Președinta a menționat finalizarea a 100 de proiecte „Satul European” și lansarea unui program actualizat, numit „Satul European Expres”.
„În toate vizitele și discuțiile pe care le am cu oamenii în localitățile pe care le vizitez mi se spune despre necesități imediate. Am solicitat Guvernului ca în perioada imediat următoare să deschidă concursul pentru programul Satul European Express. Proiectul va îndeplini următoarele condiții: să permită localităților să implementeze proiecte rapide cu termen de finalizare de 6 luni și să rezolve necesitățile urgente ale localităților și să fie simplificată procedura de înscriere a proiectelor în concurs.
Cele 100 de proiecte finalizare în doar un an demonstrează angajamentul nostru de a îmbunătăți condițiile de trai ale moldovenilor de la un capăt în altul al țării. Sat cu sat Europa va ajunge în casele noastre”, a conchis Maia Sandu.
Plenul Parlamentului European a votat o rezoluție în care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalului anului 2023, după îndeplinirea celor nouă recomandări enunțate de Comisia Europeană. Despre aceasta a anunțat euro deputatul Siegfried Mureșan, transmite IPN.
Potrivit europarlamentarului, aderarea la Uniunea Europeană este lucrul pe care și-l doresc cetățenii Republicii Moldova și este un lucrul pentru care autoritățile de la Chișinău au muncit foarte mult în ultimul an, realizând progrese importante în direcția reformelor necesare integrării europene. Federația Rusă dorește să împiedice acest lucru și tocmai de aceea încearcă prin toate mijloacele să destabilizeze situația din țară și să frâneze parcursul european al Republicii Moldova.
„Noi, Parlamentul European, în rezoluția adoptată, cerem ca instituțiile europene să crească ajutorul financiar și tehnic acordat Republicii Moldova în următoarea perioadă, atât pentru implementarea reformelor necesare integrării europene și adoptarea de noi de măsuri de sprijin pentru oameni, cât și pentru combaterea dezinformării, manipulării și a celorlalte forme hibride de agresiune din partea Federației Ruseˮ, a menționat Siegfried Mureșan.
„Cerem Comisiei Europene să vireze Republicii Moldova cât mai repede restul fondurilor din asistența macrofinanciară de 150 de milioane de euro adoptată în 2022, precum și sprijinul bugetar de 105 milioane de euro anunțat de Comisia Europeană în noiembrie 2022. De asemenea, așteptăm din partea Comisiei să propună cât mai repede noul pachet de măsuri de sprijin pentru Moldova solicitat de Consiliul European luna trecută. ˮ, a adăugat Siegfried Mureșan.
Pentru a crește sprijinul pentru Moldova, Parlamentul European solicită întărirea Hub-ului de Securitate al Uniunii Europene din Moldova, inclusiv prin creșterea alocărilor financiare pentru acest hub, precum și crearea unui regim de sancțiuni împotriva oligarhilor care, alături de Federația Rusă, vor să destabilizeze Republica Moldova.
„Nu în ultimul rând, vrem să ajutăm Republica Moldova prin intensificarea relațiilor comerciale cu Uniunea Europeană și deschiderea totală a pieței europene pentru produsele și serviciile moldovenești. ˮ, De aceea, solicităm liberalizarea totală a comerțului dintre Uniunea Europeană și Moldova și integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unica a UE, a conchis deputatul Parlamentului European.
Rezoluția a fost adoptată cu 555 de voturi pentru, 49 împotrivă și 26 de abțineri.
Ilan Șor și Igor Dodon au anunțat astăzi,18 aprilie, că la 9 mai organizează Marșul Victoriei și al Regimentului nemuritor.
În dimineața zilei cu un anunț a venit liderul Partidului Șor, care totodată cheamă susținătorii partidului la marșul „Regimentul nemuritor”.
Ulterior și liderul PSRM, Igor Dodon, a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare, în care anunță că Partidul Socialiștilor va participa la Marșul Victoriei pe 9 mai și îi invită pe toți susținătorii săi să se alăture manifestației.
