„Biroul Național de Statistică a anunțat: inflația continuă – în luna mai 2025, prețurile de consum au crescut cu 0,4% față de luna aprilie
Rata anuală a inflației a ajuns la 7,9% comparativ cu mai 2024, iar față de decembrie 2024 – 4,9%.
După ce în aprilie am trecut de un plus de 0,9%, luna mai aduce o ușoară temperare – dar menține creșterea prețurilor.
Ce s‑a scumpit și ce s‑a ieftinit?
Produse alimentare – +1,0%:
În schimb:
Bunuri nealimentare – –0,1%:
Inflație cumulate: aruncăm privirea înainte și înapoi
produse alimentare (+6,5%)
nealimentare (+0,7%)
servicii (+8,6%).
alimente +9,7%
nealimentare +1,8%
servicii +14,5%.
Cum stă Moldova în context regional?
Cu o inflație lunară de +0,4%, Moldova se aliniază unor țări precum Georgia, Portugalia sau Croația, dar rămâne sub Turcia (+1,5%) sau Luxemburg (+0,6%).
Prețurile medii de consum în luna martie, comparativ cu luna martie 2024, au crescut cu 8,8%, inclusiv la produse alimentare cu 9%, la mărfurile nealimentare cu 3% și la serviciile prestate populației cu 17,1%, arată datele Biroului Național de Statistică.
În martie, comparativ cu luna februarie, s-a înregistrat o majorare a prețurilor medii de consum cu 0,6% Produsele alimentare s-au scumpit cu peste 1,5%, serviciile prestate populației – cu circa 0,6%, iar produsele nealimentare s-au ieftinit cu 0,3%.
Potrivit BNS, din produsele alimentare, majorări mai accentuate ale prețurilor medii de consum au fost marcate la legume – cu 7,8%, fructe – cu 6,2%, ulei vegetal – cu 4%. De asemenea, în perioada de analiză au fost înregistrate diminuări de preț la ouă de găină – cu 10,5%, zahăr – cu 0,2%.
La mărfurile nealimentare, au crescut prețurile medii de consum la încălțăminte și medicamente – cu câte 0,5%, materiale pentru construcții – cu 0,4%. Concomitent, s-au diminuat prețurile medii de consum la combustibili și carburanți – cu 2,6% (inclusiv la motorină – cu 5,0%, benzină – cu 4,5%, cărbune de pământ – cu 0,6%).
La serviciile prestate populației, în luna martie față de februarie curent, prețurile medii s-au majorat (cu 0,6%), în special din cauza creșterii serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare (cu 2,8%), serviciilor alimentației publice (cu 2,4%) și a celor medicale (cu 0,5%). Totodată, prețurile medii la serviciile de transport s-au redus (cu 2,1%) datorită, în special, reducerii prețurilor medii la cursele internaționale de transport aerian (cu 8,2%), tarifele medii la serviciile de transport feroviar fiind în creștere (cu cca 14,9%).
A nins și astăzi la Soroca. De dimineață, vremea, care s-a răcit simțitor, nu semăna deloc a peisaj de primăvară. Fulgii care au reușit să acopere și acoperișuri, nu indicau că degrabă ar veni Paștele. Mai mulți telespectatori fidel sortv, au expediat în adresa redacției, imagini video din raionul Soroca, dar și Drochia, cu ninsoarea matinală.
Pe unele străzi s-a format ghețuș, iar poliția îndeamnă șoferii să fie atenți la drum și să respecte regulile de circulație conform condițiilor climaterice. Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) anunță că astăzi, 10 aprilie, în raioanele Soroca, Briceni, Edine și Șoldănești, condițiile de ninsoare încă se mențin. Drumarii monitorizează traseele naționale și, la necesitate, intervin cu răspândirea de material antiderapant. Administraţia de Stat a Drumurilor reamintește că este în vigoare Cod Galben de înghețuri și vânt puternic, emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, valabil pînă pe 13 aprilie. Pentru vineri, 11 aprilie, la Soroca, meteorologii anunță lapoviță cu maxime de +3 grade și minime de -4 grade C.
Republica Moldova și Macedonia de Nord aderă la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), un pas important spre integrarea europeană Recent, la 6 martie, Republica Moldova și Macedonia de Nord au făcut un pas semnificativ pe calea integrării europene, aderând oficial la domeniul de aplicare geografic al Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA). Decizia a fost luată de Consiliul European pentru Plăți (EPC), reprezentând un progres important în procesul de integrare economică al celor două țări în Uniunea Europeană.
