Miercuri, Mai 20, 2026
Categorie: Economic

Economiile cetățenilor Republicii Moldova în prezent sunt estimate la 104 miliarde de lei, dintre care 33,3 miliarde de lei sunt ținuți la bănci, iar 20,5 – acasă. Restul 50,1 miliarde de lei sunt în valută străină, dintre care: 21,1 miliarde lei în bănci, iar 29 – acasă. Acestea sunt datele  unui sondaj realizat la comanda Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.

Categorie: Economic

Carburanții continuă să se ieftinească. ANRE a stabilit pentru zilele de sâmbătă, duminică și luni un preț de 23,49 lei pentru litrul de benzină, iar pentru cel de motorină - 23,57.

Astfel, în zilele10-12 decembrie, șoferii vor scoate din buzunare cu 27 de bani mai puțin pentru un litru de motorină și cu 29 de bani mai puțin pentru un litru de benzină.

Prețurile maximale la produsele petroliere stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică urmează tendința de descreștere a cotațiilor la bursele internaționale, explică ANRE.

Categorie: Economic

Cazul difuzat la SorTV, a Vioricăi Lisnic, femeia din satul Parcani care și-a pierdut fiica, după ce aceasta a suferit mai multe intervenții chirurgicale, a ajuns și în atenția presei naționale. Recent portalul sanatateinfo.md a publicat istoria femeiii care dorește să facă lumină în acesta caz tragic.

Fiica Vioricăi Lisnic, Olesea Wang, avea doar 42 de ani. La sfârșitul lunii august ea a ajuns la Spitalul Raional Soroca cu acuze abdominale. Diagnosticul stabilit de medici a fost – ocluzie intestinală. Era nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a debloca intestinul, așa că tânăra, care anterior a suferit de cancer de col uterin, și-a dat acordul.

Însă în loc de o operație, Olesea a suferit trei. În această perioadă, povestește mama, fiica ei și ea au trecut printr-un adevărat calvar.

Femeia a depus o plîngere la Ministerul Sănătății în care își exprimă nemulțumirea față de felul cum a fost operată fiica sa în cadrul intervenților care le-a avut la Spitalul din Soroca și felul cum a fost transportată la Spitalul Republican din Chișinău, unde în scurt timp a decedat.

Potrivit femeii, în curând cazul va fi discutat și în cadrul emisiunii Vorbește Moldova.

Categorie: Economic

Erori în facturile pentru gazele naturale, consumate în luna noiembrie. Potrivit directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, au fost identificate cazuri când gradul de vulnerabilitate socială a unor consumatori, indicat în aceste acte de plată, diferă de statutul stabilit de Guvern prin intermediul platformei www.compensatii.gov.md.

Astfel, Moldovagaz propune consumatorilor finali de gaze naturale să efectueze plățile conform facturilor emise pentru consumul lunii noiembrie.

 Erorile financiare identificate în următoarele zile/săptămâni vor fi înregistrate ca plată în avans, iar recalcularea efectuată se va reflecta în factura pentru luna decembrie, care urmează a fi expediată consumatorilor la începutul lunii ianuarie.

În cazul întrebărilor suplimentare, cetățenii pot apela la telefonul unic 1304 pentru clarificări, sau se pot adresa la centrul relații de consumatori.

Categorie: Economic

Salariile bugetarilor se vor majora cu 1 300 de lei anul viitor. Totodată, pentru anul 2023 se va stabili un salariu minim în valoare de 4 000 de lei, a precizat premierul Natalia Gavrilița într-o conferință de presă susținută după ședința Guvernului

„Am decis să facem această creștere egală pentru toți pentru ca să primească procentual mai mult cei care au salarii mai mici. În această situație de criză nu creștem valoarea de referință pentru toți, deoarece aceasta ar însemna pentru o unii creșteri mai mari. Creștem salariile la toți cu aceeași sumă”, a spus Natalia Gavrilița.

Potrivit ei, cei cu salarii mai mici, de exemplu un bucătar care are un salariu brut de 4 169 de lei, va primi de la 1 ianuarie 5 469 de lei. Un asistent medical cu un salariu brut de 8 776 de lei va ridica 10 076 de lei, iar un învățător cu un salariu brut de 8 787 de lei va ridica 10 087 de lei.

