Chișinău beneficiază, începând de astăzi, de primul laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, donat de România Agenției de Mediu. Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a testat deja noul echipament în centrul capitalei, demonstrând capacitățile acestuia de a oferi rapid date despre calitatea aerului.
Rezultatele analizelor, transmise în timp real către Laboratorul de Referință de Mediu, au confirmat că parametrii monitorizați sunt în limitele admisibile. Datorită noului laborator, analiza aerului poate fi realizată în doar o oră, în comparație cu cele 24 de ore necesare anterior, fapt ce permite o reacție promptă în cazul unor depășiri critice ale normelor.
Acest laborator modern se remarcă prin mobilitatea sa, putând fi transportat rapid în diverse locații – de la zone urbane până la cele industriale sau rurale. Este dotat cu o sursă alternativă de energie, care asigură funcționarea neîntreruptă chiar și în cazul unor pene de curent.
Printre dotările laboratorului se numără aspiratoare speciale pentru prelevarea aerului, capabile să măsoare concentrații de compuși organici volatili precum benzen, toluen și etilbenzen – o premieră pentru Republica Moldova, unde astfel de parametri nu puteau fi monitorizați anterior din lipsa echipamentelor.
Donația laboratorului subliniază colaborarea strânsă dintre România și Republica Moldova în domeniul protecției mediului. „Este un pas important pentru asigurarea unui aer mai curat și pentru bunăstarea publică”, a declarat ministrul Sergiu Lazarencu. Acest proiect reprezintă un angajament
Cer noros și ploi la început de săptămână. Pe 9 decembrie, la Soroca, temperaturile vor ajunge la +5°C, iar noaptea vor coborî până la +4°C.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +5 de grade, iar noaptea coboară până la +3 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +7 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +6 grade. În Sudul țării, vom avea parte de +13 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +8 grade. În Capitală, maximele se opresc la +8 grade, iar noaptea vor fi în jur de +7 grade.
Și poliția a venit cu un anunț către toți șoferii din țară. Potrivit IGP, pe toate traseele persistă ceață densă, iar vizibilitatea este redusă. Din acest motiv, oamenii legii, îndeamnă șoferii să manifeste atenție maximă în timp ce conduc.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, marți și miercuri, la Soroca, vom avea ploi și lapoviță slabă, iar termometrele vor indica maxime de până la +4 grade C și minime de +1 grad.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță un sfârșit de săpătmână cu ceață și cer noros, iar ziua va ploua și va fi lapoviță. La Soroca, pe 6 decembrie, temperaturile vor ajunge la +1°C, iar noaptea vor coborî până la -4°C.
La Briceni și Ocnița, temperaturile maxime vor ajunge până la +1 de grade, iar noaptea coboară până la -5 grade. În Centru, termometrele vor indica până la +3 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la -3 grad. În Sudul țării, vom avea parte de +5 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim 0 grade. În Capitală, maximele se opresc la +4 grade, iar noaptea vom avea în jur de -2 grade.
Sâmbătă și duminică, la Soroca meteorologii anunță cer noros cu maxime de până la +5 grade și minime de până la -2 grade.
Creștinii ortodocși de stil vechi cinstesc pe 4 decembrie, Intrarea Maicii Domnului în biserică, o sărbătoare a Luminii, aducătoare de noroc și bucurie, care are și dezlegare la pește. Sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de Ovidenia sau Vovidenie, termen care provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută”.
Potrivit credinței populare, de Ovidenie, cerurile se deschid, la fel ca de Crăciun. Este un moment prielnic pentru rugăciuni dedicat împlinirii celei mai mari dorințe.
În această zi, copiii pun crenguțe de măr în apă, care, dacă sunt ținute la lumină și căldură, înmuguresc și înfloresc până la Anul Nou. Acestea devin apoi sorcove folosite pentru a ura sănătate și noroc. Conform tradiției, crenguțele de măr simbolizează iertarea și mijlocirea Sfântului Nicolae.
Sărbătoarea este și un prilej pentru pomenirea celor plecați din viață, în special a celor care au murit în condiții suspecte sau fără lumânare.
Masa de sărbătoare include bucate de post și preparate din pește, care sunt sfințite la biserică înainte de a fi împărțite. Generozitatea și respectarea acestor obiceiuri sunt văzute ca semne ale credinței și ale binecuvântării. Fiind o sărbătoare cu cruce roșie în calendar, este o zi de liniște, rugăciune și reculegere.
Anual pe 3 decembrie, este marcată Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. La Soroca, în această zi a fost organizat un eveniment festiv, pentru copiii cu nevoi speciale. Aceștia, au avut parte de un program artistic prezentat de colectivele Centrul de Creație și de copiii Grădiniței ”Prichindel”. Potrivit organizatorilor, care sunt Primăria Municipiului Soroca și AO „Razele Viitorului”, activitatea a avut drept obiectiv, punerea în valoare a copiilor cu nevoi speciale, respectarea drepturilor acestora și prevenirea discriminării. Pe lângă cântece și dansuri, toții copii, au primit cadouri cu dulciuri.
Pe situl Biroului Național de Statistică, a fost făcut public numărul de persoane cu dizabilități din Republica Moldova, care a ajuns la aproape 170 de mii, ceea ce reprezintă 6,7% din populația cu reședință obișnuită a țării. Dintre acestea, 11,4 mii sînt copii cu vârsta pînă la 17 ani.
Pagina 102 din 612