Mai mulți nativi ai zodiacului vor avea parte de o săptămână excelentă, în timp ce alții se vor confrunta cu probleme serioase. Iată ce îți rezervă astrele pentru perioada următoare.
Berbec
Ai tendința să devii egoist/ă, iar asta îi cam deranjează pe cei din jurul tău. Trebuie să înveți să împarți din ceea ce ai tu, pentru că generozitatea îți va aduce numai lucruri bune la schimb. Apar și niște drumuri mai lungi de făcut în aceste zile.
Taur
Stai mai prost cu odihna în primele zile din această săptămână. Ai multe proiecte personale de făcut, dar ai parte de ajutor din partea celor dragi. Din fericire, recuperezi și cu somnul lipsă spre weekend. Ai măcar satisfacția că ai reușit să duci totul la bun sfârșit.
Gemeni
Ai renunțat în trecut la anumite persoane din viața ta, care erau importante pentru tine la acel moment. Însă, acum începi să te gândești tot mai des la acele decizii și să te întrebi dacă nu cumva ai greșit atunci când ai făcut asta, dar și dacă este prea târziu să-ți mai acorde o șansă.
Rac
Ai mult de muncă, așa că trebuie să faci niște sacrificii. Ai grijă totuși de sănătatea ta, căci pot apărea mici neplăceri pe la mijlocul săptămânii. Aștepți cu nerăbdare o sumă mai mare de bani de care ai neapărat nevoie ca să îți achiți datoriile.
Leu
Reușești să îți îndeplinești un vis uriaș, pe care îl credeai cu adevărat imposibil. Astrele sunt de partea ta, iar karma îți aduce noroc pe toate planurile în această zi. Îți arăți din plin recunoștința pentru toate lucrurile bune care se întâmplă acum în viața ta.
Fecioară
Apar multe frustrări din cauze care nu țin de tine, ci de cei din jurul tău. Trebuie să înveți să nu mai pui totul la suflet și să te consumi degeaba. Stresul cumulat pe o perioadă lungă de timp îți poate provoca probleme mai grave de sănătate.
Balanță
Reușești să faci niște economii semnificative tocmai atunci când ai cea mai mare nevoie să reduci cât de mult cheltuielile. Cea mai bună soluție este să pui deoparte banii pe care nu i-ai mai dat, pentru viitorul apropiat, căci nu se știe ce vremuri vin.
Scorpion
O lași mai moale cu munca și te concentrezi mai mult pe viața ta personală. Te răsfeți, îți acorzi mai mult timp doar pentru tine și pentru lucrurile care te împlinesc sufletește. Este posibil să îți aduci aminte și să reiei chiar și niște pasiuni mai vechi, de care nu ai mai avut timp să te ocupi.
Săgetător
Tensiunile generale din jurul tău și incertitudinile din viața ta îți dau o stare de agitație. Trebuie să te concentrezi pe aspectele pozitive și să înțelegi că nu ai puterea să controlezi totul așa cum ți-ai dori tu. Totul este imprevizibil în general, așa că trăiește cu bucurie fiecare clipă.
Capricorn
Ai mare noroc în dragoste. Fie cunoști pe cineva nou, care îți amintește cum se simt fiorii iubirii, fie petreci mai mult timp de calitate cu partenerul de viață, așa cum nu ați mai făcut de foarte multă vreme. O pauză doar pentru voi vă poate întări relația mai mult ca oricând.
Vărsător
Reușești cumva să te salvezi din orice situație dificilă. Depășești niște obstacole importante, spre mijlocul săptămânii. Aproape de weekend, primești niște vești foarte importante legate de bani sau de carieră. Ești unul dintre învingători în zilele următoare.
Pești
Ai parte de niște momente mai dificile cu sănătatea, dar ai pe lângă tine oameni care te îngrijesc cu multă atenție, așa că te repui rapid pe picioare. Spre mijlocul săptămânii, ai de luat niște decizii importante pe plan profesional, care ți-ar putea schimba complet traiectoria în carieră.
.
Prognoza meteo pentru această săptămână, anunță o vreme frumoasă în multe regiuni din țară.
Potrivit meteorologilor, vremea va fi una stabilă, cu temperaturi maxime cuprinse între 14 și 21 de grade și minime ce vor varia între 3 și 12 grade Celsius.
Cerul va fi variabil și vântul va sufla moderat, presiunea atmosferică va fi normală și va crește ușor spre sfârșitul săptămânii, precipitații nu se prevăd, anunță SHS.
