Joi, Aprilie 02, 2026
Categorie: Economic

Republica Moldova are pentru ziua de marți un deficit necontractat de energie electrică de aproximativ 4070 MWh. Despre aceasta anunță vicepremierul Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care precizează că, contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES nu a fost semnat, transmite IPN.

Vicepremierul precizează că SA „Energocom” a prelungit contractul pentru livrare a energiei electrice cu OMV Petrom pentru 50 MWh pentru luna noiembrie. De asemenea, a fost prelungit contractul cu Nuclearelectrica pentru 35 MWh pentru luna noiembrie.

Pentru ziua de marți, s-a procurat 5530 MWh energie electrică de pe OPCOM (bursa română de electricitate). Însă va fi un deficit necontractat de energie electrică de aproximativ 4070 MWh.

„ Reducerea consumului de energie electrică este extrem de importantă. Vă rog să continuăm efortul de economisire la nivel național. Avem multe exemple bune, dar sunt sigur că mai este loc pentru responsabilitate”, menționează Andrei Spînu.

Cât despre gazele naturale, ministrul precizează că, în luna noiembrie „Gazprom” a confirmat doar 5,7 milioane de metri cubi de gaz pe zi, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului. Acest volum va fi repartizat după cum urmează: 3,4 milioane de metri cubi pe zi pentru malul drept și 2,3 milioane pe zi pentru malul stâng. Regiunea transnistreană va primi cu peste 40% mai puțin decât în luna octombrie. Luni, „Energocom” a achiziționat de pe piață alte 27 de milioane de metri cubi de gaz. În total, rezerva strategică de gaz este de aproximativ de 127 de milioane de metri cubi.

În acest context pentru a face față situației autoritățile îndeamnă cetățenii să economisească sursele de energie, pe cât este posibil.

 

 

 

 

 

 

 

Categorie: Economic

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a intervenit cu noi măsuri în vederea reducerii consumului de resurse energetice pentru evitarea întreruperilor de energie electrică. Potrivit Dispoziției aprobate în cadrul ședinței din 25 octombrie a CSE, administratorii clădirilor publice și unităților comerciale vor asigura funcționarea instalațiilor de încălzire în regim minim sau la o temperatură ce nu va depăși 19° C, iar în afara orelor de lucru 15° C, în măsura în care capacitățile tehnice permit acest lucru.

De asemenea, iluminatul interior al clădirilor va fi redus cu cel puțin 30 la sută, acolo unde este posibil, și va fi deconectat imediat ce încăperile vor fi eliberate. În același timp, urmează a fi deconectate havuzurile, vitrinele, iluminatul decorativ, arhitectural și publicitar, cu excepția iluminatului firmelor în timpul orelor de program. Funcționarea scărilor rulante/escalatoarelor urmează a fi întreruptă între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00, cu excepția celor utilizate pentru transportarea mărfurilor și greutăților, precum și a cazurilor când suspendarea poate afecta securitatea și sănătatea oamenilor.

Conform dispoziției CSE, întreprinderile care folosesc în procesul de producere cuptoare electrice și instalații de topire electrică vor organiza programul de lucru astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor 07:00-11:00 și 18:00-23:00. În aceleași intervale de timp, administratorii întreprinderilor de alimentare cu apă și canalizare vor reduce la minimum consumul de energie electrică prin reglarea regimului de funcționare a pompelor bazinelor de acumulare. Măsuri necesare pentru reducerea consumului de energie electrică vor fi întreprinse și de către autoritățile publice centrale și locale. Acestea includ reducerea consumului de energie electrică, în special, în orele de vârf, înlocuirea lămpilor incandescente cu becuri de tip LED și întreruperea iluminatului stradal pe timp de zi (între orele 07:00-18:00). La rândul lor, administratorii blocurilor de locuit și ai altor clădiri cu ascensoare vor plasa, la parter, anunțul prin care se recomandă evitarea folosirii liftului în intervalele 07:00-11:00 și 18:00-23:00.

.

Conform legislației în vigoare, el riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Categorie: Economic

Seceta din acest an a afectat și plantațiile de alun.

Unii livadari, care se ocupă cu creșterea aceste nuci anul acesta au recoltat foarte mici cantități de alune. De suferit au avut și livezile de alun, soi italian, care sunt rezistente atât la înghețuri cât și la secetă. Un fermier din raionul Căușeni afirmă că dacă în ani buni recolta până la 8 tone de alun de pe hectar, în 2022 abia de a ridicat 2 tone

Acum plantele se pregătesc deja pentru următorul an fiind în proces de înflorire.