Acest demers face parte din Planul de Creștere pentru Republica Moldova și Planul de Creștere pentru Balcanii de Vest, două inițiative ale UE menite să sprijine integrarea socioeconomică a Moldovei și a țărilor din Balcanii de Vest. Aceste planuri facilitează accesul progresiv al țărilor la sectoare ale pieței unice europene, pe baza aliniamentului la acquis-ul comunitar.
Ca urmare a deciziei Consiliului European pentru Plăți, prestatorii de servicii de plată din Republica Moldova și Macedonia de Nord vor putea adera la diverse scheme SEPA, gestionate de EPC. Acest pas va simplifica transferurile financiare în euro, contribuind la reducerea costurilor și timpilor de procesare a tranzacțiilor între cetățeni, întreprinderi și alți membri SEPA. În acest fel, acest progres va susține creșterea economică sustenabilă în ambele țări.
Comisia Europeană va continua să sprijine pregătirea furnizorilor de servicii de plată din Republica Moldova și Macedonia de Nord, pentru a asigura alinierea acestora la standardele UE în domeniul serviciilor financiare.
Despre Consiliul European pentru Plăți (EPC)
Consiliul European pentru Plăți (EPC) este o asociație internațională independentă, fără scop lucrativ, formată din 83 de membri, prestatori de servicii de plată și asociații ale acestora. Fondat în 2002, EPC a fost creat pentru a dezvolta instrumente europene pentru plăți electronice în euro. În prezent, aproape 4.000 de bănci și prestatori de servicii de plată participă activ la schemele SEPA, facilitând anual tranzacții în valoare de peste 50 de miliarde de euro în 36 de țări.
EPC continuă să actualizeze și să îmbunătățească aceste scheme, precum SEPA Credit Transfer, SEPA Instant Credit Transfer și SEPA Direct Debit, pentru a sprijini efectuarea plăților transfrontaliere în euro, facilitând astfel comerțul și integrarea economică în întreaga Europă.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță o nouă reducere semnificativă a prețurilor la carburanți, marcând astfel a doua săptămână consecutivă de ieftiniri. În această perioadă, prețul benzinei în Republica Moldova a scăzut cu 0,97 lei/litru, iar cel al motorinei cu 0,74 lei/litru.
Tendința de scădere este determinată, în principal, de reducerea cotațiilor internaționale ale petrolului brut, care a ajuns la cel mai jos nivel din decembrie 2021, fiind tranzacționat acum în jurul valorii de 69 $/baril. Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații săi din cadrul OPEC+, inclusiv Rusia, au decis să mențină planul de creștere a producției cu 138.000 de barili pe zi în luna aprilie, aceasta fiind prima majorare din 2022.
Ca urmare, cotațiile Platts pentru produsele petroliere derivate au consemnat reduceri importante în ultima perioadă, respectiv circa 13% pentru benzină și 10% pentru motorină. Totodată, cursul de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA s-a apreciat cu aproximativ 3%.
În aceste condiții, pentru perioada 8 martie 2025-10 martie 2025, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:
- 23,64 lei/litru - pentru benzina COR 95 (- 19 bani);
- 20,61 lei/litru - pentru motorina standard (- 16 bani).
ANRE continuă să monitorizeze evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism este unul extrem de transparent și garantează corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere.
În Moldova, prețurile medii de consum în ianuarie 2025 au crescut, față de decembrie 2024, cu aproximativ 2,8%. Despre acest lucru a anunțat Biroul Național de Statistică menționând că, din produsele alimentare, majorări mai accentuate ale prețurilor medii de consum, au fost marcate la legume – cu 6,1%, lapte și produse lactate – cu 1,1%, ulei vegetal – cu 0,8%, fructe – cu 0,6%. Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate diminuări de preț la ouă de găină – cu 2,9%.
La bunurile nealimentare, în perioada raportată au crescut prețurile medii de consum la combustibili și carburanți – cu 2,9% (inclusiv la motorină și benzină – cu câte 5,4%, gaz lichefiat – cu 1,0%), materiale de construcții – cu 0,3%, încălțăminte – cu 0,2%.
