Pentru organizarea Summit-ului CPE de la Bulboaca s-au cheltuit peste 13 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă. Oficialul a declarat că, inițial, au fost planificate 16 milioane de lei.
"Pentru organizarea Summit-ului CPE s-au cheltuit 13.328.519 lei. O parte din aceste costuri urmează să fie parțial rambursate de unii din partenerii noștri externi care pregătesc și finalizează acele pierderi financiare care ne vor permite să reducem acest cost final pentru organizarea summit-ului. Mai multe state, mai mulți parteneri, și-au asumat costurile pentru mai multe elemente de organizare a acestui eveniment. Vorbim de state precum România, Franța, Suedia, Marea Britanie, dar și mai mulți parteneri ai țării noastre au avut și ei anumite costuri", a menționat ministrul de Externe.
Ministrul a spus că 7 milioane de lei a fost valoarea contractului cu compania care a asigurat instalarea corturilor, sonorizare, ecrane, mobilier, lumini etc. Alte 5 milioane au fost alocate pentru servicii de organizare și locațiune în perioada 27 aprilie – 2 iunie.
Aproape 380 mii lei au fost cheltuiți pentru transportarea delegațiilor, iar 191.000 de lei pentru recepție oficială de bun venit.
Soroca a fost vizitată de o delegație de oficiali din Germania. Este vorba de reprezentanți ai Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), ai Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și ai Băncii Germane de Dezvoltare. Delegația a avut o întrevedere cu primarul Lilia Pilipețchi, specialiști din cadrul primăriei și reprezentanți ai grupului de lucru din Proiectul „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”.
Discuția s-a axat pe susținerea cooperării germane pentru Soroca, dezvoltarea proiectelor cheie de infrastructură durabilă și accesarea programelor de finanțare prin dezvoltare urbană integrate, accesarea programelor naționale de finanțare prin intermediul Grupului Participativ pentru Dezvoltare Economică Locală, angajarea mediatorilor locali pentru comunitatea romă, prin intermediul platformei naționale de mediatori romi.
Primarul sorocean, a mulțumit oaspeților pentru colaborarea fructuoasă în cadrul Proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, prin intermediul căruia toate instituțiile de educației timpurie din oraș au beneficiat de mobilier nou, tehnică de uz casnic și reparații capitale.
Un exemplu în acest sens este și grădinița nr. 6, pe care delegația a și vizitat-o. De asemenea, oficialii s-au deplasat și la Incubatorul de Afaceri și au avut o întrevedere, și cu reprezentanții comunității rome.
Vizita data este o dovadă, în plus, că autoritățile sorocene se bucură de sprijinul Cooperării Germane, iar conlucrarea în vederea atragerii proiectelor, va continua.
Vicepreședintele raionului Soroca, Iurie Tănase, declară că este gată să renunțe la automobilul de serviciu. Anunțul l-a făcut într-o postare pe facebook. Iurie Tănase, propune ca transportul Consiliului Raional sa fie trecut la deservire prin conveer cu scop ca să deservească, toți angajații pe probleme de serviciu în mod egal, cu excepția automobilului aflat în administrarea președintelui raionului.
Concomitent, acesta a ținut să menționeze, că pe parcursul mandatului, a făcut economie la automobilul, aflat în administrare, în jur de 70 000 lei, din cauza lipsei șoferilor în anumite perioade. Tănase, a mai menționat că trebuie să fie soluționată și problema salarizării șoferilor, salariul fiind de doar 3500 lei.
Întâmplător sau nu, postarea vine după ce în luna mai, în presa locală, a apărut o fotografie cu mașina de serviciu a vicepreședintelui Tănase, lângă frigiderul din satul Zastânca în care GȚ ”Iurie Tănase” din satul Hristici, ținea merele. Tot atunci, au apărut zvonuri, precum că Iurie Tănase, aducea lumea la lucru, cu mașina de serviciu, lucru negat de oficial.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, salută planul Guvernului de îndeplinire a celor 4 priorități naționale de dezvoltare a țării,
anunțat astăzi de Prim-ministrul Dorin Recean. Prioritățile includ: asigurarea păcii și securității, dezvoltarea economică și crearea locurilor de muncă, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea
condițiilor de viață în localitățile noastre și o justiție care să facă dreptate.
„Cele 20 de acțiuni guvernamentale „Construim Moldova europeană” înseamnă pași concreți care să crească nivelul de trai al oamenilor și să transforme Moldova într-un stat european. Îmi doresc
ca aceste lucruri să se întâmple cât mai curând”, a spus șefa statului.
Primarul mun. Soroca, Lilia Pilipețchi, însoțită de câțiva specialiști din cadrul primăriei a participat la Zilele Sucevei, România, ediția 2023.
Delegația soroceană a asistat la evenimentele culturale. Primarii orașelor înfrățite, printre care și Soroca, au făcut cunoștință cu Strategia de Dezvoltare a Municipiului Suceava.
Primarul sorocean, a mulțumit autorităților de la Suceava pentru oportunitatea de a participa la sărbătoare și posibilitatea de a dialoga referitor la unele idei de proiecte comune, care ar putea fi realizate în viitor.
Primarul a menționat că astfel de evenimente sunt un bun prilej de a face și un schimb de experiență și cu celelalte orașe cu care este înfrățită Suceava, orașe din Ucraina, Palestina și Cipru.
