SUA au introdus sancțiuni împotriva a doi oligarhi moldoveni, fugiți din țară. Este vorba despre Vladimir Plahotniuc și deputatul fugar Ilan Șor. Anunțul a fost făcut de ambasadorul SUA, la Chișinău. Sancțiunile prevăd inclusiv faptul că cei doi nu pot intra pe teritoriul Statelor Unite ca și imigranți. Soția lui Ilan Șor este vizată și ea de sancțiune.
KENT D. LOGSDON, AMBASADOR SUA LA CHIȘINĂU:”Despre amploarea corupției în care s-au implicat Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, ați trait mai mulți ani într-un stat capturat cu un sistem de justiție irodat, alegeri distorsionate și voturi furate în Parlament, cum și sacoșe cu bani transmise din mână în mână. Anunțul din această seară reprezintă suportul SUA, în eliminarea flagelului de corupție în Moldova.”
Lista include 21 de persoane și entități implicate în acte de corupție, care au adus prejudicii grave Republicii Moldova și cetățenilor ei, constatate de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei Americane. Sunt menționați și cei care au beneficiat de ajutor financiar ilegal în timpul campaniilor electorale, care au încercat să falsifice alegeri municipale, prezidențiale, parlamentare. Declarațiile au fost făcute de prim-ministra Natalia Gavrilița și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în cadrul unei conferințe de presă.
NATALIA GAVRILIȚA, PRIM-MINISTRU RM: „Pe lista celor sancționați, sunt menționați și cei care au beneficiat de ajutor financiar ilegal în timpul campaniilor electorale, ajutor care de fapt, fură votul veridic al cetățenilor, Igor Dodon și Mișcarea de Alternativă Națională. Hoții care au tot furat din buzunarul fiecărui cetățean, nu au șanse de scăpare, chiar dacă durează, ei nu au șansa să destabilizeze Moldova cu banii furați de la moldoveni. Elementele din sistemul de justiție care încă mai cred că reforma justiției nu va fi dusă până la capăt, au primit o dovadă foarte puternică că se înșală și zadarnic nutresc speranțe deșarte.”
. Astăzi la declarațiile de ieri persoanele vizate au venit cu replici, detalii în materialul video
Astăzi, 27 octombrie, s-au împlinit 15 ani de la explozia care avut loc în orașul Soroca, în care și-au pierdut viața patru persoane, printre care și un copil, iar ulterior și un salvator care participa la acțiunile de salvare. În seara de 27 octombrie 2007, explozia a aruncat în aer trei etaje a blocului de locuit de pe strada Ştefan cel Mare, 117. Localnicii care locuiesc în preajmă își amintesc cu un suspin în suflet de tragedie.”A avut loc o explozie, am ieșit la fereastră și am văzut că etajul 4 nu era, și etajul 5 cade peste etajul 4 și s-au început răcnete și strigăte. Dumnezeu să-I odihnească pe care au murit.” ”Durere mare în suflet, mai ales la cei apropiați, dar s-a întâmplat nu avem ce face.”
Sorocenii nu uită această zi, în fiecare an, cetățeni ai orașului și autorități depun flori la monumentul dedicat memoriei oamenilor care au decedat în deflagraţie. IURIE TĂNASE, VICEPREȘEDINTE A R.SOROCA: ”Seara când veneam din gospodărie, m-a telefonat cineva și mi-a spus că a exploadat o casă, primul ginf a fost dacă nu este casa mea. An de an noi venim aici să comemorăm pe cei care nu mai sunt printre noi. Am venit cu inițiativa de a construe o răstignire, s-a pus un monument. Dar astăzi se construiește o capela la inișiativa unei familii de soroceni” SVETLANA PĂUNESCU, VICEPREȘEDINTE A R.SOROCA: ”Această zi a rămas ca o zi tristă în memoria sorocenilor, ne amintim cu pietate și îi pomenim pe toți cei care și-au pierdut viața. Va fi aici o capela pentru că se vor oficia servicii divine. Vreau să accentuez marea mobilizare a sirocenilor, care au contribuit pentru a depăși această mare tragedie.”
La lucrările de salvare a persoanelor și deblocarea victimelor din ruine, au fost antrenate peste 150 de persoane din toate departamentele abilitate să reacționeze în situații de urgență, care timp de trei zile în continuu au efectuat lucrări de căutare şi recuperare a celor decedați.
.
Creștinii ortodocși de stil vechi, o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei. Cu această ocazie, în biserici au fost oficiate slujbe, iar în multe localități din țară, e marcat hramul.
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut la începutul secolului al 11-lea şi este cunoscută pentru minunile pe care le-a săvârșit prin rugăciune. Este izvor de bine¬cu¬vân¬ta¬re și însă¬nă¬to¬șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune.
