Început de săptămână cu soare, dar vreme rece la Soroca. Luni, 13 noiembrie, termometrele vor indica până la +9 grade Celsius. Noaptea va fi mai răcoroasă, astfel că termometrele vor arăta 0 grade.
Nu se prevăd precipitații, iar vântul va sufla de la slab la moderat.
În Centru, termometrele vor indica până la +11 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +2 grade.
În Sudul țării, vom avea parte de +13 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi minim +4 grade.
Marți, la Soroca, meteorologii anunță ploi slabe. Termometrele vor indica +9 grade. Noaptea va fi rece astfel că termometrele vor arăta până la -1 grad.
Miercuri, cerul va fi variabil, iar mercurul din termometre va indica +9 grade ziua și +3 grade, noaptea.
Silvia Pigovici este moldoveanca care a crescut, a învățat și a lucrat la Soroca, iar acum 23 de ani a ales să-și schimbe cursul vieții alegând drumul spre Parma din Italia. Datorită perseverenței a reușit să treacă peste toate barierele pe care le întâlnesc majoritatea migraților, iar astăzi este directoarea unei Academii profesionale teatrale din Italia.
Academia, pregătește actori profesioniști, în decurs de doi ani aceștea sunt instruiți de către 11 profesori, atât din Italia, cât și din afară.
Deschiderea Academiei, este o continuitate a ”Pescărușului”, lansat în 2013, o Companie Teatrală din Parma. Mai mult decât atât, pasiunea pentru actorie, i-a adus sute de spectacole montate și jucate în mai multe orașe ale Italiei.
Mamă a doi copii și bunică a 3 nepoți, Silvia Pigovici, este femeia care știe cum trebuie să comunice cu elevii ei, încât să le câștige încrederea, ca într-un final, împreună, să obțină rezultate frumoase. Cu actorii ei, a făcut și multe acte de caritate, inclusiv pentru copii bolnavi din Moldova.
Ca orice moldoveancă, a plecat în Italia în căutarea unei vieți mai bune, însă gândul mereu este acasă, spune ea, la baștină.
Istoria Silvia Pigovici, ne convinge încă o data, că munca, îl face pe om și că viața este o loterie, în care într-o zi te poți trezi directoarea unei Academii din Italia.
Se anunță vânt puternic în toată țara. Specialiștii Serviciului Hidrometeorologic de Stat au emis o alertă de cod galben de instabilitate atmosferică. Mai exact, pe 10 noiembrie, până la ora 20:00, se prevăd intensificări ale vântului sud-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.
La Soroca cerul va fi noros, iar termometrele vor indica +13 grade. Noaptea minimele vor ajunge la + 3 grade. În centrul, termometrele vor indica +15°C, iar noaptea +5 grade. În sudul țării mercurul din termometre va indica +17°C. Noaptea se vor înregistra +7 grade.
Sâmbătă, 11 noiembrie, la Soroca, meteorologii anunță ploi slabe cu vânt. Termometrele vor indica +14 grade ziua și + 6 grade noaptea.
Duminică, vom avea vreme rece cu ploi. Mercurul din termometre indicând +11 grade. Noaptea temperaturile vor indica +4 grade.
TVC cu pitici. Copii de la Grădinița nr.15 ”Clopoțel”, din municipiul Soroca, au organizat în premieră, un TVC cu genericul ”Toamna aurie”. În concurs, a participat grupa mare ”Piticii”, care a format două echipe: strugurașii și gutuile. Copii, au avut de susținut șapte probe, în care s-au prezentat cât mai original, au recitat expresiv, au cântat, dansat dar și confecționat echibane de toamnă.
Toate probele erau jurizate de către un juriu, care pe lângă muzică și dans, a avut și degustații. În concurs, la una dintre probe, au fost implicați și tăticii, care au avut misiunea de a prepara o salată din legumele toamnei.Copii au dăruit emoții, dar au și primit. Surpriza cea mare, a fost ursul gigant.
Într-un final, juriul, a făcut totalurile, iar câștigătoare a ieșit, prietenia.Pentru curajul și talentul lor, copii au primit diplome și medalii dulci.
Educatoarea grupei ”Piticii”, care a fost și moderatoarea TVC-ului, susține că munca copiilor, a dat roade frumoase.Tvc-ul ”Toamna aurie” a inclus și o expoziție cu lucrări de toamnă, dar și bucate tradiționale.
La grădinița ”Clopoțel” din mun. Soroca, activează șase grupe, unde merg 150 de copii, care sunt îngrijiți de 26 de angajați.
Creștinii ortodocși de stil vechi, îl sărbătoresc astăzi, 8 noiembrie pe Sfântul Mucenic Dimitrie. Acesta mai este numit în popor izvorâtor de mir și mare făcător de minuni. În această zi, în toate bisericile de stil vechi din ţară este oficiat serviciul divin, Iar în mai multe localități este marcat Hramul, cum ar fi și regiunea Bujărăuca, din mun. Soroca.
Sfântul Dimitrie s-a născut în orașul Salonic și provine dintr-o familie nobilă, care l-a crescut în credință. Pentru faptele sale bune acesta a fost torturat și aruncat într-o temniță, iar mai apoi a fost străpuns de sulițele mai multor soldați.
Tradiția spune că Sfântul Dimitrie este considerat patronul caselor, al păsărilor și animalelor. În această zi este bine ca, creștinii să împărțească daruri pentru sufletele morților, grâu fiert, colaci, nuci, prune uscate rostind rugăciuni pentru iertarea sufletelor celor trecuți dincolo.
Sfântul Dimitrie este considerat tutelarul iernii, astfel se spune că în această zi căldura intră în pământ, iar gerul începe să se facă simțit. Dacă în această noapte este lună plină și cer senin, iarna va fi blândă, dacă luna este plină dar cerul este acoperit de nori sau dacă plouă, iarna va fi aspră și cu nămeți.
În R. Moldova locuiesc peste 37 de mii de persoane care poartă numele Dumitru sau Dimitrie, Dumitriţa şi Dumitra. Mulţi creştini îşi iau icoana Sfântului Dumitru ca hram al casei, să-i aibă în pază.
Pagina 198 din 612