„De această creștere vor beneficia și unii angajați din instituțiile publice aflate la autogestiune care nu au resursele financiare proprii pentru a suplimenta veniturile angajaților lor. Și aici în special este vorba pentru instituții din sfera educațională – colegii, școlile profesionale și instituții din sfera culturală – teatrele de exemplu”, a menționat premierul.
Natalia Gavrilița a mai spus că a fost introdusă o măsură de creștere salarială pentru anumite categorii unde erau necesare corectări.

Integral Briefing de presă susținut de prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și ministrul Finanțelor, Dumitru Budianshi îl puteți viziona AICI

Categorie: Economic

În luna aprilie 2023 pensiile ar putea să nu fie indexate cu valoarea inflației de la sfârșitul anului 2022, așa cum prevede legea, ci doar cu cel puțin 14%, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în cadrul emisiunii Rezoomat, transmite Realitatea.md.

MARCEL SPATARI, MINISTRUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE„E posibil să nu ne ajungă bani pentru a indexa pensiile integral la 30% inflație... Sistemul de pensii e unul care ar trebuie să se întrețină singur, cei care plătesc contribuții și muncesc transferă bani în bugetul asigurării sociale de stat din care se plătesc pensii. Noi indexăm anual pentru a menține o putere de cumpărare pentru pensionari, dar în momentul în care nu cresc încasările atunci dacă ar fi să creștem la 30% atunci ar trebui să găsim acești bani din altă parte și creștem deficitul la bugetul asigurărilor, bani care sunt necesari pentru pensionari, dar sunt necesari și pentru salariați”

Potrivit oficialului, pentru o indexare mai mare autoritățile mizează pe sprijin extern.

MARCEL SPATARI, MINISTRUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE„Dacă s-ar acorda toți acești bani către pensionari, practic nu ar rămâne nimic pentru creșterea salarială și atunci știu că ministerul Finanțelor încearcă să găsească o soluție cum să împace pe toată lumea și prioritatea numărul 1 acum este creșterile salariale care ar trebui să fie chiar de la începutul anului viitor. Dacă ne ajută alte state, dacă redirecționăm banii. Pensiile pot crește numai cu ritmul creșterii încasărilor care este de circa 14% anul acesta.”

În ultimul său raport, Banca Națională a Moldovei a anunțat că în condițiile în care inflația la sfârșitul 2022 va înregistra o valoare de circa 30% anual, indexarea pensiilor în aprilie 2023 în baza legislației existente va constitui o sarcina dificilă de realizat pentru bugetul public național. Astfel, există probabilitatea ca până la finele trimestrului I din 2023 mecanismul de indexare a pensiilor să fie modificat.

Categorie: Economic

Ziua lucrătorului din agricultură şi industria prelucrătoare a fost sărbătorită astăzi, 30 noiembrie la Soroca. Cu această ocazie, agricultorii au avut parte de un eveniment festiv în incinta palatului de cultură, pentru a face bilanțul muncii lor de un an. Aici a avut loc premierea cu diplome și premii bănești a învingătorilor concursului ”Cel mai bun agricultor al anului”.

Agricultorii investesc şi muncesc pentru că agricultura este una dintre cele mai importante ramuri din țara noastră, asta desi anul acesta nu a fost unul dintre cele mai favorabile din cauza condițiilor climaterice. LARISA TOPALĂ, AGRICULTOR “Este un an foarte greu. Dacă anul trecut era roada mare și prețul mare, anul acesta roada în jumătate , dar prețurile nici măcar ca anul trecut. Seceta a afectat circa 90% porumbul, floarea și grâul circa 50 %, merele au mers toate la fabrică, cu un preț ca în toată țara. ” PETRU BUNESCU, AGRICULTOR “E mai slăbuț decât anii trecuți. La floare și la porumb, am rămas cu 555 de ha de sfeclă pe deal, nu putem spune cum am ieșit cu acest an.” MARINA FOCȘA, APICULTOARE “Activez în domeniul apicol din 2016. Am o producere pentru apicultorii din partea de nord, la moment era unica linie din regiune. Mergem înainte, am îndrăgit această ramură. A fost un an cu provocări, dar albina niciodată nu rămâne datoare dacă o iubești și depui muncă și așa este.” VLADIMIR IVANOV, AGRICULTOR “A fost un an foarte dificil. Dacă la prima grupă am avut rezultate cât de cât bunișoare, atunci la porumb avem rezultate mizere.”

