Doliu în cultura națională. Gheorghe Urschi s-a stins din viață, după o lungă și grea luptă pentru sănătate.
„După 5422 de zile de luptă pentru viață, trupul trădător i-a eliberat sufletul. Primește-l, Doamne, în pacea și lumina Ta. Acolo îl va avea în grijă soția lui, Maria Urschi”, se arată în mesajul postat pe rețelele sociale.
Născut la 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, Gheorghe Urschi a fost unul dintre cei mai îndrăgiți artiști ai Republicii Moldova. De-a lungul carierei, s-a remarcat ca autor, actor și regizor, cucerind generații întregi prin umorul său fin, dar și prin mesajele profunde despre societate.
A semnat piese devenite clasice, precum „Mezinul”, „Vom trăi și vom vedea”, „Testamentul”, „Doi cocori, două viori” sau „Și iar Chirița!”, lucrări care au îmbinat comicul cu reflecția asupra realității.
În cinematografie, a lăsat în urmă filme precum „Cine arvonește, acela plătește” (1989), „Văleu, văleu, nu turna” (1991) și „Fenta” (2004), în care și-a pus amprenta ca scenarist și regizor.
Pentru contribuția sa remarcabilă, a fost distins cu titlul de Artist al Poporului, a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău și laureat al Premiului Național.
Pe 9 aprilie, fiica artistului anunța că acesta se află în stare critică. Astăzi, Republica Moldova își ia rămas-bun de la unul dintre cei mai autentici și iubiți creatori ai săi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.