Numărul copiilor din Republica Moldova continuă să fie în scădere, iar natalitatea înregistrează noi diminuări. Datele prezentate de Biroul Național de Statistică arată că, la începutul anului 2025, în țară locuiau aproximativ 553 de mii de copii cu vârsta de până la 18 ani, ceea ce reprezintă 23,2% din populația cu reședință obișnuită.
În anul 2025 s-au născut 22,1 mii de copii, cu 6,6% mai puțini decât în anul precedent. Majoritatea nou-născuților au fost băieți, iar vârsta medie a mamelor la prima naștere a fost de 26,7 ani. În mediul rural, femeile devin mame mai devreme decât în mediul urban.
Scăderea numărului de copii se reflectă și în sistemul educațional. La sfârșitul anului 2025, instituțiile de educație timpurie aveau înscriși aproape 123 de mii de copii, cu peste 4 mii mai puțini decât în anul precedent. De asemenea, numărul elevilor din învățământul primar și secundar general a scăzut ușor, ajungând la 334,6 mii.
Raportul evidențiază și situația socială a copiilor. La sfârșitul anului trecut, circa 17,4 mii de copii se aflau în situații de risc, aproape 80% dintre aceștia fiind din mediul rural. Majoritatea cazurilor sunt legate de neglijarea copiilor, iar peste 600 de minori au fost înregistrați ca victime ale violenței.
În domeniul sănătății, cele mai frecvente afecțiuni în rândul copiilor au fost bolile aparatului respirator, leziunile traumatice și bolile infecțioase. Totodată, în anul 2025 au fost înregistrate peste 305 mii de cazuri noi de îmbolnăviri la copii cu vârste între 0 și 17 ani.
Datele statistice arată și că gospodăriile cu copii dispun de venituri mai mici decât cele fără copii. În medie, veniturile lunare ale unei persoane din gospodăriile cu copii au constituit 4.870 de lei, fiind de aproximativ 1,4 ori mai mici decât în gospodăriile fără copii. Totodată, peste 11% dintre gospodăriile cu copii aveau cel puțin un membru plecat peste hotare la muncă.
Potrivit Biroului Național de Statistică, tendințele demografice actuale confirmă continuarea procesului de reducere a populației tinere, fenomen care influențează direct sistemul educațional, piața muncii și dezvoltarea socială a țării.

Sursa: Biroul Național de Statistică
Municipiul Soroca este pregătit să marcheze Ziua Internațională a Copilului printr-un program variat de activități dedicate celor mici. Luni, 1 iunie, copiii și părinții sunt invitați să participe la parade, spectacole, concerte și activități de divertisment organizate de Primăria municipiului Soroca.
Sărbătoarea va începe la ora 09:30, cu adunarea instituțiilor preșcolare în scuarul Cetății Soroca. La ora 10:00 va fi dat startul tradiționalei Parade a Copilăriei, care va porni de la Cetate și va continua pe strada Independenței până la Palatul de Cultură.
La Palatul de Cultură, micii spectatori vor putea urmări spectacolul de păpuși „Prietenii Pădurii”, prezentat de Teatrul de păpuși „Scăpărici”. Ulterior, în Parcul „Grigore Vieru”, copiii vor avea parte de jocuri, surprize și întâlniri cu animatorii, într-un program organizat în parteneriat cu Centrul de Tineret Soroca și Asociația Obștească „Inimă de mamă”.
Începând cu ora 13:00, în Parcul „Mihai Eminescu” va avea loc concertul „Miracolul copilăriei”. Pe scenă vor evolua tineri interpreți și colective artistice din municipiu, inclusiv studiourile muzicale „Bravo Star”, „Media-Ton”, „AR-Studio”, ansamblurile „Nistrenii” și „Bujoreii”, precum și mai multe cercuri de dans și muzică.
Programul festiv va continua și seara. De la ora 18:00, în incinta Cetății Soroca, Studioul muzical „Golden Star” va prezenta un spectacol de divertisment dedicat copiilor și familiilor acestora.
Autoritățile locale invită toți sorocenii să participe la evenimentele pregătite și să sărbătorească împreună una dintre cele mai îndrăgite zile din an – Ziua Internațională a Copilului.
Escrocheriile continuă să reprezinte un pericol pentru cetățeni, iar fenomenul se manifestă tot mai activ și în raionul Soroca. Un caz recent demonstrează cât de mari pot fi pierderile provocate de infractori. Un locuitor al raionului a fost înșelat și a transmis escrocilor aproximativ 250 de mii de lei.
În contextul creșterii numărului de asemenea infracțiuni la nivel național, Inspectoratul de Poliție Soroca a desfășurat, în ultimele zile, o serie de activități de informare și prevenire în localitățile raionului. Polițiștii au discutat cu cetățenii, reprezentanții administrației publice locale, colective de muncă și tineri, explicând cele mai frecvente metode utilizate de escroci.
Printre schemele despre care au fost avertizați cetățenii se numără apelurile telefonice privind presupuse accidente în care ar fi implicate rude apropiate, solicitările de date bancare din partea unor persoane care se prezintă drept angajați ai băncilor, dar și mesajele false care promit câștiguri sau investiții profitabile.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu ofere datele cardurilor bancare și codurile primite prin SMS, să nu transfere bani persoanelor necunoscute și să verifice întotdeauna informațiile primite înainte de a lua o decizie.
Poliția îndeamnă cetățenii să manifeste maximă prudență și să anunțe imediat autoritățile în cazul în care sunt contactați de persoane suspecte.
Urmăriți reportajul video pentru a afla care sunt cele mai răspândite metode de înșelăciune și cum vă puteți proteja de escroci.
Evenimente solemne cu ocazia încheierii anului de învățământ au avut loc astăzi în școlile din Soroca. „Ultimul sunet” s-a dat în cele 43 de instituții, pentru cei circa 7 mii de elevi.
Președintele raionului, Veaceslav Rusnac, a participat la festivitatea desfășurată la liceul ”Petru Rareș” din municipiu. Președintele a adresat un mesaj de felicitare profesorilor, absolvenților și elevilor cu finisarea anului de studii 2025-2026, mulțumindu-le pentru susținere și implicare în activitățile realizare de către consiliul raional. Totodată, dorindu-le vacanță plină de liniște, pace și sănătate.
Data de 29 mai a fost stabilită drept ultima zi de școla, deoarece ziua tradițională, 31 mai, revine în acest an duminică. Pentru elevii claselor a IX-a și a XII-a, procesul de studii s-a încheiat pe 25 mai, când s-a început perioada de pregătire pentru examenele de absolvire.
Creștinii din Soroca sunt invitați să participe la un eveniment deosebit pentru comunitatea ortodoxă. Sâmbătă, 30 mai, va avea loc sfințirea bisericii cu hramul „Sfântul Cuvios Serafim de Sarov” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, situată în cartierul Soroca Nouă.
Parohul lăcașului sfânt, preotul Andrei Seredenco, îi îndeamnă pe toți credincioșii să ia parte la această sărbătoare, care marchează un moment important în viața comunității și a bisericii.
Evenimentul va reuni clerici, credincioși și oaspeți veniți din diferite localități pentru a participa la slujba de sfințire și la programul religios pregătit cu această ocazie.
Vă invităm să urmăriți reportajul video pentru mai multe detalii despre desfășurarea evenimentului și mesajul adresat credincioșilor de către parohul bisericii.
Pagina 8 din 625