Au mai rămas zile numărate până pe 19 noiembrie, atunci când în mai multe localități din Republica Moldova va avea loc turul II al alegerilor generale locale 2023. În raionul Soroca, acesta va fi desfășurat în 7 localități: Cosăuți, Tătărăuca Veche, Nimereuca, Rublenița, Vărăncău, Zastânca și Parcani.
Potrivit președintei Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Soroca nr. 29, au fost înregistrate și contestări.
În buletinul de vot vor fi înscriși cei doi candidați la funcția de primar, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin. Duminică, 19 noiembrie, alegătorii își vor alege primarii.
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, este nedumerit de faptul că autoritățile de la Chișinău au argumentat pe 32 de pagini motivele scoaterii din cursa electorală a membrilor Partidului Politic Șansă, însă nu au prezentat niciun argument vizavi de blocarea celor șase posturi de televiziune și 30 de site-uri. Subiect discutat în cadrul unei emisiuni de la TV8.
În opinia ambasadorului UE, este important ca în viitor, Chișinăul să sporească rolul Consiliului Audiovizualului, pentru ca astfel de decizii să nu ridice semne de întrebare.
Amintim că în 30 octombrie, la recomandarea Serviciul de Informații și Securitate și Comisiei pentru Situații Excepționale, s-a decis suspendarea licențelor a 6 posturi de televiziune care ar promova interese străine.
În urma scrutinului desfășurat la 5 noiembrie 2023, Circumscripția Electorală Municipală Soroca 29/1, astăzi, 13 noiembrie, pe rețelele de socializare a confirmat legalitatea alegerilor pentru funcția de primar al municipiului Soroca și a consilierilor din Consiliul Municipal Soroca, pas esențial în consolidarea democrației locale și a voinței cetățenilor exprimată prin vot.
După confirmarea legalității alegerilor, Lilia Pilipețchi, s-a validat cu al doilea mandat la cîrma municipiului și a primit felicitări. Acest moment reprezintă un punct de plecare important pentru dezvoltarea locală.
Circumscripția Electorală Municipală Soroca 29/1 de asemenea a confirmat și legalitatea alegerilor consilierilor în Consiliul municipal Soroca și a făcut public repartizarea mandatelor obținute de fiecare concurent electoral. Mandatele sau repartizat după cum urmează:
Confirmarea legalității alegerilor în Circumscripția Electorală Municipală Soroca 29/1 este un pas semnificativ pentru municipiul Soroca care acum se îndreaptă spre un nou capitol sub conducerea aleșilor săi, reflectând dorința comunității de progres și bunăstare.
Lilia Pilipețchi a făcut primele declarații după prezentarea rezultatelor alegerilor generale locale, în care a ieșit învingătoare. Lilia Pilipețchi a mulțumit locuitorilor municipiului Soroca și a promis că va fi primarul tuturor.
Lilia Pilipețchi a dat asigurări că proiectele care sunt în desfășurare pentru îmbunătățirea și dezvoltarea municipiului, dar și atragerea noilor investitori sunt prioritățile de top în cel de-al doilea mandat.
Lilia Pilipețchi, în calitate de candidat al Partidului Socialiștilor, a câștigat alegerile pentru Primăria Soroca, obţinând 6362 de voturi - 70,01%, devansându-l pe candidatul susținut de PAS, Viorel Țîmbaliuc, care a fost votat de 1399 de alegători, adică 15,62% din electorat.
Alegătorii soroceni, se arată a fi mulțumiți de rezultatele alegerilor și spun că au așteptări mari, de la noua conducere locală.
Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, pe 5 noiembrie, au ieșit la vot 9474 de soroceni.
Repartizarea mandatelor în CRS Soroca conform datelor preliminare
|
Concurentul electoral |
Rezultatul obținut |
Numărul de mandate |
|
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM |
44,11% |
16
|
|
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS)
|
25.60% |
9 |
|
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) |
6.05% |
2 |
|
Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPPDA) |
5.96% |
2 |
|
Partidul Politic Partidul Social Democrat European (PPPSDE) |
4.48% |
1 |
|
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM ) |
4.21% |
1 |
|
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) |
2.76% |
1 |
|
Candidat independent VICTOR SPINEI |
2.74% |
1 |
Este important să menționăm că aceste informații pot fi valabile numai după anunțarea rezultatelor oficiale ale alegerilor și după obținerea datelor complete despre voturi.
După prelucrarea voturilor și centralizarea rezultatelor finale, Lilea Pilipețchi, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a obținut o victorie zdrobitoare în cursa pentru Primăria municipiului Soroca.
Cu 71% din voturile exprimate, Lilea Pilipețchi a reușit să-și asigure funcția de primar al Sorocii. Această victorie îi oferă un mandat puternic și sprijinul majorității alegătorilor din municipiu.