Moaștele Sfintei, au cunoscut multe peregrinări, iar în iunie 1641 au fost aduse la Iaşi. Din anul 1888 sunt păstrate în Catedrala Mitropolitană din acest oraş
În ţară aproximativ 30 de femei poartă numele Parascheva, iar altele nouă mii se numesc Parascovia. În jur de 20 de femei poartă numele Paşa.
.
Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale au ieşit în vacanță de toamnă, care va dura cinci zile. Astfel, astăzi 26 octombrie, este prima zi în care elevii nu au mers la ore, aceștia urmând să revină în sălile de clasă pe 31 octombrie. Dascălii vin cu unele recomandări privind securitatea elevilor în timpul vacanței.
. Dascălii vin cu unele recomandări privind securitatea elevilor timpul vacanței. STELA TAGADIUC,DIRECTOR ADJUNCT EDUCAȚIE IPLT”C.STERE” ”De astăzi elevii sunt în vacanța de toamnă. Pentru a minimaliza riscurile, diriginții le-am amintit elevilor regulile de securitate. Să fie atenți și să nu deschidă ușa străinilor, la fel să fie atenți cu mediul online. Dacă merg la Nistru, să nu se bage în apă, iar dacă văd vre-un pericol să anunțe maturii.” După vacanță, profesorii își așteaptă elevii în sălile de clasă, sănătoși și cu noi forte. STELA TAGADIUC,DIRECTOR ADJUNCT EDUCAȚIE IPLT”C.STERE” ”Pe 31 octombrie, îi așteptăm sănătoși, cu mare interes de carte și bine dispuși pentru a continua munca noastră de zi cu zi.” Următoarea vacanță pentru elevi va fi cea de iarnă, care va începe la 25 decembrie. Până la sfârșitul anului de studii, elevii vor mai avea două vacanțe: cea de primăvară, care va dura patru zile și cea de Paști, de zece zile. În raionul Soroca sunt 46 de instituții de învățământ general, frecventate de circa 7 mii de elevi. Perioada vacanțelor elevilor în anul de studii 2022-2023 a fost stabilită de Ministerul Educației și Cercetării..
.
La data de 27 octombrie demarează Campania II de vaccinare antirabică a vulpilor în Republica Moldova. Distribuirea momelilor pe cale aeriană se desfășoară pe teritoriul întregii țări, din Aeroportul Internațional Mărculești.
Momelile sunt distribuite din avion, iar pentru aplicare și orientare corectă, se utilizează sistemul de navigare și distribuție direcționată prin satelit. Persoanele, numite și instruite, distribuie momelile din avion, cu excepția suprafețelor zonelor locuite, a lacurilor, râurilor și drumurilor naționale.
Timp de două săptămâni după distribuirea momelilor se recomandă restricționarea circulației libere a câinilor şi pisicilor în zonele respective, întrucât aceste animale reprezintă competitori pentru momeală. De asemenea, în regiunile în care s-au distribuit momeli, vânătoarea nu se recomandă pentru o perioadă de 14 zile de la distribuirea acestora.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor atenționează populația că vaccinul nu este destinat imunizării animalelor domestice dar, în cazul consumului accidental, s-a constatat că vaccinul nu este dăunător pentru acestea (câini și pisici).
. Dacă găsiți o momeală intactă, într-o zonă unde nu sunt copii sau animale de companie, lăsați momeala în acel loc.
Dacă găsiți momeala într-o zonă în care sunt copii sau animale de companie, protejați mâinile cu ajutorul mănușilor și, cu ajutorul unei pungi de plastic, luați momeala și plasați-o într-o zonă împădurită.
Principalul obiectiv al Campaniei este diminuarea progresivă a rabiei în Republica Moldova. În scopul informării corecte a populației, ANSA a demarat o amplă campanie de informare prin plasarea, în locuri publice, a afișelor informative aferente Programului respectiv.
Reamintim că campanii similare de vaccinare antirabică a vulpilor în Republica Moldova au fost desfășurate și în anul precedent.
Un tânăr de 26 ani, originar din Florești, a fost plasat în arest pentru 30 de zile după ce ar fi furat bunuri din șase locuințe în comunele Bubuieci și Tohatin. Prejudiciul cauzat se ridică la 80 700 de lei.
Acesta ar fi acționat în perioada lunilor septembrie-octombrie. Pe timp de zi a pătruns în locuințe prin forțarea geamului de termopan, de unde a sustras bijuterii din aur, tehnică, parfumuri de brand, etc.
În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii sectorului Ciocana, suspectul a fost identificat și reținut.
Asupra lui a fost depistat un rucsac în care se aflau mai multe șurubelnițe și mănuși.
. În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vinovăția.
