Cazurile de viroză și gripă sunt în continuă creștere. Numai la Soroca, săptămâna trecută, aproape s-au triplat cazurile de infecții respiratorii acute, înregistrându-se 107 cazuri în comparație cu 41 de cazuri, din penultima săptămână. Statistica arată că cei mai predispuși la gripă și viroze, sunt copiii.
Medicii ne atenționează să fim cât mai prudenți, iar la primele simptome de boală, să apelăm medicul de familie. Conform datelor prezentate de Centrul de Sănătate Publică Soroca, în raion, avem înregistrate și 19 cazuri de COVID.
Sorocenii spun că se protejează de răceală și gripă, de cele mai multe ori, cu metode naturiste. Medicii recomandă respectarea normelor de igienă, menținerea unui stil de viață sănătos care să includă consumul de legume și fructe, evitarea locurilor aglomerate, hidratarea, odihna și exercițiile fizice regulate.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 3 februarie, vom avea parte de cer noros. Se așteaptă lapoviță pe întreg teritoriul țării și ghețuș pe drumuri. La Soroca, temperaturile vor ajunge la 0°C, iar noaptea vor coborî până la -2°C, sunt prognozate ninsori.
În Centru, termometrele vor indica până la +2 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la 0 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +5 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi minim +2 grade. În Capitală, maximele se vor opri la +3 grade, iar noaptea vom avea în jur de 0 grade.
Marți la Soroca, meteorologii prognozează lapoviță slabă cu maxime de 0 grade și minime de -4 grade. Miercuri vom avea cer noros, iar temperaturile nu se vor schimba esential.
În acest context Poliția a venit cu o atenționare către toți cetățenii, iar șoferii să nu pornească la drum dacă vehiculul nu este echipat corespunzător. Să circule cu viteză redusă, să evite depășirile și manevrele riscante, iar înainte să pornească la drum, să se asigure că au suficient combustibil în rezervorul mașinii și că bateria telefonului este încărcată. În cazuri de urgență cetățenii sunt îndemnați să apeleze 112.
Republica Moldova are o populație de 2 milioane 401 de mii de cetățeni, în scădere cu circa 14 la sută în ultimii zece ani, arată rezultatele preliminare ale Recensământului Populației și Locuințelor, organizat în 2024 și făcut public de Biroul Național de Statistică. Numărul populației cu reședință obișnuită a scăzut cu 13,9%. Ponderea populației urbane a crescut de la 38,5% până la 46,4%.
Rezultatele preliminare ale Recensământului, arată că suntem mai puțini, mai bătrâni și mai urbanizați. În creștere este numărul celor care consideră că vorbesc limba română.
Recensământul Populației și Locuințelor a avut loc în perioada 8 aprilie - 7 iulie 2024. În premieră, datele au fost înregistrate online pe tablete de peste 4000 de recenzori. Recensământul se efectuează cel puțin o dată la zece ani.
Schemă de corupție în nordul țării, cu implicarea a patru angajați ai Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore după ce ar fi luat bani pentru a închide ochii la încălcările unor transportatori.
Acțiunile inspectorilor au fost documentate de CNA în cadrul unei cauze penale de corupere pasivă, la care ulterior au fost conexate alte 14 dosare.
În cadrul perchezițiilor la domiciliile bănuiților, au fost găsite mijloace financiare, în diferită valută, înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale transportatorilor și purtători de informații. Cercetările pe acest caz continuă.
Pagina 92 din 612