.

Categorie: Economic

Potrivit întreprinderii, deficitul prognozat pentru data de 21 octombrie constituie circa 80 Mega Wați în orele de vârf, susțin reprezentanții companiei.

Anunțul vine în contextul în care furnizorul S.A. „Energocom” a comunicat, astăzi, 21 octombrie, despre existența unui deficit de energie electrică, care nu este acoperit prin contracte comerciale de furnizare a energiei electrice.
Sâmbătă și duminică, 22 și 23 octombrie, nu sunt prognozate ore cu deficit de livrare a energiei electrice.

„La moment, întreprinderea de Stat „Moldelectrica” în calitate de operator al sistemului de transport (OST) a energiei electrice, pentru echilibrarea sistemului electroenergetic și compensarea deficitului de energie în orele de vârf, utilizează contracte de ajutor de avarie din sistemele electroenergetice ale țărilor vecine.

Energia livrată în baza contractelor de ajutor de avarie este livrată în dependență de disponibilitatea acesteia în sistemele electroenergetice din țările vecine și este furnizată la preț de achiziție semnificativ mai mare, care la rândul său permite asigurarea echilibrului sistemului electroenergetic național fără a fi necesar de a recurge la limitarea consumului de energie electrică.

Reiterăm îndemnul autorităților publice centrale către consumatorii de energie electrică, de a depune efort în a economisi energia electrică în orele de vârf, minimizând astfel riscul dezechilibrării sistemului electroenergetic, caz în care , în scopul echilibrării sistemului electroenergetic, OST va fi în poziția de a recurge la limitarea consumului de energie electrică prin aplicarea deconectării instalațiilor de utilizare a consumatorilor de energie electrică, prin intermediul operatorilor sistemelor de distribuție a energiei electrice.

 Ulterior eventualei identificării a necesității deconectării instalațiilor de utilizare a consumatorilor de energie electrica, Întreprinderea de Stat "Moldelectrica" va informa imediat operatorii sistemelor de distribuție a energiei electrice despre necesitatea demarării procesului de limitare a consumului de energie electrică prin aplicarea programelor de deconectare în evantai”.

„Măsurile enumerate privind deconectarea consumatorilor de la rețeaua electrică sunt necesare pentru menținerea stabilității funcționării sistemului electroenergetic întru evitarea colapsului acestuia și ca urmare evitarea pierderilor economice semnificative sau a pierderilor de vieți omenești”, se arată în comunicat.

Categorie: Economic

Moment important la Guvern. Republica Moldova devine prima țară din regiune care obține recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu Uniunea Europeană. Azi, 21 octombrie, la sediul Guvernului Republicii Moldova a avut loc evenimentul de Lansare a Programului de recunoaștere reciprocă a operatorilor economici autorizați între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

NATALIA GAVRILIȚA , PRIM MINISTRU RM: ”Mă bucur Marcăm astăzi încă un moment istoric. Începând cu întâi noiembrie, operatorii autorizați din țara noastră vor fi recunoscuți de toate cele 27 de state membre ale UE. Este o veste extraordinară care va aduce multiple avantaje companiilor moldovenești: tratament prioritar la trecerea frontierei, reducerea numărului de controale fizice și documentare sau existența unui mecanism comun de asigurare a continuității activităților comerciale în cazul perturbării 1.41 fluxurilor.”

Potrivit prim-ministrei, obținerea acestui statut de către companiile din R. Moldova înseamnă multiple avantaje

NATALIA GAVRILIȚA, PRIM MINISTRU RM: „Sistemul tehnologiilor informaționale de schimb de date pentru recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați reprezintă primul sistem de legătură dintre autoritățile vamale din țara noastră și cele din UE. Astfel, Serviciul nostru Vamal va fi tratat ca un serviciu omolog din oricare țară din spațiul comunitar.”

. Natalia Gavrilița, a mai menționat că la ora actuală, sunt 30 de agenți economici din R. Moldova care au undă verde în UE.