La Soroca vremea se va menține stabilă. Luni, 24 octombrie, noaptea termomentrele vor înregistra +3..+6 C, iar ziua +16..+19 C. Marți, miercuri și joi, noaptea vor avea temperaturi de +6 +10 grade C, iar ziua mercurul din termometre va urca pînă la + 16 +19 grade C. În zilele de odihnă vremea se răcește ușor, astfel, înregistrând noaptea temperaturi de până la +5 +10 grade C, iar ziua maximile vor atinge +14 +17 grade C. De asemenea, dimineața și noaptea vor exista și condiții de ceață în zonele joase de relief.
.
Astăzi, 22 octombrie, la ora 8.30, două puncte de trecere a frontierei Otaci și Unguri și-au sistat activitatea. Potrivit Poliției de Frontieră, decizia a fost luată după informarea din partea autorităților din Ucraina privind alertele aeriene.
La ora 09:35, cele două puncte de trecere a frontierei Otaci și Unguri și-au reluat activitatea în regim normal. Fluxul de călători și mijloace de transport este minimal, circulație degajată. Transmite news Maker.md
.
Pe final de această săptămână se anunță zile friguroase, dar destul de însorite, cu înnorări trecătoare şi un val de aer rece venit din nord-vest.
Potrivit serviciului Hidrometeorologic de Stat, vântul continuă să bată, dar cu viteze mai mici ca ieri şi maximele se opresc la +11 grade, la Soroca. În orele nocturne se prognozează -2 grade, de aceea diminețile le întâlnim în condiții de brumă. Frigul persistă şi în Centrul Republicii, la Orhei și Ungheni. Și această regiune e stăpânită de înghețuri nocturne, iar mercurul din termometre coboară la -1 grad.
Ziua, soarele se menține pe cer și aduce valori de +11...+14 grade. Sudul rămâne cel mai cald, dar și aici, în unele zone în timpul nopții vor fi înregistrate înghețuri la sol. La Ștefan-Vodă, Comrat și Cahul vor fi perioade de Soare cu dinți și valori modeste de +12...+15 grade. Duminică la Soroca, sunt prognozate ploi slabe cu temperaturi ceva mai generoase, ziua vom avea maxime de până la +18 grade, iar noaptea +6 grade.
.
Mai multe persoane reținute, 3,5 milioane de lei ridicate, 55 de percheziții pe dosarul de finanțare ilicită a partidului Șor Acesta este rezultatul într-o singură zi de muncă a Procuraturii Anticorupție și altor instituții de drept vociferat de procuroara șefă, Veronica Dragalin, într-un briefing de presă la 20 octombrie:
„Procuratura Anticorupție continuă să demareze acțiunile de urmărire penală în cauza penală în care sunt investigate acțiunile pretinse ilegale a Partidului Șor. După cum am spus anterior grupul de urmărire penală a continuat investigațiile și a acumulat probe. Aceasta a inclus utilizarea măsurilor speciale de investigație autorizate de judecători de instrucție.
„Procuratura Anticorupție continuă să demareze acțiunile de urmărire penală în cauza penală în care sunt investigate acțiunile pretinse ilegale a Partidului Șor. După cum am spus anterior grupul de urmărire penală a continuat investigațiile și a acumulat probe. Aceasta a inclus utilizarea măsurilor speciale de investigație autorizate de judecători de instrucție.
Judecătorii au autorizat urmărirea vizuală, înregistrări de imagini și a convorbirilor la fel și primirea, transmiterea a banilor. Pe parcursul mai multor luni în procesul de investigație au fost identificate mai multe persoane responsabile de distribuirea unor sume mari de bani în numerar pe întreg teritoriul țării, precum au fost identificate și persoanele care au primit acel numerar. A fost documentată și plata în numerar către persoane care au fost transportate în capitală pentru a participa la protestele care au avut loc în fața Președinției și a Parlamentului. Ancheta a folosit informații de la jurnaliști de investigație pentru a urmări pistele și de a documenta aceste tipuri de plăți. Au fost audiate mai multe persoane, unii dintre ei au cooperat pentru a identifica această distribuție de numerar. În baza probelor acumulate a fost identificată modalitatea de transmitere a banilor de către grupul criminal organizat Șor și în special acoperirea cheltuielilor de transportare și participare a persoanelor organizate la proteste.
