Circa 2000 de elevi din mai multe instituții de învățământ din oraș și raion au participat astăzi, 20 mai, la Cursa olimpică, desfășurată cu ocazia Zilei sportivului și Mișcării Olimpice. Cursa a început din fața cetății Soroca, iar odată ce s-a dat starul participanții au alergat către stadionul municipal. Elevii, însoțiți de profesori și directorii instituțiilor în care învață, au venit de la mic la mare să participe la cursă. Câștigătorii spun că au venit să alerge pentru că iubesc sportul și își doresc un mod sănătos de viață.
Veteranii sportului încurajează tinerii să practice cît mai mult sportul. Potrivit directorului școlii sportive din raion, Soroca are sportivi care au reușit să se afirme. Autoritățile susțin acest domeniu, dovadă fiind și activitățile propuse pentru anul acesta pentru susținerea și dezvoltarea sportului.
Ziua sportivului este marcată în fiecare an în a treia sâmbătă a lunii mai.