Trei persoane au decedat și 3 au fost traumatizate într-un grav accident rutier produs cu puțin timp în urmă pe traseul R-20, între localitățile Step-Soci și Chiperceni din raionul Orhei.
Preliminar, un bărbat de 53 de ani conducând automobilul de marca Renault, având ca pasageri o femeie de 51 de ani, și trei minori, nu a ținut cont de viteza de deplasare în curbă și carosabil umed, ieșind pe contrasens și tamponându-se frontal cu un Lexus condus de un bărbat 45 de ani.
În urma impactului, șoferul, femeia și un minor de 13 ani din Renault au decedat la fața locului, iar pasagera din Lexus și alți doi minori din Renault au fost transportați la spitalul raional Orhei cu diverse traumatisme.
Politia se află la fața locului și stabilesc toate circumstanțele și vine repetat cu apelul: să fiți prudenți la drum. Ajustați viteza în funcție de drum și condiții meteo.
Membrul unui grup criminal organizat specializat în atacuri informatice, dat în urmărire internațională de către autoritățile Azerbaidjanului, a fost reținut în punctul de trecere a frontierei de stat Otaci. Bărbatul, cetățean azer, avea emis pe numele său mandat de arestare în vederea extrădării.
Ieri, 6 iulie 2023, pe sensul de intrare în Republica Moldova, printre călători a fost depistat străinul în vârstă de 36 de ani, care s-a legitimat la controlul de frontieră cu pașaport ucrainean. În cadrul procesării datelor din pașaport și verificării suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat că de fapt bărbatul este cetățean al Azerbaidjanului și, în baza de date INTERPOL, acesta figura ca dat în căutare internațională.
De asemenea, conform materialelor parven ite din partea Direcției Cooperare Polițienească Internațională a fost confirmat că persoana este cetățean azer și este căutat de către autoritățile de ocrotire a normelor de drept din țara de baștină cu scop de arest și extrădare.
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi, 7 iulie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul numit şi „Înaintemergătorul” pentru că a vestit venirea lui Isus Hristos.
După Fecioara Maria, prorocul Ioan este al doilea sfânt, cel mai venerat de creștini. În această zi, creștinii care țin postul Sfinților Apostoli Petru şi Pavel, au dezlegare la vin şi la peşte.
În calendarul popular, ziua de 7 iulie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Legenda spune că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, iar atunci când se prind în horă „dau puteri” deosebite florilor şi ierburilor, pe care le transformă în plante de leac.
Pe timpuri, sărbătoarea Sânzienelor era considerată de fete un prilej pentru a afla ursitul şi timpul când se vor mărita.
De la arșiță la averse puternice pe întreg teritoriul țării. Pe 7 iulie, la Soroca, temperaturile vor urca până la +25 de grade. Noaptea, termometrele vor indica până la +18 grade. Temperaturile sunt fierbinți în sudul țării, unde vom înregistra +34 de grade, dar instabilitatea atmosferică își va pune amprenta pe întreg teritoriul țării, unde izolat vor cădea averse puternice de ploi. Vântul va sufla din sud-vest, de la slab la moderat.
Sâmbătă, la Soroca, sunt prognozate averse puternice, cu temperaturi de + 20 de grade ziua și +13 grade noaptea. Duminică, ploile contenesc, iar termometrele vor indica +25 de grade ziua și +13 grade noaptea.
Amintim că până pe 12 iulie, este valabilă avertizarea meteo de pericol excepțional de incendiu cu caracter natural.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Soroca, au avut o intervenție la Tabăra de Odihnă pentru Copii „La Dumbrava”, din satul Volovița, raionul Soroca.
Oamenii legii, s-au întâlnit cu beneficiarii taberei, unde au venit cu recomandări utile pentru copii și le-au adus la cunoștință regulile de siguranță pentru a petrece o vacanță cât mai veselă, frumoasă și în siguranță.
De asemenea, copiii au putut face cunoștință și cu utilajele din dotarea poliției și automobilele de serviciu. Aceștia au primit și pliante informative, despre securitate.
La tabăra ”La Dumbravă” din satul Volovița, raionul Soroca, se odihnesc circa 300 de copii.
Pagina 252 din 433