. Ieri seara începând cu ora 23:00 o echipă de trei procurori de la Procuratura Anticorupție și mai mulți ofițeri CNA au efectuat urmăriri vizuale pentru a documenta distribuirea banilor de către persoanele suspectate. La aproximativ ora 5 dimineața o persoană a fost identificată cu o geantă care a părăsit orașul Chișinău și s-a deplasat spre nordul țării. În jurul orei 7:00 persoana a fost reținută în flagrant în timp ce transmitea bani unui lider al organizații teritoriale raionale al Partidului Șor. În cursul zilei au fost efectuate 55 de percheziții la domiciliile și mijloace de transport la persoane suspectate.
În mai multe locații am ridicat aproximativ 20 de pungi negre cu aceeași emblemă, pungile au o etichetă albă lipită pe ele cu nume de raioane. În total estimăm că astăzi s-au ridicat aproximativ 3,5 milioane lei în aceste pungi. Într-o pungă neagră cu numele Călărași am găsit suma cu peste 25 de mii de lei. Sumele de astăzi includ lei și dolari. Această sumă de 3,5 milioane lei reprezintă sume săptămânale. Până la această oră au fost reținute 8 persoane și urmărirea penală continuă”, a spus Dragalin.
O locuitoare a satului Parcani, merge în diferite instanțe pentru a-și face dreptate, după ce a cumpărat un produs expirat de la magazinul din localitate. Femeia spune că în luna iulie a procurat un tacâm de pui care era alterat și în rezultat s-a adresat la Direcția Teritorială pentru Siguranța Alimentelor, iar pentru că acțiunile reprezentanților direcției nu au mulțumit-o, femeia a apelat la ANSA.
VALENTINA MANU, LOCUITOARE S.PARCANI - M-au uitat, era necalitativă carnea, osul negru, miros neplăcut. Am telefonat la ANSA, m-am prezentat la magazine, le-am demonstrate produsul, ei nu au vrut să i-a carnea la expertiză la analiză de laborator. Pe urmă mi-au dat un răspuns neadecvat, că mi s-a întors paguba material, au zis că nu s-au găsit produse necalitative, dar a venit ANSA de la Chișinău și a controlat și a găsit produse necalitative și le-a aplicat sancțiune. Dânsa n-a recunoscut, pe urmă mi-a zis ca să-mi de-a 25 de lei ca să-mă retrag cererea, iar eu am refuzat. Pe data de 5 august a venit la mine Victor Postolachi, mi-a adus răspunsulde la ANSA și mi-a adus și o bere trofeu ca să mă cumpere. A venit seara șeful de la ANSA am scris o cerere și a dat-o la comisia disciplinară.
Potrivit șefului interimar a Direcției Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor, conform procedurii, în timpul controlului, inspectorii au verificat produsul reclamat în petiție. IURIE GUMENCO ȘEF INTERIMAR, DIRECȚIA TERITORIALĂ PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - Doamna Manu Valentina, din satul Parcani, a procurat un tacâm de pasăre, a socotit că e alterat, conform petiției, angajații au plecat la un control inopinat. La fața locului nu au depistat așa tacâm și nici contractele între așa firmă și agentul economic. Conform procedurii, dacă este o petiție se verifică produsul reclamat. Acolo s-a exprimat în general și s-a verificat tot magazinul, și s-au găsit careva produse neetichetate și ceva expirat. băieții s-au axat doar pe produsul reclamat.
Pentru că nu a fost de acord cu răspunsul primit, Valentina Manu a scris o petiție, în care a specificat că în timpul procedurii de control au fost efectuate careva încălcări. În acest context Direcția Teritorială Pentru Siguranța Alimentelor Soroca, a demarat o anchetă de serviciu. IURII GUMENCO ȘEF INTERIMAR, DIRECȚIA TERITORIALĂ PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - A fost anunțată prin răspuns doamna Manu, la care ea nu a fost de accord și a mai scris o petiție cu careva încălcări în control, conform acestor informații a fost derulată ancheta de serviciu. Au fost depistate abateri de procedură, ca rezultat au fost aplicate sancțiuni disciplinare, avertisment la doi colegi și șefului secției – retrogradare din funcție. Despre rezultatele anchetei a fost informată petiționara și organele erarhic superioare.
. Femeia nu este de acord cu rezultatele anchetei și este decisă și în continuare să bată și la alte uși pentru a căuta dreptatea.
“Fiecare dintre noi poate stinge un bec”, este îndemnul Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, oficialul a venit pe rețelele de socializare cu un video la Guvern prin care îndeamnă cetățenii să economisească curent, în contextul crizei energetice.
