Sâmbătă, Iulie 04, 2026
Categorie: Politic

În cadrul unei conferințe de presă organizate la IPN, directorul companiei sociologice Date Inteligente, Mihai Bologan, a prezentat rezultatele unui sondaj de opinie privind așteptările cetățenilor pentru anul viitor.

Potrivit datelor, aproape două treimi dintre respondenți se așteaptă ca anul viitor să fie mai bun decât cel care se încheie.

În același timp însă, nivelul de încredere în capacitatea Guvernului de a-și onora promisiunile electorale rămâne scăzut. Peste 42% dintre respondenți spun că au puțină sau deloc încredere, în timp ce puțin peste 30% declară că au încredere mare sau foarte mare în autorități.

Respondenții au fost întrebați și despre evenimentele cu cel mai mare impact asupra Republicii Moldova în ultima perioadă. Pe primele poziții se află oprirea livrării gazului prin Ucraina, alegerile parlamentare și revenirea în țară a lui Vlad Plahotniuc.

La capitolul credibilitate politică, sondajul indică faptul că actualul președinte al Republicii Moldova este perceput drept cel mai credibil politician, fiind urmat la distanță de alți actori politici incluși în cercetare.

Un paradox iese însă în evidență din aceste date. Deși o mare parte dintre respondenți declară că nu au încredere în guvernare și nu cred într-o dezvoltare economică reală pe termen scurt, încrederea într-un lider politic rămâne ridicată.

Astfel, Maia Sandu este percepută drept cel mai credibil politician din Republica Moldova, în pofida faptului că este liderul acestei guvernări. Datele sugerează o separare clară, în percepția publică, între instituțiile puterii și figura președintelui.

Sociologii explică acest fenomen prin tendința cetățenilor de a evalua diferit persoanele politice față de actul guvernării propriu-zise. Cu alte cuvinte, se conturează un paradox: pe de o parte, neîncrederea în guvernare și în perspectivele economice, iar pe de altă parte, un nivel ridicat de încredere în președinte — o discrepanță care ridică semne de întrebare privind cât de profund reflectă sondajul starea reală a societății.

Sondajul a fost realizat în perioada 11–18 decembrie, pe un eșantion de 1.000 de persoane din 275 de localități. Marja maximă de eroare este de ±3%.

 Conferința de presă integrală poate fi urmărită online. AICI

Categorie: Politic

Aleșii locali de la Soroca, se convoacă în ședință ordinară miercuri, 17 decembrie. Luni, primara mun. Lilia Pilipețchi, a convocat în ședințe Comisiile de specialitate. Aici au fost examinate chestiunile ce urmează a fi propuse spre aprobare, la Ședința ordinară a Consiliului Municipal Soroca.

Astfel au fost convocate: Comisia de drept, educație, cultură, sport, tineret, probleme sociale, ocrotirea sănătății, ordine publică; Comisia buget, finanțe, dezvoltarea social-economică, asistență socială și Comisia dezvoltarea infrastructurii municipiului, amenajarea teritoriului, probleme funciare şi protecția mediului.

 Ordinea de zi a ședinței ordinare, cuprinde 23 de chestiuni, printre cele mai importante se numără modificarea bugetului pentru anul 2025, aprobarea bugetului Primăriei mun. Soroca pe anul 2026 în prima și a doua lectură, constatarea prelungirii suspendării din funcție a secretarului Consiliului municipal, aprobarea Planului de acţiuni de interes comunitar pentru anul 2026, dar și aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu”. Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Municipal Soroca, o puteți găsi pe pagina oficială a primăriei.

Categorie: Politic

Astăzi a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Raional Soroca, convocată pentru examinarea și aprobarea unui număr important de proiecte de decizii.

Pe ordinea de zi s-au aflat peste 31 de proiecte, toate fiind aprobate, unele dintre ele cu mici amendări propuse în cadrul discuțiilor.

Printre cele mai importante subiecte abordate s-a numărat și bugetul raionului Soroca pentru anul 2026, care a fost votat și va constitui 326 de milioane de lei. Documentul financiar stabilește direcțiile principale de cheltuieli și prioritățile de dezvoltare pentru anul viitor.

Ședința integrală poate fi urmărită pe pagina web sau pe rețelele sociale ale televiziunii Sor TV, unde publicul are acces la dezbateri, intervenții și argumentele consilierilor.

Categorie: Politic

Premierul Alexandru Munteanu a confirmat, într-o emisiune la un post privat de televiziune, că Guvernul pregătește introducerea unor taxe sau reglementări suplimentare pentru coletele comandate de pe platforme precum Temu, Shein, AliExpress și alte marketplace-uri similare.