După ce a fost contramandată, ședința ordinară a Consiliului raional din 8 iunie, din motivul de lipsă de cvorum, astăzi, 19 iunie, aceasta a avut loc. Orinea de zi a inclus rapoarte de activitate pentru anul 2022 a centrelor de sănătate din municipiul și din raionul Soroca. Cu un raport de activitate s-a prezentat în fața consilierilor și administrația Incubatorului de Afaceri din Soroca, unde la moment sunt desfășurate mai multe lucrări de reparație a instituției.
Anul 2022 a fost unul bun pentru teatrul ”Veniamin Apostol” din Soroca. Directorul instituției, a prezentat consilierilor, un raport de activitate. O noutate bună, este că și lucrările de renovare a Cetății Soroca, sunt desfășurate în regim normal. Cu un raport privind mersul realizării proiectului ”Ștefan cel Mare-istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui” s-a prezentat managerul de proiect. Consilierii au avut de aprobat și proiectul de decizii ce ține de raportul privind mersul realizării proiectului ”Construcția stadionului raional de fotbal cu tribune și acoperire artificială cu capacitatea de 1200 locuri în satul Rublenița, raionul Soroca”.
Un proiect de succes promite a fi cel cu privire la reparația bibliotecii ”Basarabia”, din municipiul Soroca. Ordinea de zi a inclus și subiectul ce ține de defrișarea arborilor din zona drumului public local L103 Volovița-Vasilcău, din raionul Soroca. Consilierii au avut de aprobat și proiectul de decizie cu privire la organizarea odihnei în sezonul estival 2023 în Instituția Publică Tabăra de odihnă pentru copii „La Dumbravă”. Un alt subiect din ordinea de zi a fost cu privire la funcțiile de conducere, este vorba de funcția de șef al Direcției Învățământ și de șef al Centrului de Sănătate Racovăț.
În finalul ședinței, președintele raionului, a mulțumit consilierilor prezenți pentru munca depusă, dar i-a menționat și pe cei, care au lipsit. Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului raional Soroca a inclus 47 de proiecte de decizii, toate au fost votate pro, de majoritatea consilierilor.
Municipiul Soroca mai are un frate, este vorba de municipiul Fălticeni, din județul Suceava, România. Primarul Lilia Pilipețchi a avut o vizită de lucru la Fălticeni și a revenit cu un Acord de înfrățire a localităților.
În cadrul întrevederii cu autoritățile mun. Fălticeni, Lilia Pilipețchi a discutat posibilitățile de colaborare a celor două municipii, într-un final s-a decis ca cele două localități să se înfrățească, mai ales că subiectul a mai fost discutat anterior, în cadrul vizitei delegației sorocene, în toamna anului trecut.
În acest sens, primarii au semnat Acordul de înfrățire. Actul prevede activități de cooperare în domeniile social, cultural și economic.
Ședința ordinară a Consiliului raional Soroca, anunțată pentru 8 iunie, nu a avut loc din lipsa de cvorum. După 15 minute de așteptare, președintele raionului anunță că ședința nu va avea loc, lucru ce i-a indignat pe unii consilieri. În sală au fost prezenți 16 consilieri din cei 33.
Din cei 17 consilieri care nu s-au prezentat la ședință, doar trei au avut lipsa motivată.Solicitat de Sortv, consilierul PLDM Victor Ciuvaga, ne-a mărturisit că a lipsit de la ședință, pe motiv că nu este auzit. Despre faptul că ședința nu va avea loc, s-a știut din timp, ne-a spus consilierul Victor Ciuvaga.
Potrivit conducerii de raion, următoarea ședință va avea loc, în cel mult 10 zile.
Cert este că ședința ordinară va include rapoarte, cum ar fi rapoarte de activitate ale mai multor instituții medicale dar și de învățământ din raion. Cu rapoarte vor ieși în fața cosilierilor și reprezentanții Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Vârstnice Azilul ,,ACASĂ” și a Centrul Comunitar Multifuncțional ,,Împreună”.
Rapoarte vor fi și privind mersul realizării proiectului ,,Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, dar și a proiectului”Construcția stadionului raional de fotbal cu tribune și acoperire artificială cu capacitatea de 1200 locuri în satul Rublenița, raionul Soroca”.
Tot joi, cosilierii vor examina chestiunea ce ține de modificarea bugetului raional pe anul 2023, alocarea mijloacelor financiare din Fondul de rezervă, dar și organizarea odihnei în sezonul estival 2023 în Instituția Publică Tabăra de odihnă pentru copii „La Dumbravă”.
Președinta Maia Sandu a susținut o conferință de presă, privind Summitul Comunității Politice Europene. În context, șefa statului a anunțat că găzduirea Summitului este un semnal clar că Moldova are însemnătate pentru Uniunea Europeană și că vocea noastră contează.
În cadrul summitului s-a vorbit și despre Soroca, a menționat șefa statului.
O altă noutate bună pentru moldoveni, este că gazele naturale ar putea să se ieftinească.
Președintele țării nu știe deocamdată cât au cheltuit moldovenii pentru Summitul din 1 iunie.
Pe 1 iunie, Republica Moldova a găzduit Summitul Comunității Politice Europene, care a întrunit circa 50 de șefi de state, prim-miniștri și înalți oficiali europeni.
Pagina 25 din 41