Noi cinstim și vom ține minte mereu fapta eroică a tuturor celor care au luptat pe front, apropiind marea Victorie. Astăzi, când în lumea modernă există încercări de a compromite fapta eroică a buneilor și străbuneilor noștri, demolând în mod barbar monumentele dedicate Marii Victorii și distrugând mormintele soldaților, este extrem de important pentru noi, pentru întreaga societate, să ne unim forțele și să demonstrăm că pentru noi amintirea marii Victorii a fost și rămâne sfântă.
Tot astăzi autoritățile din Federația Rusă au anunțat că Marșul „Regimentului Nemuritorilor” din Rusia, desfășurat tradițional pe 9 mai, nu va avea loc în acest an.
Șefa statului anunță că Ilan Șor va sta la închisoare, iar averea îi va fi confiscată pentru furtul miliardului.
„Șor va sta 15 ani la pușcărie pentru furtul miliardului și averea lui va fi confiscată. Acest lucru a fost decis astăzi de Curtea de Apel. Acest lucru a fost cerut de noi pentru a se face dreptate poporului. Acest lucru a fost cerut de cetățeni - ca cei care fură să întoarcă banii, iar legea să fie pusă în capul mesei", a spus Președinta Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a subliniat că, „doar așa justiția își poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoții și fac dreptate".
Ilan Șor a venit cu prima reacție, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel la 15 ani de închisoare, în dosarul „Frauda Bancară”.
„Nu am de gând să mă conformez, iar această decizie va fi anulată exact a doua zi după schimbarea actualului regim de către o instanță echidistantă și corectă”, a declarat Ilan Șor. Totodată, acesta a menționat că „pentru hotărârea de astăzi, acești trei judecători vor ajunge după gratii foarte și foarte curând”. „Decizia de astăzi a Curții de Apel Chișinău este o răzbunare a regimului pentru mișcarea protestatară pe care am inițiat-o. Asta pentru că, pentru hotărârea de astăzi, acești trei judecători vor ajunge după gratii foarte și foarte curând. Vreau ca ei să știe că eu și adepții mei nu vom uita asta, cum, sub presiune, a fost emisă această hotărâre ilegală și abuzivă de astăzi. În al doilea rând, fac un apel către cetățenii Republicii Moldova. Stimați cetățeni ai Republicii Moldova, nu mă simt jenat de această decizie, nu-mi pasă deloc, nu am de gând să mă conformez, iar această decizie va fi anulată exact a doua zi după schimbarea actualului regim de către o instanță echidistantă și corectă. Așa că să nu-i dăm atenție, să mergem înainte și să muncim. În al treilea rând, înțeleg că actualul regim a adoptat astăzi o decizie prin acești trei judecători fără scrupule ca o răzbunare împotriva mea, pentru mișcarea de protest care, da, nu mi-e rușine să spun, este condusă de mine, de partidul pe care îl conduc. Hotărârea de astăzi este o răzbunare pentru faptul că eu și membrii echipei mele luptăm pentru dreptate, pentru o viața bună pentru oameni și împotriva abuzurilor regimului.
Vreau ca voi, cetățenii Republicii Moldova, să știți că nicio decizie nu mă va opri - nici aceasta, nici alta. Voi merge până la capăt. Eu numesc sfârșit detronarea acestei bande de hoți și vom construi un stat bogat, frumos, civilizat, în care fiecare cetățean se va simți bogat, frumos și bine. Este un moment de răscruce, un test al forței noastre, dar pe mine nu mă vor doborî. Sunt sigur că nici pe voi nu vă vor doborî. Așadar, până la capăt, până la bătălia pentru Victorie. Dragi prieteni, în 7 mai, lupta în stradă și protestele în stradă continuă și suntem încrezători că, prin căi pașnice, ne vom atinge scopul. Ne vedem în curând”, a menționat Ilan Șor.
În cadrul ședinței Parlamentului, din 13 aprilie, deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socilaiștilor, au cerut audierea Ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi. Subiect de audieri, fiind dorința autorităților de a construi în apropiere de mun. Chișinău o bază militare.
”În apropierea mun. Chișinău urmează să fie construită o bază militară din contul bugetului de stat. Noi sîntem pentru ca Republica Moldova să aibă o capacitate de apărare, însă am vrea să știm care sînt estimările, necesitățile și planurile în acest context. Solicităm audierea Ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi ca să înțelegem care sînt prioritățile și cum vor fi cheltuiți acești bani din bugetul de stat în condițiile în care pentru majorări de salarii și pensii bani , ajutoarelor sociale”, a declarat Adrian Lebedinschi.
Propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi, pentru, au votat doar 27 de deputați. Totodată, deputații din opoziție au cerut audierea conducerii ANRE, care pe 12 aprilie, a aprobat tarife noi pentru energia electrică.
”BCS solicită audiere conducerii ANRE referitor la informarea deputaților privind aprobarea tarifelor la energia electrică. ANRE trebuie să explice de ce operatorul FEE NORD a solicitat aprobarea unui tarif de circa 3,54 lei per kW/h, dar ANRE a aprobat tairful de 3,58 lei. Mai mult decît atît noi cu toții înțelegem că aceasta creează o discrepanță foarte mare între consumatorii din centru și sud și cei din Nord în condițiile în care populația care primește energie electrică de la Premier Energy achită un tarif cu circa 60 bani mai mic per un kW/h”, a declarat Burduja.
Și această propunere a fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socilaiștilor, nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Fostul președinte Igor Dodon și soția acestuia s-au prezentat astăzi, 12 aprilie, la prima ședință de judecată în dosarul privind „deținerea și folosirea unui document medical fals”. Avocatul Galinei Dodon nu s-a prezentat în instanță, din acest motiv ședința a fost întreruptă și amânată.
Apărătorul a înaintat o cerere prin care a comunicat că are o altă ședință, iar ca urmare, pentru a nu încălca dreptul la apărare, magistrații au decis să amâne ședința.
Potrivit procurorilor, soții Dodon și medicul de familie sunt acuzați de întocmirea, deținerea și folosirea unui document oficial fals. Este vorba despre un certificat medical, prezentat în instanță, în baza căruia, Igor Dodon solicita permisiunea judecătorilor de a pleca peste hotare, cu fiul său la tratament, în timp ce avea interdicția de a părăsi țara.
Dosarul privind întocmirea, deținerea și folosirea unui document oficial fals, a fost expediat în instanță la sfârșitul lunii martie. Potrivit legii, dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă o amendă de până la 47 500 de lei, până la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau cinci ani de închisoare.
O nouă ședință de judecată va avea loc în luna mai.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu o reacție la anunțul Maiei Sandu, care a chemat cetățenii la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Ales recent secretar executiv al PSRM, Igor Dodon a menționat că anunțul este o acțiune de PR politic a partidului de guvernare și a Maiei Sandu personal.
Igor Dodon: „Este o acțiune de piar politic a partidului și a Maiei Sandu personal, care nu are nimic comun cu interesul național al Republicii Moldova. Este un miting al partidului din contul statului. Declarația președintei că primarii se vor implica în aducerea oamenilor, este folosirea resurselor administrative. Când nu ai bani pentru pensii, salarii, continuarea achitării compensațiilor la gaz, arată fața Maiei Sandu și interesul ei față de problemele pe care le au cetățenii. Vrea să arate o susținere artificială a vectorului UE, pregătind opinia publică pentru evenimentul de la începutul lunii iunie. Astfel de acțiune a făcut și Vlad Filat în 2014, după care s-a furat un miliard de dolari. Vedem ce va fi acum”
Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu o adresare în fața cetățenilor. Aceasta a anunțat că a lansat inițiativa de a convoca la Chișinău o adunare a cetățenilor în care să spună lumii că noi suntem europeni și că aceasta e calea aleasă de noi. Adunarea Națională „Moldova Europeană” va fi organizată la 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale.
Șefa statului, Maia Sandu, convoacă Adunarea Națională Moldova Europeană în data de 21 mai în Piața Marii Adunări Naționale, pentru a sprijini integrarea europeană a țării. Luni seara, președintele Maia Sandu s-a adresat națiunii, unde a îndemnat moldovenii să manifeste decizia de a fi parte a familiei europene.
MAIA SANDU,PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: ”Am vrut să mă adresez direct oamenilor. Chiar dacă avem anumite supărări, păreri diferite, acum nu e momentul de ceartă și dezbinare. Acum e momentul să ne unim și să devenim împreună parte a familiei europene. Vin cu acest îndemn, pentru că în momentele cruciale, deciziile mari nu se iau doar de politicieni. Deciziile mari se iau de oameni în PMAN. Suntem la o mare răscruce. Ce facem acum va influența viețile noastre, ale copiilor noștri și ale copiilor noștri.”
