Procesiunea cu icoana „Adormirea Maicii Domnului”, care timp de 14 zile străbate localitățile raionului Soroca, a ajuns luni, 17 august, în municipiul Soroca.
La biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, icoana a fost întâmpinată de preoți și credincioși. Oamenii s-au închinat și s-au rugat, iar pelerinii care însoțesc icoana de la o localitate la alta au avut parte și de un scurt răgaz înainte de a-și continua drumul.
Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, a vorbit despre semnificația procesiunii și despre cele 14 zile de pelerinaj, care coincid cu perioada Postului Adormirii Maicii Domnului.
Procesiunea se desfășoară în perioada 14–27 august. Pe întreg traseul vor fi săvârșite 14 Sfinte Liturghii, pelerinii vor traversa 38 de localități și vor parcurge în total 227 de kilometri.
După popasul de la Soroca, procesiunea și-a continuat drumul spre Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Cosăuți. Pelerinajul se va încheia pe 27 august, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
Urmăriți în reportajul Sor TV cum a fost întâmpinată icoana la Soroca și ce spun pelerinii despre credință, efortul drumului și pregătirea pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Procesiunea cu icoana „Adormirea Maicii Domnului” a pornit pe 14 august din satul Cerlina și va continua până pe 27 august prin localitățile raionului Soroca.
Înainte de pornire, Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cerlina, alături de preoți, enoriași și pelerini.
În prima zi, procesiunea a trecut prin Cerlina și Nimereuca, ajungând la Vărăncău. Sâmbătă, 15 august, traseul a continuat prin Slobozia-Vărăncău și Slobozia-Cremene, cu popas de noapte la Racovăț. Duminică, procesiunea va continua spre Vasilcău și Trifăuți.
Potrivit programului Eparhiei de Soroca și Drochia, pe parcursul celor 14 zile vor fi săvârșite 14 Sfinte Liturghii, procesiunea va traversa 38 de localități și va parcurge 227 de kilometri.
Pelerinajul se va încheia pe 27 august la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
Urmăriți în reportajul Sor TV imagini de la începutul procesiunii și detalii despre traseul pelerinajului.
Astăzi, 14 august, credincioșii ortodocși au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului, unul dintre cele patru posturi de peste an.
Postul se va încheia la 27 august, iar pe 28 august Biserica Ortodoxă va sărbători Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători închinate Fecioarei Maria.
În această perioadă, credincioșii sunt îndemnați să îmbine înfrânarea de la anumite alimente cu rugăciunea, participarea la slujbele bisericești, spovedania, împărtășania și faptele de milostenie. Preoții subliniază că adevăratul sens al postului nu constă doar în schimbarea alimentației, ci și în curățirea sufletească, iertare și apropierea de Dumnezeu.
În bisericile din întreaga țară vor fi oficiate slujbe și rugăciuni specifice acestei perioade, iar numeroși credincioși participă la pelerinaje și procesiuni religioase organizate în cinstea Maicii Domnului.
Biserica îndeamnă credincioșii să întâmpine sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului cu credință, liniște sufletească și fapte bune.
La Grădinița nr. 17 din municipiul Soroca au fost finalizate lucrările de modernizare a spațiului de joacă. Potrivit Primăriei Soroca, în curtea instituției a fost instalat un tobogan nou, investiția fiind realizată în cadrul proiectului EQIP.
Administrația publică locală precizează că noul echipament este realizat din materiale durabile, rezistente la intemperii și non-toxice și corespunde standardelor europene de siguranță și calitate.
În cadrul aceluiași proiect, grădinița a fost dotată și cu patru seturi de jucării, patru seturi de roboței educaționali, precum și cu o motocoasă.
Primăria municipiului Soroca anunță că investițiile în instituțiile de învățământ din oraș vor continua.
Un aparat de zbor cu caracteristici similare dronei Gheran-3, cunoscută și ca Shahed-238, a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 10 spre 11 august. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării.
Potrivit Serviciului Operații Aeriene al Armatei Naționale, aparatul a fost depistat la ora 23:41, deplasându-se din direcția localității Stepanivka, regiunea Odesa, Ucraina.
Acesta a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova prin zona localității Priozeornoia.
Un minut mai târziu, la ora 23:42, aparatul de zbor a părăsit spațiul aerian național, îndreptându-se spre nord de localitatea Stepanivka, Ucraina.
Ministerul Apărării precizează că, potrivit caracteristicilor identificate, aparatul este similar cu Gheran-3, cunoscut și ca Shahed-238.
Incidentul s-a produs în contextul atacurilor aeriene lansate în cursul nopții de Federația Rusă asupra regiunii Odesa din Ucraina.
Pagina 2 din 637