La serviciile prestate populației în luna ianuarie 2025 față de luna decembrie 2024, mai accentuat s-au majorat tarifele reglementate pentru serviciile de furnizare a energiei electrice – cu 50,4%, contribuind la majorarea prețurilor medii de consum cu 1,8% și a energiei termice – cu 25,1%, contribuind la majorarea prețurilor medii de consum cu 0,2%.
Prețurile medii de consum în luna ianuarie 2025, comparativ cu aceiași lună din 2024, au crescut cu 9,1%.
Serviciul Vamal anunță lansarea în premieră a sistemului digital BQS pentru traversare programată a frontierei, în regim de pilotare. Noul sistem, a fost inițiat ca răspuns la perturbarea conexiunilor tradiționale de logistică și transport a mărfurilor, generate de războiul din Ucraina.
Prin acest sistem, Serviciul Vamal își dorește să transforme traversarea camioanelor cu mărfuri prin posturile vamale de frontieră, într-un proces digital, rapid și comod. Lansarea sistemului digital, va avea loc pe 30 ianuarie. Inițial BQS va fi pilotat în postul vamal de frontieră Costești.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile tarife pentru energia electrică, care vin cu modificări față de propunerile inițiale ale furnizorilor. Astfel, consumatorii din sudul și centrul Republicii Moldova, vor achita 4,10 lei/kWh. Noul tarif este cu 1,03 lei mai mic comparativ cu cel solicitat anterior de Premier Energy.
Cât privește consumatorii din raioanele de nord, aceștia vor achita 4,68 lei/kWh, adică cu 14 bani mai mult decît a solicitat compania în propunerea inițială. Comparativ cu tarifele actuale, această creștere reprezintă un impact semnificativ asupra bugetelor gospodăriilor.
În prezent, consumatorii deserviți de Premier Energy plătesc 2,34 lei/kWh, iar cei deserviți de FEE-Nord achită 2,84 lei/kWh. Noile tarife marchează o creștere considerabilă pentru ambele regiuni, reflectând costurile mai mari ale achiziției și distribuției energiei electrice.
După publicarea noilor tarife, Guvernul anunță că va acoperi această creștere la energia electrică, pentru un consum de până la 110 kWh/lună, în perioada ianuarie-martie 2025. Decizia a fost anunțată de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Potrivit oficialului, de compensații vor beneficia toți consumatorii care s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md. Valoarea acestora ar urma să fie anunțată, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
Distribuitorii de energie electrică din R. Moldova, Premier Energy și FEE-Nord, au depus solicitări la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru majorarea tarifelor la energia electrică.
În cazul aprobării cererilor, consumatorii care sunt conectați la rețeaua Premier Energy, vor plăti un tarif de 5,13 lei/kWh, față de 2,34 lei/kWh (fără TVA), cât achită în prezent. Consumatorii din raioanele de nord, conectați la FEE-Nord, vor achita un tarif de 4,53 lei/kWh, comparativ cu 2,84 lei/kWh, cât plătesc acum.
Conform Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), noile tarife trebuie adoptate în termen de cel mult cinci zile de la depunerea solicitărilor.
Dacă vor fi aprobate, prețurile ar urma să fie aplicate retroactiv din 1 ianuarie 2025.
Soroca continuă să fie alături de refugiații din Ucraina, romi și persoane vulnerabile. De această dată autoritățile locale și Consiliului Norvegian de Refugiați, Romi și Familii Vulnerabile au lansat un proiect, în care oferă locuri de muncă. Au fost instalate 18 tarabe pentru comerț, dar și amenajat teritoriu. Zona se află pe str. Bolintineanu, la intrarea în piața centrală.
Odată lansat, comercianții n-au întârziat să apară. Pentru soroceanca Lidia Rotari, acest proiect este ca un colac de salvare. Taraba de alături, istoria tristă continuă, soroceanca Galina la cei 63 de ani ai săi, spune că abea de se descurcă cu o pensie de 1300 de lei.
Pe lângă lucrările de montare a tarabelor și amenajarea zonei, renovată este și calea de acces, care era într-o stare deplorabilă. Finanțarea vine din bugetul Primăriei. Proiectul de îmbunătățire a infrastructurii comunitare, este finanțat prin programul NANSEN al Agenției Norvegiene pentru Dezvoltare și Cooperare, valoarea lui fiind de circa 520 de mii lei.
Pagina 3 din 23
Test