După mai multe ședințe eșurate, consilierii raionali de la Soroca, s-au convocat din nou în ședință. De această dată, numărul consilierilor a fost suficient, pentru ca ședința extraordinară a Consiliului raional Soroca, să aibă loc.
Chiar și așa, nu au fost examinate toate cele 19 subiectele, incluse pe ordinea de zi. Din startul ședinței, consilierul Victor Ciuvaga, a ieșit în în fața colegilor, cu o luare cuvânt.
Întâmplător sau nu, amendamentul consilierului Ciuvaga, vine după ce ieri, la știrile Sortv, a fost divuzat un reportaj despre asistenții personali, care nu și-au primit salariile deja de patru luni. Amendamentul consilierului Victor Ciuvaga, a fost supus procedurii de vot, astfel obținând 11 voturi pro. Amendamentul a întrunit numărul majorității, ca ulterior, consilierii să voteze și subiectul 6/9, ce ține de corelarea și modificarea bugetului pentru anul 2023, unanim.
Acum când a fost aprobat proiectul de decizie, asistenții personali, urmează să-și primească salariile reținute, cel mult până la sfârșitul săptămânii, ne-a comunicat Svetlana Păunescu, șefa Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei.
Ce ține de celelalte 18 subicete, care erau pe ordinea de zi și care au fost excluse , vor fi aprobate într-o altă ședință a Consiliului raional, care din spunele secretarei consiliului, va avea loc, în cel mult zece zile.
După două ședințe eșuate, Consiliul Raional Soroca, anunță o nouă convocare. Ședința extraordinară urmează să fie desfășurată mâine, 1 august, ora 10.00, în sala de ședințe a Consiliului raional.
Cu o oră mai devreme, la 9.00, în sala de protocol a Consiliului, va fi convocată comisia de specialitate pentru buget, finanțe și administrarea patrimoniului.
Proiectele deciziilor, care rămân aceleași, din ordinea de zi din 27 iulie, le puteți accesa pe pagina oficială a consiliului.
Sute de bugetari ai raionului Soroca, riscă să rămână fără salarizare pe un termen de patru luni, asta după ce nici astăzi, ședința Consiliului raional Soroca, nu a mai avut loc. Pe ordinea de zi, urma să fie aprobate mai multe subiecte ce țin de buget și finanțe.
Consilierii, care s-au prezentat la ora 10.00, la comisia de specialitate și care au lipsit nemotivat de la ședința ordinară a consiliului, oraganizată la ora 11.00, au venit cu declarații pentru presă.
Întrebați de ce nu s-au prezentat la ședința comisiei de specialitate pe buget și finanțe, socialiștii, au motivat că întrebările, au fost discutate în cadrul altor comisii.
Încă ieri, președintele raionului Soroca, spunea că toate cele 19 subiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței, au avizul pozitiv al comisiilor de specialitate.Vicepreședinta raionului, Alla Bordianu, susține că astăzi, practic, este ultima zi, când consilierii trebuie să aprobe proiectele de decizii ce țin de buget și finanțe.
La scurt timp după ce au părăsit sala, unde era desfășurată ședința Consiliului raional Soroca, cei 16 consilieri raionali, au făcut declarații pentru presă. Aceștea, au explicat motivul de ce au baicotat ședința.
Pe lângă faptul că nu a fost desfășurată ședința comisiei de specialitate, nici alegerea președintelui ședinței Consiliului raional, nu s-a desfășurat corect, susțin consilierii. Consilierul Todirean, care a fost propus să prezideze ședința Consiliului, acuză conducerea raionului, că ar fi axată pe interesele personale.
Consilierii, susțin că vor solicita conducerii raionului, organizarea unei ședințe extraordinare a Consiliului raional.
O nouă ședința a Consiliului raional Soroca, amânată. De această dată mărul discordiei, fiind alegerea președintelui ședinței. În urma procedurii de vot, ambii candidați, Ion Manea și Iurie Todirean, acumulâd câte 16 voturi. Într-un final, președintele raionului, numintu-l pe Ion Manea, să prezideze ședința.
Decizie incorectă, a afirmat consilierul Victor Ciuvaga, care a declarat că părăsește sala.Acesta, fiind urmat și de alți 15 consilieri, prezenți în sală. După care secretara consiliului, anunță că ședința nu este deliberativă.
Potrivit conducerii raionului ședința, urmează să fie convocată repetat, în decurs de cel mult zece zile.
Pagina 461 din 612