Șeful Executivului a declarat că discuțiile sunt în desfășurare cu Ministerul Finanțelor și că schimbările sunt inevitabile, scrie realitatea.md. Întrebat de moderator dacă autoritățile intenționează să taxeze aceste platforme, premierul a răspuns: „Da, noi avem de gând, discutăm acum cu Ministerul Finanțelor, reglamentăm această activitate și sunt multe întrebări, evident, legate și de siguranță, cam ce vin în acele colete, dar este și partea economică care trebuie reglementată. Deci o să facem niște schimbări. Aceste taxe, după toate discuțiile pe care le-am avut cu Ministerul de Finanțe, sunt necesare”. Solicitat să spună care ar putea fi valoarea taxelor, premierul a subliniat că procesul de elaborare a cadrului legal nu este finalizat:

„Deocamdată n-am finalizat cadrul, dar imediat cum facem lucrul ăsta, sigur, vă anunțăm. Și anunțăm toți consumatorii”. Declarațiile premierului vin după ce ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, a anunțat că Guvernul examinează mai multe opțiuni privind taxarea sau reglementarea suplimentară a coletelor din afara țării. Acesta a menționat că autoritățile analizează aspecte legate de siguranța consumatorului, calitatea produselor, dar și protecția producătorilor locali. Subiectul a fost intens discutat în ultimele luni, după ce mai mulți retaileri mari din Republica Moldova, între care și Mircea Baciu, proprietarul rețelei Bomba, au cerut introducerea de taxe vamale și TVA pentru toate coletele comandate online din afara țării, motivând concurența neloială și lipsa controalelor asupra produselor livrate prin platformele asiatice. În prezent, coletele cu o valoare de până la 150 de euro sunt scutite de TVA la import.

Categorie: Politic

Consiliul Raional Soroca se pregătește pentru ședința extraordinară convocată pentru 11 decembrie 2025, începând cu ora 10:00, în sala de ședințe a instituției. Convocarea a fost stabilită prin dispoziția președintelui raionului, Veaceslav Rusnac, conform prevederilor Legii privind administrația publică locală.

Înaintea ședinței, consilierii și cetățenii pot consulta proiectele de decizie pe pagina oficială a Consiliului – soroca.org.md, la rubrica „Proces decizional – proiecte întrate”, sau direct la secretarul Consiliului. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0 (230) 2-37-86.

Pentru analizarea proiectelor, comisiile consultative se vor întruni în zilele de 8 și 9 decembrie, în sala de protocol de la etajul I, acoperind domenii precum administrație publică, educație, sport, economie, infrastructură, protecția mediului și buget.

Ședința din 11 decembrie este una de o importanță majoră pentru dezvoltarea raionului, întrucât vizează bugetul, infrastructura, educația și administrarea patrimoniului public. Toți cei interesați sunt invitați să se informeze și să urmărească deciziile care vor influența activitatea administrației raionale în anul 2026.

Categorie: Politic

Astăzi se încheie prima lună de activitate a Guvernului condus de premierul Alexandru Munteanu. Un executiv care a venit cu un program de guvernare ambițios, plin de reforme și promisiuni economice. În realitate însă, luna a trecut aproape neobservată — liniște pe frontul reformelor, dar gălăgie în contrabandă și în poveștile cu drone.

În primele săptămâni, Executivul a bifat procedurile formale: depunerea jurământului, prezentarea miniștrilor în instituții și stabilirea direcțiilor de activitate. La nivel politic, Guvernul a anunțat intenția de a accelera integrarea europeană și a denunțat acordul privind centrele culturale rusești.

Pe plan intern, au fost aprobate câteva hotărâri administrative și bugetare, iar premierul a participat la câteva evenimente publice. Printre ele — și plantarea câtorva copaci, un gest frumos, dar insuficient pentru a compensa lipsa unor acțiuni cu impact real.

Între timp, problema locurilor de muncă rămâne aceeași. Oamenii continuă să plece peste hotare — exact cum plecau și înainte — iar până acum nu apare niciun proiect care să îi facă să se gândească serios la revenire sau măcar să rămână.

Ca să nu spunem că nu s-a făcut chiar nimic, putem nota: instalarea oficială a Guvernului, câteva decizii administrative, un gest simbolic de plantare a copacilor și, desigur, multe promisiuni care încă așteaptă să fie transformate în realitate. Dar cât pot dura aceste așteptări?

Categorie: Politic

Primara municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi, a convocat cea de-a noua ședință a Grupului Participativ pentru îmbunătățirea mediului de afaceri din oraș. Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, unde au fost prezentate rezultatele finale ale măsurilor de dezvoltare economică locală.

La eveniment a participat și Gligor Stojkov, managerul Componentei Dezvoltare Economică Regională și Locală a proiectului SBC, care a salutat progresul înregistrat la Soroca.

Membrii Grupului Participativ au primit certificate de participare și apreciere pentru contribuțiile lor la îmbunătățirea climatului de afaceri.