În mai multe locații am ridicat aproximativ 20 de pungi negre cu aceeași emblemă, pungile au o etichetă albă lipită pe ele cu nume de raioane. În total estimăm că astăzi s-au ridicat aproximativ 3,5 milioane lei în aceste pungi. Într-o pungă neagră cu numele Călărași am găsit suma cu peste 25 de mii de lei. Sumele de astăzi includ lei și dolari. Această sumă de 3,5 milioane lei reprezintă sume săptămânale. Până la această oră au fost reținute 8 persoane și urmărirea penală continuă”, a spus Dragalin.

Categorie: Economic

Prețul la carburanți crește din nou. Pentru astăzi, 18 octombrie, ANRE, a stabilit un preț de 25,21 lei pentru litru de benzină și 28,53 lei pentru cel de motorină.

Astfel, prețul benzinei a crescut cu 10 bani, iar cel al motorinei cu 58 bani.

Cotațiile medii Platts la motorină, pentru ultimele 14 zile utilizate de către ANRE la calcularea prețurilor maximale, s-au majorat continuu pe parcursul lunii octombrie, ajungând la nivelul mediu de 1134 $/tona sau cu 16% mai mult, comparativ cu acum două săptămâni.

ANRE asigură consumatorii din Republica Moldova că în baza Metodologiei aplicate, carburanții se comercializează la pompă la un preț corect, racordat la realitățile zilei în care își fac achiziția. Nivelul prețurilor la produsele petroliere este influențat doar de evoluțiile pe piața internațională și este exclusă posibilitatea companiilor petroliere să intervină în procesul de stabilire a acestora.

.

Categorie: Economic

Autoritățile trebuie să aibă o politică monetară mai prudentă și reglementări mai clare în raport cu persoanele fizice care desfășoară activități economice. Excesul de reglementare, instituit recent, duce la blocarea creditării populației pentru activități economice de antreprenoriat. spune Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 14 octombrie, a emisiunii, ”Analize economice”

Însă, cel mai mare risc este că poate fi blocată creditarea acestor persoane fizice. „Atât timp cât la sate, practic în proporție de 90%, veniturile persoanelor fizice sunt neoficiale, provin din activități agricole, în astfel de condiții posibilitatea acestora de a se împrumuta de la bănci pentru a desfășura o activitate economică/agricolă este zero”, a spus Veaceslav Ioniță, expe rt în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 14 octombrie, a emisiunii

Potrivit expertului, estimativ, veniturile oficiale, din salarii, ale cetățenilor Republicii Moldova în acest an vor fi de circa 71 de miliarde de lei. Pensiile și prestațiile sociale - circa 34,2 miliarde de lei. Aceste sunt două surse de venit, plăți oficiale asupra cărora sunt documente de proveniență a banilor. Suplimentar, spune expertul, moldovenii desfășoară activități agricole individuale, despre care Biroul Național de Statistică spune că estimativ în acest an vor ajunge la circa 21 de miliarde de lei. Alte venituri, sunt remitențele, despre care nu sunt suficiente datele Băncii Naționale a Moldovei pentru a estima volumul acestora în acest an, deoarece pe lângă banii care vin prin intermediul transferurilor, mai există modalități prin care banii de peste hotare ajung acasă: prin rutieră; moldovenii singuri aduc banii acasă; dar și pe cardurile bancare străine, care circulă în Republica Moldova.

Integral emisiunea o pute\i viziona la Sor TV sâmbătă la ora 18.15 min și duminică la ora 11.15

Categorie: Economic

Piața din municipiul Soroca nu e la fel de plină ca odinioară. Din cauza creșterii prețurilor la produsele alimentare, tarabele cu fructe și legume rămân a fi pline zile întregi. Cumpărătorii sunt supărați, iar vânzătorii disperați că nu mai pot face față cheltuielilor. Această femeie, este din satul Vasilcău și a venit să-și vândă producția pe care o crește în propria grădină. Deși este la pensie, femeia spune că este nevoită să vină la piață, deoarece pensia, nu-i ajunge.” Le pare scump, dar n-aș crede că munca țăranului e scumpă. Marfa este crescută la Vasilcău, de o pensionară cu o pensie mizeră, că îmi este rușină să o spun și am 25 de ani de muncă. În localuri, e mai ieftin, dar la țăran, e scump. Vând totul a câte 10 lei.”