Conform legislației în vigoare, el riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Liceul Teoretic „Petru Rareș” din municipiul Soroca are un nou director. Astăzi, 25 octombrie, a avut loc cea de-a treia și a patra etapă a concursului de ocupare a funcției de director a instituției. La concurs au participat două candidate, Oxana Idricean, care este cadrul didactic în cadrul liceului și șefa Serviciului de Asistență Psiho-Pedagogică a Direcției Învățământ și Cristina Prisăcaru-Ilieș, profesoară și director adjunct al LT ”Petru Rareș”.
În cadrul etapei de prezentare a planului de dezvoltare a instituției pentru următorii 5 ani, participantele au vorbit despre reglementarea procesului educational, viziunea strategică, probleme și oportunițăți.
În rezultatul celor patru etape, câștigătoarea concursului a fost desemnată doamna Cristina Prisăcaru-Ilieș, care timp de nouă ani a fost și director adjunct în cadrul liceului.
CRISTINA PRISĂCARU-ILIEȘ, CÂȘTIGĂTOAREA CONCURSULUI PENTRU FUNCȚIA DE DIRECTOR A LT ”PETRU RAREȘ” - Decizia de a participa la acest concurs a fost înrădăcinată în responsabilitate, am încercat să fac față lucrurilor și să promovez și ideile care le are colectivul profesoral, pentru că susținerea colectivului m-a făcut să fiu ceea ce sunt și să particip la acest concurs. Activând ca director adjunct pe educație din 2013, desigur că știu și cunosc toate momentele care necesită a fi rezolvate, reactualizate, reabilitate. Vorbim despre calitatea în educație, despre rezultatele la examenele terminale, vorbim despre reabilitarea sălii de sport în vederea creării condițiilor standardelor de calitate, din perspectiva școlii prietenoase copilului, mai vorbim despre reabilitarea sistemului de canalizare, pentru că în urma implementării proiectului “Reforma Învățământului în Moldova”, este nevoie și de un sistem de canalizare exterior foarte bun, bine amenajat și racordat la toate cerințele și necesitățile.
. Concursul este unul binevenit, deoarece permite selectarea unui director care să facă față provocărilor actuale, susține doamna Oxana Idricean, participantă în cadrul concursului. OXANA IDRICEAN, PARTICIPANTĂ ÎN CADRUL CONCURSULUI - Concursul de director este un exercițiu, care e obligatoriu să îl treacă fiecare director de școală, pentru că aici se face consolidarea cunoștințelor, se trece prin practica activității, fiecare înțelege cu ce scop este candidat și ce obiective are. Examenul se dă la Chișinău, aici îți faci tema pentru acasă, vii cu propuneri de schimbări și treci peste concurs. Comisia de concurs a ținut cont de mai multe criterii de evaluare, precum, studii, perfecționare, grad didactic sau managerial, experiența profesională și prezentarea proiectului planului de dezvoltare a ainstituției. ELENA PRODAN, ȘEF ADJUNCT DIRECȚIA ÎNVĂȚĂMÂNT SOROCA - La prima etapă au fost acceptate ambele și la etapa a doua, testarea la CTICE, doamna Prisacaru a primit 5 baluri și doamna Idricean a primit 3 baluri. Respectiv la etapa a treia care a fost evaluarea CV-ului s-a văzut o discrepanță și la ultima etapă, prezentarea planului de dezvoltare a instituțională pentru următorii 5 ani, am avut 11, 2 puncte de la doamna Idricean și 13,7 puncte de la doamna Prisăcaru-Ilieș. Am asigurat o întrecere echitabilă, am jurat corect și avem și un câștigător.
În următoarele zile va avea loc concursul pentru ocuparea funcției de director a gimnaziului din s.Racovăț, iar în timpul apropiat va fi desemnat prin concurs și directorul LT “Ion Creangă” din municipiul Soroca.
Astăzi, 24 octombrie, la ora 21.20 la Sor TV și Radio Soroca, vizionați sau ascultați emisiunea ”O istorie de succes”. Protagonist – Victoria Lungu. În emisiune veți afla destăinuiri, experiențe, eșecuri și succese din viața artistei.



Emisiunea ”O istorie de succes”. Protagonist – Victoria Lungu
Moldovenii se arată tot mai interesați de platforma compensatii.gov.md. După ce a fost lansată acum aproape două săptămâni, unii soroceni, deja s-au înregistrat, în timp ce alții sunt în proces s-o facă.
”Noi am fost la Primărie, ne-am înregistrat ajutați de asistentul social, doar că mă tem că vom rămâne ca cu lista pentru lemne.””Am auzit, dar încă nu m-am înregistrat, urmează s-o fac.””Am auzit, mă duc să strâng actele pentru a mă înregistra.”” Bunica s-a înregistrat, până când nu a primit nimic.””Am auzit mai multe căi de accesare, lumea zice că e mai ușor de pe telefonul mobil. Eu încă nu am reușit, dar plănuiesc.”
