Creștinii ortodocși îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, o zi cu totul specială pentru locuitorii din Cartierul Soroca Nouă. Aici, biserica din regiune poartă numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dar și al Sfântului Serafim de Sarov, iar astăzi ei marchează Hramul bisericii, dedicat apostolilor.
„Este o sărbătoare cu mare semnificație, pentru că Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt stâlpi ai credinței noastre. Chiar dacă biserica nu este finalizată, am reușit să avem un spațiu unde să slujim și ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să ducem lucrările la bun sfârșit. Cu acest prilej, felicităm toți credincioșii și le dorim sănătate și credință puternică.” - spune Andrei Seredenco, paroh la biserica „Sfinții apostoli Petru și Pavel”, de la Soroca-Nouă
La slujbă au venit și mulți enoriași din cartier, care spun că îi cinstesc pe Sfinții Apostoli, fiindcă aceștia sunt ocrotitorii bisericii lor, iar după rugăciune vor continua să sărbătorească și acasă, alături de familie și prieteni.
Enoriaș: spun „Venim cu drag la biserică, ne rugăm pentru sănătate și pace, iar acasă ne strângem cu cei dragi și sărbătorim cum se cuvine.”
Hramul rămâne un prilej de bucurie, întâlnire și speranță pentru locuitorii din Soroca Nouă, care își doresc ca biserica lor să fie finalizată cât mai curând.
Ultimele îmbrățișări, valizele pregătite și zeci de amintiri. La Tabăra de odihnă pentru copii „La Dumbravă” din raionul Soroca sezonul estival 2025 s-a încheiat.” Festivitatea organizată cu acest prilej i-a adunat pe copii, educatori și organizatori
Cei mai emoționați sunt, desigur, copiii. Despărțirea de tabără nu e deloc ușoară. Între cântece, dansuri și aplauze, ei și-au luat rămas bun atât de la tabără cât și de la noii prieteni.
Autoritățile și organizatorii spun că tabăra a fost un succes, iar toate activitățile planificate au fost duse la bun sfârșit.
Cu mulțumire, diplome și cuvinte frumoase din partea directoarei taberei, Victoria Pușcaș, s-a încheiat și festivitatea de adio
Tabăra „La Dumbravă” își închide porțile pentru această vară, dar promite să-și aștepte micii prieteni cu surprize noi, vara viitoare.
Integral festivitatea vizionați AICI
Celula de criză, creată de câteva luni în municipiul Soroca, își continuă activitatea și pe timp de vară. La 8 iulie, în colaborare cu Direcția Situații Excepționale Soroca, a fost organizată o activitate de informare și instruire la tabăra de odihnă pentru copii ”La Dunmravă”.
Tatiana Zabulica, directoare Centrul de Dezvoltare Locală și Regională, mun. Soroca:
„Activitatea de astăzi este creată cu genericul de a informa toți beneficiarii taberei cum să se protejeze în diferite situații de risc, cum ar fi incendii, inundații sau alunecări de teren. Activitatea are loc în cadrul celulei de criză, creată cu suportul Uniunii Europene și cofinanțată de Ministerul Federal German.”
Copiii au învățat cum să reacționeze în situații de urgență, iar specialiștii le-au explicat pas cu pas măsurile de prevenire și protecție.
Eugen Doga, șef adjunct DSE Soroca:
„Copiii au fost familiarizați cu regulile de apărare împotriva incendiilor. Atât beneficiarii, cât și educatorii au dat dovadă de responsabilitate.”
Atât educatorii, cât și copiii au rămas mulțumiți de exercițiile desfășurate. Cei mici au participat activ și spun că noile cunoștințe le vor fi de mare folos.
La final, instruirea s-a încheiat cu un moment de bucurie pentru cei mici: pompierii, în plină arșiță, i-au răcorit stropindu-i cu apă din furtunul mașinii specializate. Copiii s-au distrat, au râs și s-au bucurat din plin de stropii răcoritori.
Celula de criză din Soroca va continua instruirile și în alte locații și domenii, pentru ca siguranța copiilor și a tuturor oamenilor din regiune să rămână o prioritate.
Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte nouă persoane au fost rănite, după un grav accident rutier produs aseară pe traseul Drochia–Dondușeni, în apropierea satului Șuri.
Potrivit Poliției, un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui „Renault”, a lovit din spate un camion de tip „GAZ-53”, în care se aflau 12 pasageri. În urma impactului, camionul s-a răsturnat, iar autoturismul a ajuns într-un canal de pe marginea drumului.
Nouă persoane — cinci femei și patru bărbați cu vârste între 20 și 68 de ani — au fost transportate la Spitalul Raional Drochia. Din nefericire, un bărbat de 42 de ani, pasager în camion, a murit la scurt timp după internare.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală, la fața locului au intervenit de urgență trei echipe de ambulanță, inclusiv o unitate de Terapie Intensivă Mobilă, care au acordat primul ajutor și au transportat patru victime la spital.
Testele au arătat că ambii șoferi nu consumaseră alcool. Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.
Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 7 iulie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. Tot astăzi, credincioșii care țin postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel au dezlegare la vin și pește.
Sfântul Ioan Botezătorul este considerat ultimul prooroc al Vechiului Testament și Înaintemergătorul Domnului, cel care L-a vestit și botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Despre el, Sfânta Scriptură spune: „Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul.”
Nașterea sa, consemnată de Evanghelistul Luca, a avut loc cu șase luni înainte de Nașterea Domnului. A fost vestită tatălui său, preotul Zaharia, de către îngerul Gavriil.
Tradiția populară asociază această zi și cu Sânzienele sau Drăgaica — sărbătoare a verii și a roadelor. Se spune că în noaptea de Sânziene zânele coboară pe pământ, tămăduiesc bolnavii și aduc belșug câmpurilor. În unele sate încă se păstrează obiceiul Făclia de Sânziene: flăcăii aprind torțe pe dealuri, dansează și apoi coboară spre gospodării, purtând făcliile ca un semn de protecție și rodnicie.
Ziua de 7 iulie unește astfel credința, tradiția și speranța de belșug.
Pagina 74 din 638