Fiecare dintre noi poate stinge un bec. Milioane de oameni înseamnă milioane de becuri stinse. Acest lucru înseamnă că o țară întreagă economisește. În prima jumătate din luna octombrie, toată țara a consumat cu 16% mai puțină electricitate. Dar e nevoie de mai mult. Împreună putem să contribuim la asigurarea securității energetice a țării.
“Fiecare dintre noi poate stinge un bec”, este îndemnul Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, oficialul a venit pe rețelele de socializare cu un video la Guvern prin care îndeamnă cetățenii să economisească curent, în contextul crizei energetice.
Fiecare dintre noi poate stinge un bec. Milioane de oameni înseamnă milioane de becuri stinse. Acest lucru înseamnă că o țară întreagă economisește. În prima jumătate din luna octombrie, toată țara a consumat cu 16% mai puțină electricitate. Dar e nevoie de mai mult. Împreună putem să contribuim la asigurarea securității energetice a țării.
.
În următoarele zile vremea se răcește, meteorologii prognozează vânt moderat pe întreg teritoriul țării.
Maximele vor oscila între +7 și+12ºC pe timp de zi, iar noaptea mercurul va coborî până la 3 grade Celsius, în următoarele zile nu se prevăd schimbări esențiale, decât temperaturi puțin mai ridicate, astfel vineri mercurul va urca pînă la 13 grade C, sâmbătă vom avea până la 15 grade C, iar duminică se vor înregistra maxime de pînă la 18 grade C. Vântul va sufla din nord-vest moderat, în toată țara, cu intensificări.
Presiune atmosferică va fi ridicată.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de stat, la începutul săptămânii viitoare, vremea se va încălzi ușor.
.
Angajații instituțiilor bugetare vor primi o plată unică în mărime de 3.000 de lei. De acest ajutor bănesc vor beneficia angajații al căror salariu mediu lunar, calculat proporțional timpului efectiv lucrat pentru ultimele trei luni nu depășește 15 mii de lei. Hotărârea de Guvern privind repartizarea și redistribuirea unor alocații aprobate în Legea bugetului de stat pentru anul 2022 a fost aprobată în cadrul ședinței din 19 octombrie
La fel, în ședința din 19 octombrie a fost adoptat creșterea cu 10% a salariilor medicilor. Un alt subiect de pe agenda ședinței a fost simplificarea accesului la Fondul de garantare a creditelor și suplinirea acestuia cu 300 milioane de lei.
Ședința Guvernului s-a desfășurat la Ungheni, unde au participat și reprezentanți din regiune care au discutat problemele locale.
.
La Soroca a început sezonul de încălzire la grădinițe. Primarul municipiului a semnat, o dispoziție în acest sens. Pe parcursul zilei de ieri, 17 octombrie, au fost deja conectate la sistemul centralizat, toate instituțiile de educație timpurie.ANNA OJOG, VICEPRIMAR MUN. SOROCA ”În municipiu avem 9 instituții de educație timpurie. Începând cu data de 17 octombrie a început sezonul de încălzire, pentru că temperaturile erau scăzute pentru copilași. Probleme la conectare nu sunt. Am reușit să emitem o dispoziție din 14 octombrie, pentru a asigura un confort pentru pici și angajații instituțiilor.”
Potrivit directorilor de grădinițe, în instituții, mercurul din termometre abia de atingea 13 grade cu plus. ELENA PALANCIUC,DIRECTOR GRĂDINIȚA N.5 ”Chiar era foarte rece,13-14 grade în instituție, în dormitor era frig. Mulțumim Primăriei că de ieri am fost conectați la sistemul de încălzire și spre sfârșitul zilei, erau +20 de grade, în instituție. Copiii astăzi, deja erau îmbrăcați mai lejer, e mult mai bine.”
Tradițional, startul sezonului de încălzire se anunță atunci când temperatura medie a aerului nu depășește plus 8 grade Celsius timp de trei zile consecutiv. Decizia autorităților este binevenită mai ales că meteorologii au anunțat pentru miercuri cod galben de îngheț. În următoarele zile vremea va fi rece, iar în noaptea de marți spre miercuri temperaturile vor ajunge până la minus un grad.
Cât privește școlile și liceele din oraș și raion, potrivit vicepreședintei raionului Soroca, Svetlana Păunescu, parțial, unele deja au fost conectate la agentul termic, iar majoritatea instituțiilor de învățământ vor începe sezonul de încălzire, după vacanța de toamnă.
.
Pagina 187 din 213