Rezultatele finale arată următorul clasament în cursa pentru Primăria Soroca:
Lilea Pilipețchi (PSRM) - 71%
Alți candidați - aproximativ 29%
Victoria lui Lilea Pilipețchi marchează o alegere clară a cetățenilor din Soroca și reflectă încrederea acordată de comunitatea locală Partidului Socialiștilor. Primarul ales va avea responsabilitatea de a gestiona afacerile municipiului în următorii ani, și se așteaptă ca aceasta să îndeplinească promisiunile făcute în campania electorală.
Rezultatele alegerilor locale din Soroca arată, astfel, că PSRM obține atât funcția de primar al municipiului, cât și o prezență semnificativă în Consiliul Municipal, consolidându-și poziția în administrația locală a orașului.
Soroca, 6 noiembrie 2023 - După prelucrarea majorității proceselor verbale ale alegerilor locale din Soroca, s-au stabilit rezultatele provizorii ale scrutinului. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a obținut cel mai mare procent de voturi, clasându-se pe primul loc, în timp ce Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a ocupat locul doi.
Rezultatele parțiale sunt următoarele:
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) – 44,11%
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – 25.60%
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) 6.05%
Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPPDA) 5.96%
Partidul Politic Partidul Social Democrat European (PPPSDE) 4.48%
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM ) 4.21%
Aceste cifre reprezintă o imagine provizorie a preferințelor alegătorilor din Soroca, iar rezultatele finale ar putea suferi mici variații în urma prelucrării finale a voturilor și a contestațiilor.
Alegerile locale din Soroca au fost marcate de o prezență activă a alegătorilor, cu un interes crescut pentru viitorul administrației locale. Cetățenii au avut ocazia să-și exprime opțiunile și să-și aleagă reprezentanții din administrația locală.
Rezultatele provizorii indică o competiție strânsă între PSRM și PAS, cele două partide obținând majoritatea voturilor, în timp ce alte formațiuni politice și candidați independenți împart restul procentelor.
Urmează să vedem cum se vor desfășura etapele ulterioare ale procesului electoral, inclusiv contestațiile și validarea finală a rezultatelor. Cu toate acestea, în acest moment, PSRM se află pe primul loc, iar PAS pe locul doi, în cursa pentru conducerea raionului Soroca.
După o zi plină de așteptări și speranțe, sorocenii și-au îndeplinit unul dintre cele mai importante acte de cetățenie – și-au exprimat votul la birourile electorale.
Conform datelor CEC , în timp real, în raionul Soroca la urne s-au prezentat 32771
de locuitori, sau 43.37 la sută, dintre care: Femei 55.97 % ( 18342), Bărbați 44.03% ( 14429). După vârstă cei mai activi au fost persoanele între 36-45 de ani 15224 20.21%
În municipiul Soroca rata de participare este mai scăzută față de raion și constituie 33.01% .
La Soroca cetățenii și candidații urmăresc cu atenție fiecare urnă deschisă și fiecare buletin de vot numărat. Rezultatele alegerilor locale vor avea un impact direct asupra administrației locale, iar comunitatea este nerăbdătoare să afle cine va fi noul lider sau care partide vor obține controlul asupra diferitelor instituții publice.
Cu alte informații vom reveni pe platformele noastre media.
Conform datelor din timp real a Comisiei Electorale Centrale (CEC) până acum la ora 13:00 în raionul Soroca și-au exprimat dreptul la vot peste 25 la sută dintre alegători.
Cea mai activă localitate, unde rata de prezență la vot este de aproape de 50 la sută, este satul Baxani. În municipiul Soroca rata de participare este de aproximativ 19%.
În cadrul acestui scrutin, integral pe țară vor fi aleși pentru un mandat de patru ani reprezentanții administrației publice locale, respectiv 898 de primari și 11 058 de consilieri locali (raionali, municipali, orășenești, comunale și sătești).
În ajunul zilei de alegeri locale atmosfera este marcată de o liniște tensionată în rândul competitorilor politici, în timp ce membrii consiliilor electorale sunt în forfotă și activități de pregătire pentru procedura de mâne. Ei primesc și verifică buletinele de vot, la care s-a mai adăugat obligațiunea, recent adoptată de Comisia pentru Situații Excepționale, de a menționa fiecare buletin cu ștampila RETRAS, în dreptul concurentului exclus. O asemenea situație am depistat la Consiliului electoral de circumscripție electorală raională Soroca. nr. 29.
Buletinele de vot primite de la Consiliului electoral de circumscripție electorală raională Soroca urmează a fi distribuite în 73 de birouri electorale, prin intermediul Consiliilor electorale de circumscripție de nivelul întâi.
Prin respectarea strictă a procedurilor și regulamentelor electorale, membrii consiliilor electorale dau asigurat că procesul electoral se va desfășura fără probleme.
Pagina 21 din 42