Potrivit președintelui raionului Soroca, această sărbătoare este un bun prilej de a face totalurile anului agricol. VLADIMIR RUSNAC, PREȘEDINTELE R.SOROCA “Este și un bun prilej de  a face și unele totaluri. Cu toate că au fost greutăți, rezultatele din r. Soroca au rezultate bune, 2,800 tone grâu de toamnă, orz de toamnă 2,700, mazăre 2 tone, rapiță 2, 400, floarea soarelui 1,400 tine la ha.  Sperăm că anul care vine să fie un an mai bun, ca să avem rezultate frumoase și să asigure securitatea alimentară a Republicii Moldova.”

 La Sărbătoarea Ziua Agricultorului la Soroca cei prezenți au avut parte și de un concert susținut de Band orchestra și soliștii orchestrei. În cadrul evenimentului au fost menționați circa 110 agricultori , mecanizatori, specialiști și veterani ai agriculturii.

Categorie: Economic

Prima zi de iarnă va veni cu vești bune pentru șoferi! Carburanții se ieftinesc în continuare. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noi prețuri valabile pentru mâine, 1 decembrie. Astfel, șoferii care-și alimentează mașinile cu benzină vor achita 25 de lei și 32 de bani per litru, cu 20 de bani mai puțin. Iar pentru un litru de motorină vor plăti 25,38 de lei pentru un litru, cu 17 bani mai puțin.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă în continuare o descreștere a cotațiilor Platts atât la benzină, cât și la motorină, fapt care se reflectă și în prețurile la carburanți afișate la stațiile de alimentare.

ANRE asigură consumatorii din Republica Moldova că în baza Metodologiei în vigoare, carburanții se comercializează la pompă la un preț corect, racordat la realitățile zilei în care își fac achiziția. Nivelul prețurilor la produsele petroliere este influențat doar de evoluțiile pe piața internațională, fiind exclusă posibilitatea să intervină companiile petroliere în procesul de stabilire a acestora.

Categorie: Economic

Astăzi, 30 noiembrie 2022, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a examinat și aprobat, în ședință publică, prețurile reglementate pentru energia electrică furnizată de furnizorii serviciului universal și de ultimă opțiune. Consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor plăti pentru energia electrică 5,91 lei/kWh, în comparație cu 4,77 lei/kWh în prezent.

Totodată, consumatorii din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor achita un tarif de 5,6 lei/kWh, comparativ cu 4,81 lei/kWh actualmente. Majorările au fost aprobate astăzi 30 noiembrie de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Reamintim că aceasta este a cincea ajustare a prețurilor la energia electrică din acest an.

Ultima scumpire a avut loc pe data 4 noiembrie. Atunci, pentru consumatorii casnici ai Premier Energy a fost aprobată o scumpire de 1,62 de lei/kWh, iar pentru cei ai companiei Furnizarea Energiei Electrice Nord – o majorare de 1,6 de lei/kWh.

Autoritățile vin cu un suport, Vicepremierul Andrei Spînu a prezentat modul în care statul va compensa tariful la energie electrică. Astfel, peste 70% din toate locuințele se încadrează în categoria de vulnerabilitate ridicată și foarte ridicată

Categorie: Economic

Astăzi, 29 noiembrie și mâine, 30 noiembrie, Republica Moldova ar putea rămîne fără lumină, despre asta a comunicat ministrul infrastructurii, Andrei Spînu, pe canalul său de telegram.

”Stimați cetățeni, azi și mâine (29-30 noiembrie), din cauza posibililor atacuri masive cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei există riscul de deconectări de la energia electrică în toată țara. Despre acest lucru anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. În caz de o astfel de situație, toate serviciile statului sunt pregătite să intervină și să restabilească livrarea de energie electrică în termeni restrânși. Să fim precauți și pregătiți”, scrie  Andrei Spînu în mesajul său.

Amintim că pe data de 23 noiembrie, țara noastră a fost deconectată de la energia electrică în rezultatul bombardamentelor din țara vecină.

Log in or Sign up