Elevii instituțiilor de învățământ din Republica Moldova intră în vacanța de toamnă. Conform structurii anului școlar, elevii vor ieși în vacanță în data de 1 noiembrie și se vor întoarce la lecții în data de 5 noiembrie. În total, elevii se vor odihni timp de 5 zile.
Pe parcursul anului de studii, elevii vor beneficia încă de trei vacanțe, plus cea de vară. După vacanța de toamna va urma cea de iarnă 23 decembrie – 8 ianuarie, când se vor odihni 17 zile. Va urma vacanța de primăvară, 8-12 martie și vacanța de Paște, 4-13 mai.
Luni, 30 octombrie, vom avea parte de o zi parțial însorită și liniștită la Soroca. Soarele ne va zâmbi pe alocuri, însă totuși cerul va fi noros pe tot parcursul zilei. Vântul va sufla ușor, aducând o adiere plăcută. Temperaturile vor fi într-un interval confortabil, cu maxime de până la +21 de grade Celsius și minime de +8 grade Celsius.
Pentru ziua de marți, ne așteptăm la aceleași condiții favorabile. Vom avea parte de o zi liniștită, cu temperaturi maxime de până la +21 grade Celsius și minime de +11 grade Celsius. Deși cerul va fi noros precipitații nu vor fi, anunță meteorologii.
În prima zi de noiembrie, se anunță o schimbare bruscă a vremii. Vom avea parte de o zi mai răcoroasă, cu temperaturi maxime de până la +16 grade Celsius și minime de +11 grade Celsius. Cerul va fi înnorat și sunt posibile ploi slabe, așa că meteorologii ne recomandă să pregătim umbrelele.

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD au identificat și reținut un cetățean rus, dat în urmărire prin INTERPOL. Bărbatul de 37 de ani era căutat de către autoritățile ruse, acesta ar fi implicat în activități teroriste și afiliere cu organizații teroriste internaționale.
Conform legislației din Rusia, persoana riscă detenție pe viață.
În noaptea de 28 octombrie 2023, acționând în baza alertei de risc emisă de INTERPOL, polițiștii de frontieră au reușit să rețină cetățeanul rus, care a intrat în Republica Moldova prin segmentul transnistrean.
Bărbatul va petrece următoarele 72 de ore în izolatorul de detenție provizorie al IP Cahul, în timp ce autoritățile pregătesc cazul său pentru prezentarea în instanța de judecată, în vederea luării unei decizii și extrădării acestuia.
Razele de soare, care pe alocuri de ascund după nori, aduc temperaturi generoase pentru această perioadă. La Soroca, sâmbătă 28 octombrie, vremea va fi cu nori pe cer. Termometrele vor indica până la +18 de grade Celsius. Noaptea, termometrele vor arăta până la +9 grade.
Vântul va sufla din est, de la slab la moderat.
În Centru, termometrele vor indica până la +20 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +11 grade.
În Sudul țării, vom avea parte de circa +22 de grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi minim +13 grade.
Duminică, la Soroca, cerul se menține noros, iar mercurul din termometre va indica +18 grade ziua și +7 grade noaptea.
Din 2007, ziua de 27 octombrie, este scrisă cu negru în calendarul Elenei Savițcaia din Soroca. Femeia a fost locatara blocului de locuit de pe strada Ştefan cel Mare, 117. Aproape de ora 22.00, o explozie puternică care a zguduit întregul oraș, a distrus o parte din bloc.
Deși astăzi locuiește într-un bloc din inima Sorocii, își amintește de fiecare dată cu nostalgie de cei 21 de ani, trăiți aici.
Nina Onilova, care locuiește în blocul din preajmă, spune că a fost martoră și a văzut cum salvatorii scoteau vitimile de sub ruine.
Cu depuneri de flori, au fost prezente și autoritățile locale.Pe locul fostului bloc de locuit a fost ridicată o capelă. Cu această idee a venit un om de afaceri din Soroca. Construcția a început în vara anului trecut.
Amintim că în urma deflagrației și-au pierdut viața Alina Sterleţchi, o fetiță de 11 ani, Anatol Lozinschi, în apartamentul căruia a avut loc explozia gazului și soții Lidia şi Grigore Palamari, după decesul cărora au rămas orfane, două fete. Ulterior și-a pierdut viața și salvatorul Igor Gheleţchi.
Pagina 201 din 612