Peste o tarabă acest bărbat, vindea fructe crescute la Rublenița.” Tot ce este aici, este crescut la Rublenița, mere, prăsade, poamă, care spune că e scump, care spune că e bun.”” Castraveți, roșii noi le creștem la Vasilcău. Totul la 25 lei. Cumpără lumea, că mai vine hramul, dar așa greu se vinde, pentru că puțini oameni au mai rămas în țară. E scump, dar și noi avem cheltuieli mari.” ” Ce se mai cumpără este zahărul la vin și atât, e 24 de lei, s-a mai scumpit cu un leu. Sperăm să strângem roadă și să mai scadă prețul.”” Prețurile sunt scumpe, dar ce să faci. După prețurile la energie și motorină, așa se ridică prețurile și la marfă. Toți vor să cumpere, dar n-au bani .” ” Se cumpără, că aici prețurile sunt normale. Avem ceapă, cartofi și varză.”

Cumpărătorii sunt mirați că într-o țară agrară cum este Republica Moldova, prețurile sunt atât de mari. ”Iaca am venit cu soțul să cumpăram verdeață, vitamine, dar tare-s scumpe. Am pus murătură, castraveți, roșii, dar când prețurile erau mai mici, dar acum nu cumpărăm nimic, pentru că e tare scump.” ” Ce să cumpăr, iaca niște ardei, totul e scump.” Vântul a bătut astăzi și la tarabele unde se vindea pește și carne proaspătă. Vânzătorii susțin că tot mai puțini sunt din cei care le cumpără producția. ”Chiar e de la noi din iaz peștele. Cumpără lumea, mai mult în zilele de odihnă. Avem pește de la 35, 40 și 38 de lei / kg. Prețurile în comparație cum au fost vara sunt foarte bune.” ” Carne avem și slăbuț merge vânzarea, că nu prea sunt bani. Costița e 95 de lei, carnea 120 de lei.” ”Cumpăr pentru sarmale, pentru casă. Ei c-am sunt mărișoare prețurile, dar ne descurcăm.”

Astăzi la piața centrală din Soroca, ardeii costau de la 10 lei pentru un kg, cartofii de la 7 lei și 50 de bani, varza 5 lei, ceapa 10 lei, merele de la 7 lei în sus, ouăle 30 de lei, iar zahărul 24 de lei/kg.

Categorie: Economic

Astăzi, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a anunțat lansarea platformei online compensații.gov.md. Pentru a primi compensații în facturele pentru energia electrică, termică, dar și gaz, cetățenii trebuie să completeze un formular, iar sistemul va determina gradul de vulnerabilitate energetică a gospodăriei, după care va fi calculată valoare compensației.

MARCEL SPATARI, MINISTRUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE: ” Valoarea exactă a compensațiilor pentru fiecare categorie de vulnerabilitate. „Banii vor fi acordați din Fondul de vulnerabilitate energetică. În bugetul pentru acest an este deja alocată suma de 870 de milioane de lei pentru compensații pentru noiembrie. Anul trecut, pentru noiembrie s-au plătit compensații în sumă de 230 de milioane. Per total, pentru perioada rece a anului Ministerul Finanțelor identifică resurse pentru a acorda compensații în valoare totală de aproape 5 miliare de lei, de aproape două ori și jumătate mai mult decât anul trecut. Banii sunt puși deoparte și vor fi împărțiți între categoriile de vulnerabilitate, în funcție de ponderea acestor categorii în structură.”

Guvernul dă asigurări că de compensații pot beneficia toate familiile care locuiesc în Republica Moldova și care folosesc gazele naturale sau energia termic ă în perioada rece a anului. De asemenea, Ministrul Muncii și Protecției Sociale a specificat că a fost lansată și linia fierbinte - 0 8000 5000, la care cetățenii pot apela pentru a adresa întrebări privind procesul de înregistrare în sistemul informațional. Cetățenii se pot înregistra timp de aproape o lună și jumătate, până pe 25 noiembrie.

Categorie: Economic

Astăzi, 12 octombrie, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a examinat și aprobat, în ședință publică, prețurile reglementate pentru energia electrică.

Astfel, după ce S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” a solicitat majorarea tarifului la energia electrică cu 92 de bani, ANRE a redus din cifre și a aprobat un tarif de 3,21 lei/kWh. E de menționat faptul că până acum consumatorii FFE Nord achitau 2,86 lei/kWh, iar furnizorul a cerut scumpiri până la 3,76 lei/kWh.

Noile prețuri reglementate vor fi aplicate din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Log in or Sign up

Test