Maia Sandu a venit și cu critici dure în adresa celor care nu-și doresc pacea în țara noastră.
MAIA SANDU,PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: ”O grupare de hoți plătită cu „bani murdari” și-a pus în plan să blocheze calea noastră europeană, drumul nostru spre pace și bunăstare. Aceleași personaje au ținut Moldova blocată în sărăcie și corupție, iar acum o atacă, otrăvind sufletele oamenilor noștri în ceartă și dezbinare.”
În acest context, președinta a chemat toate partidele proeuropene să se unească pentru ca Moldova să devină parte a familiei europene.
MAIA SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: ”Vă îndemnăm să le explicăm celor care mai au dubii că deciziile privind viitorul Republicii Moldova se iau în Republica Moldova. A venit timpul ca moldovenii să arate că suntem un popor care își poate apăra democrația și pacea. A venit timpul ca cei din vest și est, în clipele hotărâtoare suntem uniți și curajoși.”
Maia Sandu a mai precizat că va discuta în perioada următoare cu forțele politice proeuropene, cu societatea civilă, mediul academic, despre detalii legate de eveniment.
Ședința extraordinară a Consiliului Raional Soroca din 10 aprilie, a început cu stângul. În timp ce președintele raionului a propus ca ședința să fie prezitată de consilierul Mihail Popovschi, consilierul Victor Ciuvaga a propus candidatura lui Iurie Todirean. Se pare că acest lucru le-a c-am dat bătai de cap celor prezenți, deoarece procedura de vot a durat minute-n șir.
Într-un final președintele ședinței a fost ales cu succes, acesta fiind consilierul Iurie Todirean. Primul subiect discutat de consilieri a fost cu privire la notificările Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, subiect ce trebuia aprobat încă la ședința anterioară.
VICTOR CIUVAGA, CONSILIER RAIONAL: ”Amendamentul cu care am venit astăzi, nu este altceva decât o păstrare a poziției mele în raport cu situația care se întâmplă la Direcția de Învățământ. Pe parcursul a mai multor ședințe, am venit cu propunerea ca să fie revăzut acel concurs. Dacă până acum acest amendament nu a întrunit numărul necesar de voturi, astăzi uite că s-a întâmplat. Se abrogă proiectul de decizie prin care dna Bucicovscaia a fost numită în funcție, ceea ce înseamnă că dna Bucicovscaia nu este numită în funcție și normal acum ar trebui să fie organizat un alt concurs.”
O altă chestiune de pe ordinea de zi a fost și cea cu privire la proiectul ce ține de reparația drumului ce leagă localitățile Volovița și Vasilcău.
Tot astăzi consilierii au votat unanim pentru numirea în funcție a directorului ”Casei Comunitare” din Voloave și numirea în funcție a directorului Centrului Multifuncțional ”O șansă”. La ședința extraordinară a Consiliului raional Soroca au fost prezenți 31 de consilieri din cei 33.
Consiliul raional Soroca anunță consultări publice a proiectelor de decizii propuse spre examinare la ședința extraordinară a Consiliului raional Soroca din 10 aprilie
Consultările vor avea loc la data de 10 aprilie, ora 11.00, în sala de ședințe a Consiliului raional Soroca. Proiectele de decizii sunt elaborate în conformitate cu legislația în vigoare, iar recomandările pe marginea proiectelor de decizii, supuse consultărilor publice, pot fi expediate pe adresa electronică a consiliului raional.
Ședința extraordinară a Consiliului raional Soroca va avea loc luni, ora 15.00, în sala mică a Palatului de Cultură mun. Soroca. Aici vor fi examinate proiectele de decizie cu privire la proiectul „Drumuri bune și accesibile în comuna Comarna, Județul Iași, România comuna Vasilcău, raionul Soroca, Republica Moldova”, cu privire la funcția de director al Instituției Publice „Casa Comunitară” Voloave” și Instituției Publice Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale „O șansă” și subiectul cu privire la modificarea unor decizii.
Pagina 29 din 42