv dacă sunt în posesia unor date vizând cetăţeni ai Republicii Moldova din zonele afectate.
MAEIE reiterează că linia telefonică pentru urgențe consulare de la ambasada țării noastre de la Ankara este constituită în regim de permanență.
Adresa: Ceyhun Atuf Kansu Cad., no.106/22, Ehlibeyt mah., Balgat, Çankaya, Ankara, Republica Turcia
Telefon: +90 312 446 55 27 (activ în programul de lucru al misiunii diplomatice)
Linia telefonică pentru urgențe consulare: +90 541 687 21 04 (activ în regim de permanență pentru cetăţenii Republicii Moldova, aflaţi în situaţie de urgenţă (deces, accident, situaţie de pericol sau cu caracter extraordinar, calamitate)).
Email:
Pagină web: https://turcia.mfa.gov.md/ro/
O nouă alertă aeriană din cauza unui atac cu rachete a Rusiei, a fost anunțată în această dimineață pe întreg teritoriul Ucrainei, scrie portalul ucrainean de știri UNIAN. La Kiev și în mai multe regiuni au existat deconectări de urgență a energiei electrice.
În comunicatul portalului se menționează că Rusia a lansat peste 15 rachete de croazieră în direcția Kievului, pe care sistemul de apărarea aeriană le-a doborât în totalitate.
Lovituri de rachete au fost înregistrate și asupra altor regiuni din Ucraina. Președintele administrației militare regionale Vinnytsia, Serghei Borzov a raportat că "Regiunea Vinnytsia la fel este lovită de rachete inamice. Victime, însă, nu sunt înregistrate", a spus oficialul.
Armata Națională a detașat cel de-al 18-lea contingent de pacificatori în misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo, format din 41 de militari, în cadrul unei ceremonii oficiale. În același timp, tensiunile din regiune cresc. În ultimele zile din 2022, autoritățile de la Kosovo au închis unicul punct de trecere a frontierei cu Serbia, iar o zi mai devreme, armata sârbă și-a pus trupele pe alertă.
Operațiunea de menținere a păcii din Kosovo a urmat operațiuni de pacificare a NATO lansate în 1999. Republica Moldova a detașat primul contingent de pacificatori ai Armatei Naționale în Kosovo la 8 martie 2014. Fiecare contingent își desfășoară misiunea pe o durată de 6 luni.
Conform portalului de știri ucrainean UNIAN, vecinii de peste Nistru, sunt îndemnați și astăzi, 6 decembrie, să fie vigilenți la un nou atac cu rachete rusești ,asemănător celui de ieri.
Anunțul a fost făcut de către președintele comandamentului Forțelor Aeriene, Iurie Ignat, care a menționat că Rusia ar putea lansa un nou atac cu rachete, din două motive, pentru că astăzi este Ziua Forțelor Armate ale Ucrainei și pentru că deja din practică, în urma unei zile cu atacuri, masive, bombardamentele continuă și a doua zi.
La rândul său și presa rusă menționează că unele obiective din interiorul Rusiei, au fost atacate de ucraineni.
În urma bombardamentului masiv a Ucrainei de ieri și pe teritoriul țării noastre, lângă Briceni, au fost depistate fragmente ale unei rachete. Echipa de geniști deplasată la fața locului nu a identificat explozibil care ar prezenta pericol pentru populația locală.
Este a doua rachetă care ajunge pe teritoriul țării noastre de la începutul războiului în Ucraina. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
23 noiembrie 2022, Chișinău - Bombardamentele brutale ale Rusiei în Ucraina continuă să producă consecințe dramatice în țara noastră.
Astăzi, când avem întreruperi masive de energie electrică în toată țara, inclusiv în capitala Chișinău, ministrul de externe Nicu Popescu a solicitat de urgență să fie convocat la MAEIE, ambasadorul rus în Republica Moldova, pentru a-i exprima protestul dur al țării noastre în legătură cu bombardarea țintelor din infrastructură civilă ucraineană ceea ce a creat penurie de electricitate.
MAEIE a transmis instrucțiuni urgente șefilor misiunilor noastre diplomatice pentru a informa partenerii noștri despre impactul major al acestei situații. Diplomația de la Chișinău punctează că Moldova rămâne de partea lumii libere iar acest război trebuie oprit cât mai repede.
Pagina 633 din 637