Pe 12 februarie, la Soroca, ne așteaptă temperaturi de până la +6 grade Celsius noaptea, iar ziua, maximele se vor situa în jur de +14°C.
Se prevăd precipitații în unele regiuni, iar cerul va fi noros în toată țara. Vântul va sufla din sud-vest, de la slab la moderat.
În Centru, termometrele vor indica până la +15 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +8 grade.
În Sudul țării, vom avea parte de +17 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +10 grade.
Marți, la Soroca, sunt prognozate ploi slabe, iar termometrele vor indica +9 grade ziua și +6 grade, noaptea.
Miercuri, vremea se răcește, ploile slabe se vor menține, iar mercurul din termometre va înregistra +6 grade ziua și +3 grade, noaptea.
Spre sfârșit de săptămână, meteorologii anunță temperaturi negative de până la -4 grade, noaptea.
Pe 15 februarie, se împlinesc 35 de ani de la retragerea contingentului limitat al trupelor militare din Afganistan. La Soroca, Ziua comemorării celor căzuți în război, a început cu un marș al memoriei din Piața Libertății spre Complexul memorial, unde a avut loc un miting. Veteranii prezenți și-au amintit de clipele de groază trăite pe câmpul de luptă și de camarazii pierduți în război.
După un cumplit război, care a durat aproape 10 ani de zile, în data de 15 februarie 1989 trupele armatei sovietice au fost retrase din Afganistan. La operațiunile militare desfășurate pe teritoriul Afganistanului au participat 12.500 de soldați şi ofiţeri moldoveni, dintre care circa 700 au fost răniţi, iar 301 au căzut pe câmpul de luptă. Din raionul Soroca, au fost trimişi la război 368 de soldaţi. La ziua de azi, au rămas în viață 227, dintre care 93 de veterani ai războiului sunt din municipiul Soroca.
Tragedie în localitatea Vădeni, raionul Soroca. Un bărbat în vârstă de 35 de ani, s-a înecat în iazul din localitate. Salvatorii de la Soroca și din Bălți, au scos cadavrul din apă. Aceștia au fost alertați de către proprietarul iazului, care a depistat lipsa paznicului, suspect i-a părut, cizma ce plutea pe iaz.
La fața locului a venit o autospecială și zece angajați printre care scafandrieri. Cauzele ce au putut duce la tragicul incident, se stabilesc, de serviciile speciale.
Salvatorii vin cu recomandări și menționează că mersul și aflare pe lacurile înghețate este sigur, doar în cazul în care grosimea stratului de gheață este mai mare de 7 cm, în alte circumstanțe oamenii se pot prăbuși cu ușurință sub apă.
În cazul prăbușirii sub gheață, salvatorii îndeamnă oamenii să-și păstreze calmul, imediat să se elibereze de greutăți, să încerce să iasă din apă culcat pe gheață cu mâinile larg desfăcute, prin metoda rostogolirii să iasă la mal. În situații de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de Urgență 112.
Pe 9 februarie, la Soroca, ne așteaptă temperaturi de primăvară, de până la + 3 grade Celsius noaptea, iar ziua, maximele se vor situa în jur de +15°C.
Nu se prevăd precipitații, iar cerul va fi noros în toată țara. Vântul va sufla din sud-vest, de la slab la moderat.
În Centru, termometrele vor indica până la +16 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +5 grade.
În Sudul țării, vom avea parte de +18 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +7 grade.
Sâmbătă, la Soroca, sunt prognozate ploi slabe, cu +16 grade în termometre pe timp de zi și +4 grade, noaptea.
Duminică, cerul se menține noros însă precipitații nu se prevăd. Ne așteaptă până la + 16 grade ziua, iar noaptea temperaturile se vor situa în jur de + 5 grade.
O soră şi un frate s-au înecat într-un bazin acvatic. Tragedia s-a întâmplat în raionul Edineț, satul Tîrnova. Potrivit ofițerei de presă al Inspectoratului de Poliție Edineţ, Svetlana Talpă, bărbatul în vârstă de 57 de ani și femeia de 62 de ani erau ambii paznici la bazinul acvatic.
În urma examinării preliminare, nu au fost identificate semne vizibile de moarte violentă pe corpurile victimelor. Se presupune că cei doi frați au mers să pescuiască, ignorând faptul că gheața era prea subțire. Bărbatul a căzut în apă, iar femeia a încercat să-l ajute, căzând și ea.
Cadavrele au fost transportate la Secția Medicină Legală a SR Edineț pentru a fi stabilită cauza decesului. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale acestui tragic incident.
Pagina 176 din 612