Sâmbătă, August 22, 2026
Foto Moldova 1
Categorie: Social

Specialiștii de la Unitatea de Implementare a Proiectelor (UIP), din cadrul primăriei mun. Soroca au fost într-o vizită de studiu în mun. Cahul. Vizita a avut drept obiectiv consolidarea rețelei de orașe poli de creștere regională.

Misiunea comună a celor 6 orașe-poli de creștere din țară, din care face parte și Soroca, este de o importanță deosebită: dezvoltarea urbană și regională printr-o nouă abordare policentrică.

Activitatea face parte din cadrul Proiectului de consolidare a capacităților partenerilor la nivel regional și local, implementat în colaborare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

Forfotă mare la Tabăra de odihnă pentru copii ”La Dumbravă ” din satul Volovița, raionul Soroca. De dimineață, părinții și-au adus copii, care urmează se se odihnească aici, în următoarele zece zile. Direct de la poarta instituției, copiilor li se verificau bagajele. După verificarea bagajelor, beneficiarii se înregistrau. În tot drumul parcurs pentru înregistrare, copii erau însoțiți de părinți sau rude.

Odată trecuți de toate controalele, copii erau repartizați în căsuțe. Directorul instituției, susține că tabăra este pregătită sută la sută, pentru începerea tur II, de odihnă al copiilor.

 Amintim, că pe 10 iulie, pe rețelele de socializare, au apărut informații, precum că la Tabăra de odihnă ”La Dumbravă”, mai mulți copii s-ar fi intoxicat. Centrului de Sănătate Publică Soroca, dar și ANSA, resping informațiile.

La Tabăra de odihnă ”La Dumbravă”, copii sunt alimentați de patru ori pe zi.Cât privește despre cele 6 cazuri de intoxicație, atât bucătarul șef, care are 35 de ani de activitate în domeniul alimentației copiilor, cât și asistenta medicală a taberei, exclus faptul că copii s-ar fi intoxicat la cantină.

Timp de zece zile, copii urmează să fie implicați în diverse activități care să le facă vacanța, mai colorată. În turul II, la Tabăra de odihnă pentru copii ”La Dumbravă” din satul Volovița, raionul Soroca,  se vor odihni alți 300 de copii.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

Ne vom topi la soare! Specialiștii Serviciului Hidrometeorologic de Stat au emis o alertă de cod galben de caniculă în toată țara. Mai exact, în perioada 16-18 iulie, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C și mai mult.

Specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11–18, purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise, confecționate din țesături naturale.

De asemenea, este important consumul zilnic a circa 1,5-2 litri de lichide, evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice, dar și reducerea intensității şi ritmului activităților fizice.

La Soroca, luni 17 iulie, vom înregistra +32 de grade ziua și +16 grade noaptea.  Marți, sunt prognozate averse cu descărcări, iar termometrele vor indica maxime de +30 de grade ziua și +16 grade, noaptea.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

Lucrările de reparație a străzii Academician Pavlov, din municipiul Soroca, sunt pe ultima sută de metri. Aici a fost deja turnat primul strat de beton asfaltic. Urmează să fie așternut și cel de-al doilea strat. Amintim că lucrările de reparație capitală a acestei străzi au demarat la mijlocul lunii iunie.

 Potrivit serviciului de presă al primăriei, pentru reparația str. Academician Pavlov, din bugetul primărie se vor cheltui circa 1 600 000 lei.  Strada este calea de acces spre izvorul din preajma fostei fabrici de bere, de unde sorocenii obișnuiesc să se aprovizioneze cu apă.

La moment, lucrări de reparații sunt desfășurate și pe str. Ștefan cel Mare, 134-136, iar lucrările de construcție a gardului de pe strada Decebal, s-au finalizat.

Gardul are o lungime de circa 140 metri și a costat bugetul primăriei aproximativ 240 000 lei. Inițiativa de a modifica aspectul vechiului gard aparține primarului Lilia Pilipețchi și asta din motiv că strada duce spre cetate, iar fostul gard știrbea nu doar din esteticul drumului, dar chiar și a orașului.

Foto Moldova 1
Categorie: Social

De la caniculă la ploi și grindină. Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de instabilitate atmosferică. Alerta meteo va intra în vigoare astăzi, 14 iulie, de la ora 17:00 și va fi valabilă până mâine dimineață, ora 08:00, pe întreg teritoriul țării.

Potrivit sinopticienilor, în perioada vizată se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice cu grindină și vijelie.

 Sâmbătă și duminică, la Soroca cerul va fi noros, însă precipitații nu se prevăd. Ziua mercurul din termometre va indica +26…+30 de grade, iar noaptea +15 grade C.

Log in or Sign up