Activitatea este posibilă datorită proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, co-finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul Elveției, și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ.

Categorie: Politic

Astăzi, 21 noiembrie 2025, la Soroca, s-a desfășurat ședința extraordinară a Consiliului Municipal, convocată de primara municipiului, Lilia Pilipețchi.

Pe ordinea de zi au fost incluse mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea orașului. Printre acestea, inițierea elaborării Strategiei de Dezvoltare Comunitară a municipiului Soroca pentru anii 2026–2030, prezentată de Tatiana Zabulica, directoarea IP CDLR Soroca.

Consilierii au examinat proiecte ce țin de transmiterea bunurilor materiale, evidența investițiilor, precum și completări la decizii anterioare privind activitatea instituțiilor de învățământ. În fața aleșilor locali au raportat Tatiana Zabulica, Valentina Senco și Marina Berladean.

O parte considerabilă a ședinței a vizat alocările din fondul de rezervă, proiectele fiind prezentate de Natalia Cojocari, specialist principal.

Tot în cadrul ședinței au fost discutate solicitări privind transmiterea în proprietate privată a unor terenuri, precum și împuterniciri necesare administrării bunurilor municipale, raportate de Ghenadie Tudos.

Pe ordinea de zi s-au mai aflat proiecte legate de modificarea modului de folosință a unor terenuri, aprobarea unor planuri urbanistice de detaliu, prelungirea unor contracte de comodat și modificarea unor decizii anterioare, inclusiv cele privind indemnizațiile consilierilor.

Întreaga ședință poate fi vizionată integral, înregistrată pe pagina Sor TV, unde găsiți toate discuțiile și deciziile adoptate.

Categorie: Politic

La Soroca, consilierii municipali sunt convocați vineri, 21 noiembrie 2025, în ședință extraordinară. Începând cu ora 10:00, în sala Consiliului raional Soroca, aleșii locali vor examina un număr important de subiecte ce vizează dezvoltarea orașului și administrarea patrimoniului municipal.

Printre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi se numără inițierea elaborării Strategiei de Dezvoltare Comunitară a municipiului Soroca pentru anii 2026-2030, document ce va ghida direcțiile de dezvoltare ale orașului pentru următorii ani. Raportul va fi prezentat de directoarea IP CDLR Soroca, Tatiana Zabulica.

Consiliul va discuta, de asemenea, transmiterea și acceptarea mai multor bunuri materiale, ajustări legate de orele didactice din instituțiile subordonate Primăriei, precum și evidența costurilor investiționale provenite din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. O serie de proiecte vizează alocări de mijloace din fondul de rezervă, inițiate de primara municipiului, Lilia Pilipețchi, și raportate de specialiștii Primăriei.

Un alt bloc de subiecte se referă la transmiterea unor sectoare de teren în proprietate privată, precum și acordarea unor împuterniciri privind administrarea bunurilor și perfectarea contractelor de superficie pentru mai multe adrese din municipiu. Tot aici se includ și proiecte ce țin de schimbarea modului de folosință a unor terenuri și aprobarea planurilor urbanistice de detaliu.

Pe ordinea de zi figurează și proiecte ce vizează încetarea unor parteneriate, prelungirea unui contract de comodat, dar și modificarea indemnizațiilor pentru consilieri.

Înaintea ședinței extraordinare, comisiile consultative ale Consiliului municipal se vor întruni marți, 18 noiembrie:
– la ora 10:00 – comisia buget, finanțe, dezvoltare social-economică și asistență socială;
– la ora 13:00 – comisia pentru dezvoltarea infrastructurii municipale, amenajarea teritoriului, probleme funciare și protecția mediului.

Potrivit Regulamentului-Cadru al consiliilor locale, proiectele de decizii pot fi consultate pe pagina web a Primăriei Soroca sau la raportorii menționați în ordinea de zi.
Ședința extraordinară a Consiliului municipal Soroca este publică, iar deciziile luate vineri vor influența direct administrarea municipiului în următoarea perioadă.

Categorie: Politic

                                                                                                                       

Consiliul Raional Soroca a anunțat inițierea și consultarea publică a proiectelor de decizii care urmează să fie examinate la ședința ordinară din luna decembrie 2025.

Proiectele sunt elaborate în conformitate cu legislația în vigoare, iar autoritățile locale invită cetățenii, organizațiile și toate părțile interesate să vină cu recomandări și propuneri

Toate proiectele de decizie și notele informative pot fi consultate pe pagina oficială www.soroca.org.md, la rubrica Procesul decizional – Proiecte intrate în CR, sau direct la sediul Consiliului Raional Soroca, biroul 503.

Pentru detalii suplimentare, persoana de contact este Alina Mărîi, secretara Consiliului Raional Soroca, la numărul de telefon 0230 2 37 86.

Log in or Sign up