Odată cu platforma, Ministerul Muncii a lansat și înregistrarea asistată, pentru persoanele care nu au acces la internet și nu se pot înregistra individual. VLADIMIR NICUȚA, ȘEF DIRECȚIA ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIE A FAMILIEI SOROCA ”Platforma unică compesații.gov.md, a fost lansată și poate fi accesată de sine stătător, însă cei care nu au posibilitate să acceseze această platformă din anumite motive, se pot adresa la asistenții comunitari sau la bibliotecarii din raion.”
Potrivit șefului de la Direcția Asistență Socială, săptămâna trecută au fost înregistrați, doar de către asistenții comunitari, peste 1700 de consumatori. VLADIMIR NICUȚA ” Destul de active sunt consumatorii. La moment în raionul Soroca au fost asistate doar de asistenții comunitari pentru 1700 de cereri, pe parcursul săptămânii precedente.”
. Pe site, fiecare va introduce date despre membrii familiei, dar și alte acte. VLADIMIR NICUȚA ,ȘEF DIRECȚIA ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIE A FAMILIEI SOROCA ”Sunt necesare actele de identitate a celor care locuiesc în imobilul respectiv respective, să fie prezente datele referitor la contul personal la gaz și energie electrică.” Criteriile de atribuire a categoriei de vulnerabilitate, urmează să fie clare după data de 25 noiembrie. VLADIMIR NICUȚA ,ȘEF DIRECȚIA ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIE A FAMILIEI SOROCA ”Urmează ca după data de 25 noiembrie să fie adoptate hotărârile referitor la mărimea facilităților pentru consumatorii de gaz în special. N-o să fie alocate mijloace financiare, dar o să fie direct în factură.” Pentru a putea ajuta toți doritorii să se înregistreze în Sistemul Informațional „Vulnerabilitate Energetică”, cetățenii trebuie să dea dovadă de răbdare și o conlucrare cu asistenții comunitari, susține Vladimir Nicuța. ”Numărul total de consumatori este de peste 30 de mii, deci solicitări vor fi multe, de aceia numai prin înțelegere din toate părțile implicate, vom putea finaliza acest proces cu succes.”
Înregistrarea familiilor este posibilă până pe 25 noiembrie. Compensațiile vor fi acordate pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie și martie.
O intervenție de salvare neobișnuită a fost efectuată de salvatorii din Soroca. Angajații Direcției Situații Excepționale, au fost solicitați să salveze o lebădă, care risca să piară în apele râului Nistru, în regiunea autogării. Intervenția salvatorilor nu a fost simplă, iar într-un final lebăda a fost salvată cu succes.
După ce a fost scoasă din apă, lebăda a fost învelită într-o plapumă. Salvatorul spune că în cei 8 ani de activitate, este pentru prima data când salvează, o lebădă
VEACESLAV GROSU,SALVATOR ”A fost mușcată probabil de un câine, la aripă. Pentru a o salva am intrat în apele râului la circa un mentru și jumate. Pasărea a fost cuminte, așa că am reușit să o aduc cu bine la mal.Este pentru prima oară când salvez o lebădă.”
Lebăda cu traumă a fost depistată de către un trecător, care a și anunțat angajații de la situații excepționale. EUGEN DOGA,ȘEF SERVICIU PREVENȚIE DSE SOROCA”A parvenit un apel telefonic de la un sorocean, în cadrul Direcției Situații Excepționale Soroca, precum că pe malul râului Nistru, este o lebădă cu traumă. La fața locului a intervenit o autospecială cu doi salvatori, unde în comun cu angajații de la Stația Salvare pe Apă Soroca, au fost întreprinse măsuri comune și lebăda a fost salvată. După ce a fost extrasă din apă am depistat că o aripă a lebedei a fost cu traumă.”
. Fiind depistate traumele, lebăda a fost transmisă angajaților de la Direcția Raională de Siguranță a Alimentelor pentru îngrijiri ulterioare. ANATOLIE MUSCINSCHI, INSPECTOR SUPERIOR SECȚIA SĂNĂTATE ȘI BUNĂSTAREA ANIMALELOR ”A fost preluată pasărea, cu fractură la membru stâng și o parte a gâtului. La moment a fost făcută dizinfecția necesară. Lebăda va fi transportată la clinica veterinară.” După ce va fi tratată, lebăda va fi lăsată în libertate, în natură. Pasărea face parte dintr-un stol care şi-a făcut un obicei din a căuta mâncare pe malul Nistrului, în perioada rece a anului.
Pagina 186 din 213